Zona Zoster
Termenul corect pentru zona Zoster este herpes zoster și reprezintă o boală cu atingere neuro-cutanată. Este manifestarea de reizbucnire a virusului varicelo-zosterian, cel care în copilaria noastră determina varicela. Virusul rămâne inactiv în ganglionii nervilor spinali sau cranieni timp de zeci de ani și redevine “activ“ în anumite condiții.
Condițiile favorizante frecvente sunt:
- bolile cronice,
- cancerele,
- vârsta înaintată,
- unele tratamente imunosupresoare,
- transplantul.
Zona Zoster apare ceva mai frecvent în anotimpul rece, decât vara și mai mult la vârstnici, decât la tineri. Erupția apare, caracteristic, de-a lungul unui dermatom, adicție pe teritoriul cutanat ce corespunde unui anumit filet nervos, e unilaterală și e alcatuită din grupuri de vezicule cu un conținut clar sau sanguinolent, cu durată medie de 14 zile.
Gravitatea erupției la zona Zoster este foarte variabilă, de la leziuni foarte puține, asemănătoare unui herpes, și până la forme foarte intinse, rareori bilaterale sau variceliforme, în special la cei imunodeprimați (cancere, diabet, SIDA, tratamente imunosupresoare etc). Pacientul este contagios pe durata existenței veziculelor, dar numai pentru cei care nu au avut varicelă (de exemplu, pentru copii).
Variată este și simptomatologia: de la forme complet fără durere sau cu prurit local lejer (“mâncărime“), până la forme cu durere extremă (ceea ce conferă reputația bolii).
Complicațiile curente la zona Zoster sunt suprainfecția leziunilor și nevralgia (durerea) intensă și persistentă, uneori săptămâni și luni după boală.
Tratamentul se bazează în principal pe medicamente antivirale specifice, antiseptice sau creme epitelizante și pe tratamentul durerii (uneori foarte problematic și de durată). La ora actuală există pe piața farmaceutică două vaccinuri specifice pentru zona Zoster (indicate în special pentru vârstnici și pentru cei cu boli cronice), dar din nefericire, foarte puțin intrate în practica din țara noastră.
Autor: Dr. Madeleine Nechifor, medic primar dermato-venerologie, doctor în ştiinţe medicale, competenţa în dermatologie estetică şi chirurgicală
Cabinet Medical Individual de Dermatologie Generalǎ şi Esteticǎ Dr. Madeleine Nechifor
Iaşi, Strada Primaverii, Policlinica Industrialǎ
0745.604.935 www.nechifor-madeleine.ro
facebook.com/drmadeleinenechiforiasi
De același autor: Urticaria la frig
One thought on “Zona Zoster”
Comments are closed.