Urticaria la frig

Urticaria la frig

Autor: Dr. Madeleine Nechifor, medic primar dermato-venerologie, doctor în ştiinţe medicale, competenţa în dermatologie estetică şi chirurgicală

Urticaria la frig nu este o afecţiune foarte frecventǎ, reprezentând aproximativ  2-5 % din totalul urticariilor şi cam 20 % din uricariile la agenţi fizici.

Urticaria poate sǎ aparǎ pe orice parte a corpului, dar în mod tipic atinge cel mai des faţa şi extremitǎţile deoarece cǎ sunt cele mai expuse la curenţii de aer rece, la apǎ rece, gheaţǎ.

Se manifestǎ prin prurit („mâncǎrime” de piele), plǎci eritemato-edematoase (roşii, inflamate) – numite popular „blânde” – la locul de contact cu aerul sau apa rece.

Urticaria se poate asocia uneori cu semne generale: stare de rǎu general, greaţǎ, dureri abdominale, sincopǎ sau şoc anafilactic. Apare la orice vârstǎ, dar mai frecvent la adultul tânǎr, iar repartiţia pe sexe este egalǎ.

Majoriatea cazurilor (aproximativ 95 %) sunt idiopatice, adicǎ nu se descoperǎ cauza, dar existǎ 5 % forme secundare altor boli însoţite de criogobuline (globuline „la rece”), criofibrinogen, aglutinine (globuline) la” rece” – de exemplu în colagenoze, leucemii, limfoame. Aceste forme secundare sunt însoţite şi de alte semne orientative: degerǎturi, sindrom Raynaud etc. De asememea, urticaria apare tranzitor în unele infecţii cum ar fi rujeola, hepatita B, inf HIV, sifilisul, mononucleoza infecţioasǎ .

Diagnosticul este de obicei simplu şi poate fi confirmat efectuând testul prin imersie în apǎ sau testul la gheaţǎ . Se aplicǎ pe faţǎ internǎ a antebraţului timp de 2-5 minute şi este tipic urmat de apariţia leziunilor la un interval de 2-4 minute.

Tratamentul principal este preventiv, recomandându-se evitarea expunerii la frig (pacientul va purta îmbrǎcǎminte adecvatǎ sezonului, mânuşi, şosete etc ), evitarea ingestiei de bǎuturi reci, interdicţia absolutǎ a bǎilor reci, piscinei deoarece pot declanşa şocul anafilactic. Tratamentul medicamentos se bazeazǎ pe antihistaminice, dar efectul lor este inconstant.

La ora actualǎ existǎ dispozitive autoinjectoare de adrenalinǎ pentru uzul individual la domiciliu, dupǎ instruirea de cǎtre medic.

Cabinet Medical Individual de Dermatologie Generalǎ şi Esteticǎ Dr. Madeleine Nechifor

Iaşi, Strada Primaverii, Policlinica Industrialǎ

0745.604.935 www.nechifor-madeleine.ro

facebook.com/drmadeleinenechiforiasi

Citeşte şi: Astmul şi sarcina

One thought on “Urticaria la frig

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *