Sindromul Raynaud

Sindromul Raynaud

Sindromul Raynaud poate apărea la 3-5% din populație și este cauzat de vasoconstricția arterelor periferice.

Simptomele sindromului Raynaud:

  • senzația de rece la degetele de la mâini și picioare;
  • schimbarea culorii pielii, ca răspuns la frig sau stres;
  • amorțeală, furnicături sau durere intensă în timpul încălzirii membrelor.

Pe durata unui episod de sindrom Raynaud membrele inferioare devin albe, apoi capătă o nuanță albastră și persoana afectată le simte reci și amorțite. Pe de altă parte, în timpul încălzirii, circulația sangvină se îmbunătățește, iar zona afectată devine roșie și inflamată.

De câte tipuri este sindromul Raynaud?

Acesta poate fi clasificat în 2 tipuri:

  1. Sindrom Raynaud primar – apare în jurul vârstei de 15-25 de ani, de regulă din cauza expunerii la frig și la stres, vasele de sânge reacționând la acești doi factori de risc. Nu întotdeauna necesită tratament, fiind o forma mai ușoară.
  2. Sindrom Raynaud secundar – apare în asociație cu alte probleme de sănătate și se întâlnește mai rar, dar apare și mai târziu față de cel primar (în jurul vârstei de 40 de ani). Poate să apară din cauza prezenței unor afecțiuni ale țesutului conjunctiv ale vaselor de sânge, sindromului de tunel carpian sau chiar și pe seama administrării unor medicamente ca de exemplu pentru tratarea hipertensiunii arteriale, migrenelor, unor tipuri de cancer. De regulă, această formă necesită tratament.

Factorii de risc pentru sindromului Raynaud

Factorii de riscai Sindromului Raynaud primar:

  • Sexul feminin: Sindromul Raynaud primar afectează mai ales femeile.
  • Vârsta: 15-25 de ani

Factorii de risc ai sindromului Raynaud secundar:

  • Bolile asociate: sclerodermie, lupus
  • Anumite ocupații: Persoanele care lucrează cu obiecte ce traumatizează repetitive țesturile, pot fi expuse riscului de a dezvolta sindromul Raynaud secundar.
  • Expunerea la anumite substanțe: clorură de vinil.

Tratamentul potrivit pentru sindromul Raynaud depinde de simptomele pe care le prezintă o persoană, de vârsta și de starea generală de sănătate a acesteia. Un istoric medical și de familie complet este esențial în determinarea cauzelor sindromului Raynaud.

În general, deoarece nu există o cauză exactă pentru sindromul Raynaud, acesta nu poate fi complet vindecat, dar cu ajutorul unui tratament corect, manifestările pot fi ținute sub control.

Ar fi indicat ca persoanele cu acest sindrom să:

  • evite expunerea la temperature scăzute;
  • folosească îmbrăcăminte adecvată în sezonul rece
  • renunțe la fumat;
  • se asigure că au parte de odihnă suficientă;
  • aibă grijă să se hidrateze corect;
  • facă exerciții fizice zilnice, astfel încât să stimuleze circulația sangvină;
  • evite traumele la nivelul degetelor.

Autor: Alexandra Pavăl, fizioterapeut 

Kineto Family

Suceava, Str. Mihai Viteazul, Nr. 26 / 0742 742 743

www.kinetofamily.ro

Citește și: Cuișoarele: 5 proprietăți neașteptate

2 thoughts on “Sindromul Raynaud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *