Paraziții intestinali la copii

Paraziții intestinali la copii

Testele care se efectuează pentru a se ști care este agentul etiologic al bolii (parazitii intestinali incriminati) sunt următoarele:

  •     examentul coproparazitologic (uneori sunt necesare mai multe probe);
  •     pentru Giardia lamblia se poate efectua un test rapid imunologic și cu sensibilitate mare direct din scaun (are avantajul de a detecta și chisturile distruse, spre deosebire de examenul microscopic efectuat la examenul coproparazitologic, la care se pot observa doar chisturile intacte ale parazitului);
  •    pentru determinarea oxiurilor (enterobius vermicularis), cea mai eficienta metodă de depistare a ouălor este amprenta anală cu o bandă scotch;
  •     în unele cazuri, paraziții intestinali pot fi observați cu ochiul liber în scaun sau în regiunea anală: oxiurii – mici și albi, cu aspect de fir de ață, limbricii (Ascaris lumbricoides) – viermi cilindrici, alb-roz cu extremități subțiri, a căror lungime poate ajunge până la 35 cm,  tenia – vierme lat a cărui lungime poate să ajungă la câțiva metri (este ca o panglică), la care în rare cazuri se pot elimina prin scaun ouăle libere/segmente de parazit;
  •     uneori, pentru a depista parazitii intestinali sunt necesare analize de sânge uzuale (pot arăta anemie, eozinofilie), alteori se efectuează teste speciale pentru depistarea  parazitului care a produs boala;
  •     ecografia abdominală este o tehnică neinvazivă, care poate identifice în unele cazuri prezența parazitului și localizarea acestuia (rar) sau semnele indirecte (meteorismul abdominal), eventual complicațiile – prezența ocluziei intestinale.

Cum se tratează parazitozelor intestinale?

Tratamentul profilactic (sau de prevenție) se face prin:

–    igiena corectă a mâinilor cu apă și săpun a tuturor membrilor familiei;

–    folosirea unor surse sigure de apă pentru hidratare, spălarea alimentelor și pregătirea hranei;

–    tăierea și igiena riguroasă a unghiilor copiilor (acestea trebuie să fie tăiate scurt);

–   igienizarea cât mai bună a locuinței;

– dezinfectarea și ștergerea frecventă a suprafețelor, mobilei, clanțelor de la ușă;

–    evaluarea periodică, prin examen coproparazitologic, a copiilor care frecventează colectivitatea și a personalului care intră în contact cu aceștia, în vederea diagnosticării și tratării cât mai rapide a parazitozelor.

Tratamentul curativ (medicamentos) se recomandă tuturor membrilor familiei, indiferent dacă prezintă simptomatologie sau nu. Medicamentele folosite sunt diferite, în funcție de parazitii intestinali care au determinat boala, la fel și durata tratamentului. Pe piața farmaceutică sunt prezente de asemenea siropuri naturiste cu rol adjuvant în parazitoze (acestea doar ajută, dar nu tratează boala).

De asemenea, este necesar tratamentul complicațiilor în cazurile de urgență (convulsii, ocluzie intestinală), dar și tratamentul carențelor nutriționale în cazul prezenței anemiei sau a altor deficiențe apărute din cauza parazitului, prin administrarea de suplimente cu fier și multivitamine.

 www.arcadiamedical.ro

Citeşte şi: Valeriana, o plantă eficientă împotriva bufeurilor în timpul menopauzei

One thought on “Paraziții intestinali la copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *