Medicamentul împotriva COVID-19 avizat în Rusia

Medicamentul împotriva COVID-19 avizat în Rusia

Rusia a aprobat medicamentul împotriva COVID-19, Coronavir, care va fi diponibil în farmacii în baza unei rețete medicale. Un al doilea medicament împotriva coronaviruslui, Avifavir, va ajunge pe rafturi în luna mai.

Ambele tratamente se bazează pe medicamentul favipiravir, care a fost creat în Japonia şi este utilizat pentru infecțiile virale. Anunţul venit din partea R-Pharm este un alt pas pe care țara îl face pentru a prelua conducerea globală în cursa împotriva virusului.

Rusia exportă deja teste COVID-19 şi a încheiat mai multe înţelegeri internaţionale pentru a vinde vaccinul Sputnik-V, primul vaccin din lume împotriva coronavirusului.

Compania R-Pharm a declarat că a primit aprobare pentru Coronavir după studiile clinice din fază III, care au implicat 168 de pacienţi cu COVID-19. Medicamentul a fost aprobat pentru prima dată în spital pentru a trata COVID-19 în iulie, a arătat un raport guvernamental.

R-Pharm a început deja discuţiile cu farmaciile din Rusia pentru comenzi, a spus purtătorul de cuvânt al companiei. Medicamentul împotriva COVID-19 este produs la unitatea R-Pharm din Yaroslavl, la aproximativ 300 km nord-est de Moscova.

Sursă: Mediafax

Citeşte şi: Cum să ajutăm copilul mic mofturos la mâncare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *