Masa de seară
Masa de seară este importantă pentru sănătate și siluetă. Din păcate, pentru mulți dintre noi, reprezintă singura masă pe care o mâncam împreună cu familia.
Mulți oameni sar peste micul-dejun sau mănâncă foarte puțin dimineața, ciugulesc pe parcursul zilei, ajung acasă infometati, cu gândul la fel și fel de preparate, mai mult sau mai puțin sănătoase, așa că pot să mănânce foarte mult în ultima parte a zilei.
Oricât de sănătos și echilibrat am mânca în timpul zilei, seara avem tendința de a ceda și a ne face mai multe pofte.
De cele mai multe ori, alegerea mesei de seară este cea mai dificilă, mai ales când vrei să pierzi câteva kilograme sau să te menții la o greutatea optimă și să duci un stil de viață sănătos și echilibrat.
Te-ar putea interesa și: Frunzele de nuc, proprietăți terapeutice
Care sunt cele mai potrivite alegeri pentru masa de seară?
Masa de seară trebuie să conțină cele mai puține calorii dintre cele trei mese principale. Pentru aceasta ar fi indicat să consumăm:
- Proteine. O sursă de proteine de înaltă calitate, cum este albușul de ou, lactatele sau ciupercile ne vor oferi senzația de sațietate, fără a ne îngreuna digestia.
- Legume gătite în diverse forme. O farfurie plină de legume la cină ne va asigura o bună parte din nutrienții de care corpul are nevoie. Un avantaj este faptul că acestea nu au o încărcătură calorică și glicemică mare.
- Salate de verdețuri. Salatele sunt o parte importantă a fiecărei mese principale, având un aport mare de fibre și un număr de calorii neînsemnat, într-un volum mare. Acest lucru ne va ajuta la îmbunătățirea digestiei și va oferi sațietate. Un alt avantaj este acela că au un indice glicemic foarte scăzut, deci nu vor duce la o creștere a nivelului de glicemie din sânge.
- Ciorbe sau supe creme de legume.
Alimentele pe care ar fi bine să le eviți la masa de seară:
- Alimente grase sau prăjite – pot duce la reflux gastroesofagian, fiind și destul de greu de prelucrat/digerat de către organism.
- Fructe – conțin o cantitate însemnată de zahăr sub formă de fructoză și majoritatea fructelor au o aciditate ridicată.
- Alcool – deși are un efect de moleșeală, acesta îți va afecta calitatea somnului.
- Alimentele și băuturile care conțin cofeină – printre acestea se numără ciocolata sau orice produs conține o cantitate însemnată de cacao, cafeaua sau anumite ceaiuri precum ceaiul negru sau verde.
Îngrașă masa de seară? Atâta timp cât menținem până la finalul zilei un echilibru aproximativ de energie dintre calorii ingerate și calorii consumate și avem atenție la alimentele pe care le alegem, nu ne va îngrășa. (Foto: Karolina Gabrowska – pixabay.com)
2 thoughts on “Masa de seară”