Alimentația la începutul primăverii

Alimentația la începutul primăverii

Alimentația este foarte importantă, deoarece organismul uman funcționează diferit nu numai pe parcursul unei zile, ci și în relație cu modificările de temperatură și lumină din fiecare anotimp.

Schimbările bruște de temperatură supun organismul la un efort sporit de adaptare, solicitând intens funcâiile fizice și psihice. Astfel, experimentăm așa numita astenie de primavară. Mulți ne simțim obosiți, slăbiți, fără poftă de viață.

Primăvara este cel mai potrivit moment din an pentru o modificare a stilului de viață, pentru a ne recăpăta tonusul, buna dispoziție și a ne construi o formă fizică bună. În plus, eforturile pe care le presupune o cură de slăbire vor fi mai mici în această perioadă, iar rezultatele vor fi foarte bune.

Creștera temperaturii inhibă centrul nervos al foamei, ne vom sătura cu mai puțin, cu alimente mai slab calorice. Organismul caută instinctiv alimente proaspete și ușor de digerat.

E timpul să profităm de ce ne oferă natura cu generozitate: vegetale verzi, bogate în vitamine, minerale și fibre. Spanancul, salata verde, ceapa, usturoiul verde, urzicile, ștevia, loboda sunt vegetale cu efecte antioxidante, reduc colesterolul din sânge, au proprietăți antitumorale și de susținere a imunității.

Asociate cu proteine de origine animală (ouă, lactate ușoare, pește, carne slabă) și de origine vegetală (mazăre verde, fasole, linte, năut), cu o bună hidratare și un consum redus de zahăr, sare și carne rosie,  ajută la obținerea de energie, la ameliorarea constipației, îmbunătățirea calitații pielii și la pierderea surplusului de kilograme.

Pentru prânz putem alege, de exemplu, o salată cât mai generoasă de crudități – cu de toate – care să conțină cel putin 5 ingrediente asezonate cu ulei de măsline extravirgin și suc de lămâie, alături de o bucată de carne (pui, curcan, pește) sau ciorbe cu mult zarzavat proaspăt sau orez cu spanac, urzici, linte, dovlecel sau fasole păstăi / mazăre – gatite cu sos de roșii, usturoi verde etc.

La masa de seară putem să optăm pentru un singur fel de mâncare, mai ușor, pe bază de legume crude, la grătar sau la aburi, asezonate cu diverse condimente, puțin ulei de măsline și eventual o porție moderată de brânză sau pește slab.

Trezirea naturii la viață ne dă bucurie și dorința sau ușurința de a ne mișca. Mișcarea zilnică în aer liber readuce buna dispoziție, dar permite și refacerea rezervelor de vitamina D.

Sportul practicat regulat și somnul odihnitor sunt, alături de o alimentație echilibrată și diversificată, factori cheie ai unui stil de viață sănătos. Să ne bucurăm de o primavară însorită și plină de culoare! (foto: pixabay.com)

Autor: Mariana Chelariu, Nutriţie şi Dietetică 

 www.marianachelariu.ro

Te-ar putea interesa și: Masa de seară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *