Ficatul gras

Autor: Dr. Diana Dimitriu, Medic specialist Gastroenterologie ARCADIA

Ficatul gras sau steatoza hepatică constă în acumularea de grăsimi în celula hepatică, numită hepatocit.

Steatoza hepatică non-alcoolică este una dintre cele mai frecvente patologii ale ficatului și în prezent, se află în continuă creștere la nivel global, în paralel cu obezitatea.

O asociere directă cauză – efect între alimentație, activitatea fizică și apariția steatozei hepatice non-alcoolice este un demers dificil de analizat.

Cauzele afecțiunii

În funcție de etiologie, ficatul gras poate fi:

• Ficatul gras non-alcoolic – cauza încărcării grase nu este cunoscută. Apare în special la pacienții care prezintă componente ale sindromului metabolic (diabet zaharat sau alterarea glicemiei a-jeun, obezitate, colesterol sau trigliceride crescute, hipertensiune arterială esențială). Alte afecțiuni care se asociază cu ficatul gras non-alcoolic sunt: sindromul ovarului polichistic, hipotiroidina sau apnea obstructivă în somn.

• Ficatul gras alcoolic – în cazul consumului excesiv de alcool (peste 210 gr alcool pe săptămână la bărbați și peste 140 gr de alcool pe săptămână la femei).

• Ficatul gras de alte cauze precum: hepatita cronică virală C, boala Wilson, ficatul gras acut în sarcină, sindromul Reye, consumul anumitor medicamente (amiodarona, tamoxifenul sau metotrexatul).

Steatohepatita non-alcoolică (NASH) reprezintă o inflamație cauzată de acumularea grăsimilor în ficat. Această afecțiune face parte din grupul hepatopatiilor non-alcoolice, în cazul cărora acumularea de grăsimi poate determina o afectare hepatică ce se poate agrava în timp (afectare hepatică progresivă).

Ficatul gras – simptomatologie

În stadiile timpurii ale NASH, nu se resimt simptome, astfel încât cei mai mulți dintre pacienți nu acuză nici un disconfort, se simt bine și nu știu că suferă de această afecțiune. Pe măsură ce afectarea hepatică înaintează, apar și simptomele:

• fatigabilitate (oboseală);

• scădere în greutate inexplicabilă;

• slăbiciune generalizată;

• durere vagă în hipocondrul drept (etajul superior abdominal);

• confuzie sau dificultăți în gândire.

NASH se dezvoltă tipic la persoane cu vârsta între 40 și 50 de ani, dar poate apărea mai devreme sau mai târziu în decursul vieții, afectând în mod egal bărbații și femeile.

În etapele de început ale afecțiunii, acumularea de grăsimi nu influențează funcția hepatică și nu determină simptome. Însă, pe măsură ce se produce acumularea grăsimilor, funcția hepatică devine insuficientă și simptomele se fac simțite. Nu sunt știute motivele pentru care unele persoane cu steatoză hepatică evoluează spre NASH și altele nu.

Sunt semnalate cazuri medicale, în care progresia bolii se poate opri și chiar deveni reversibilă spontan, fară nicio medicație urmată.

În alte situații, NASH evoluează lent și determină fibroza hepatică și chiar ciroza hepatică (15 – 20% din cazuri).

Citeşte şi: Cum să nu ne îngrăşăm în post

Metode de diagnosticare și tratament

 • Diagnosticul de ficat gras se stabilește prin ecografie abdominală, metodă care prezintă o sensibilitate de 85% și o specificitate de 94%.

• CT-ul (tomografie computerizată) și RMN-ul (rezonanță magnetică nucleară) cu substanță de contrast se numără printre metodele de depistare a steatozei hepatice, însă cu o specificitate și sensibilitate inferioară ecografiei.

• Spectoscopia prin RMN presupune o analiză cantitativă a lipidelor și facilitează detectarea cantităților mici de grăsime în ficat, însă nu este o metodă uzuală.

Există metode neinvazive de evaluare a fibrozei hepatice, prin care se poate aprecia gradul de evoluție al steatozei către ciroza hepatică.

Fibroscanul – este o metodă rapidă, nedureroasă și neinvazivă constând în transmiterea unei vibrații de frecvență joasă la nivelul ficatului, cu ajutorul unei sonde aplicate pe suprafața corpului. Cu cât duritatea ficatului este mai mare, cu atât viteza de transmisie a ultrasunetelor este mai mare.

Fibromaxul – reprezintă o altă metodă neinvazivă de evaluare a fibrozei, fiind o analiză de laborator. Prin recoltarea unei probe de sânge, se obțin informații atât despre gradul de încărcare grasă a ficatului, cât și despre gradul de inflamație și fibroză, pornind de la măsurarea unor parametri serici.

În cazurile în care toate testele și analizele se dovedesc a fi irelevante, medicul specialist poate decide analiza la microscop a țesuturilor hepatice cu scopul stabilirii diagnosticului corect. În acest scop se realizează biopsia hepatică.

Nicio investigație nu poate diagnostica cu acuratețe steatohepatita non-alcoolică. În identificarea cauzelor care declanșează afecțiunea, se recurge la utilizarea istoricului medical, a examenului fizic, alături de o serie de investigații.

Diagnosticul de NASH presupune:

• absența consumului de băuturi alcoolice în cantitate semnificativă (mai mult de 1-2 pahare pe zi);

• absența altei afectări hepatice;

• acumularea grăsimilor în celulele hepatice.

Nu există un tratament eficient demonstrat prin studii clinice pentru NASH. Schimbările ce pot fi făcute în stilul de viață au un mare potențial de a reduce riscul de afectare hepatică și de stopare a progresiei afecțiunii. Astfel, tratamentul indicat vizează ameliorarea condițiilor de viață, astfel încât să nu determine agravarea steatohepatitei non-alcoolice.