Urzica vie, planta care purifică organismul

Urzica vie, planta care purifică organismul

Urzica este una dintre cele mai vechi plante din flora spontană care creşte pretutindeni, dar care este mult subapreciată. Este bine cunoscut faptul că urzica face parte dintre cele mai valoroase specii medicinale din grădina Domnului, recomandată în curele alimentare şi terapeutice de primăvară.

Proprietăţile terapeutice ale urzicii sunt rezultatul acestui complex de principii active existente în toate organele plantei: antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), tonice, antirahitice.

  • În afecţiunile digestive are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, aperitive, antihelmintice; la nivelul aparatului respirator are proprietăţi expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronşitice, antiinflamatoare; pentru sănătatea rinichilor are acţiuni diuretice (datorită flavonoidelor) şi drenor al excesului de uree, creatinină şi acid uric; în afecţiunile cardiovasculare este activator al circulaţiei sângelui, vasoconstrictor şi fluidizant al sângelui; în metabolismul general este un bun hipoglicemiant (antidiabetic), anticelulitic, antireumatismal, imunostimulator; în aplicaţii externe prezintă acţiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, lubrefiante, antiseboreice, dezodorizante, insecticide.
  • O cură susţinută de urzici, luate sub diferite forme, are acţiuni favorabile pe o paletă largă de afecţiuni maladive: digestive, genitale, renale, pulmonare, cardiovasculare, reumatismale etc.

În bolile digestive urzica previne şi combate: gastritele hiperacide cauzate de abuzul de tutun şi cafea, ulcerele gastrice şi duodenale, cancerul gastric, hepatite, litiază biliară, ciroză şi ascită, atonia digestivă (indigestii), constipaţii uşoare (o linguriţă pulbere de rădăcini luată cu 15 minute înainte de mese), diaree rebele sau provocată în caz de tuberculoză, dizenterie, enterite acute şi cronice.

Ajută la stimularea secreţiilor gastrice, pancreatice şi intestinale, combate hemoragiile digestive uşoare (se iau 4-6 linguri cu pulbere de frunze uscate pe zi), inhibă dezvoltarea unor agenţi patogeni (Shigella, Pasteurella, Staphilococcus) şi a paraziţilor intestinali.

  • În bolile genitale are efecte în: prevenirea şi combaterea hemoragiilor uterine după naşteri (urzica asociată cu traista-ciobanului şi răchitan), hipermenoree (menstre abundente şi neregulate), dismenoree, leucoree (poala albă tratată cu suc din frunze proaspete – câte un pahar dimineaţa şi seara, în cure de 10 zile consecutiv), vaginită atrofică, tulburări de menopauză, sterilitate feminină şi masculină (pulbere din seminţe de urzici – o linguriţă de 3 ori pe zi).

Autor: Prof. Univ. Doctor Honoris Causa Constantin Milicǎ

www.farmacia-verde.ro / Foto: pixabay.com

Citește și: Pilaf de hrișcă

One thought on “Urzica vie, planta care purifică organismul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *