Dobrovăț, ultima ctitorie a lui Ștefan

Dobrovăț, ultima ctitorie a lui Ștefan

Biserica mănăstirii Dobrovăţ a început să se construiască în 1503 şi s-a terminat la 1504, fiind ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare.

Într-o seară din vara anului 1499, pe când Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, se îndrepta în fruntea oştilor spre Suceava, trecând printr-o dumbravă din codrii Iaşului, a zărit în depărtare un sâmbure de lumină ieşind din pământ. S-a apropiat şi, găsind în inima pădurii chilia unui sihastru, a intrat, cerându-i bătrânului binecuvântarea. Monahul era rus, trecut peste Nistru şi Prut în căutarea singurătăţii şi, văzându-l pe marele domn al Moldovei, l-a salutat pe limba sa: „Dobri vecer“, în traducere „Seară bună“. Mai târziu, când Ştefan a hotărât că în locul bordeiului singuratic să zidească o mănăstire de călugări, a numit-o, în amintirea sihastrului, Dobrovăţ. Avea să fie ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Alegerea acestui loc pentru mănăstire nu este întâmplătoare deoarece documentele din secolul al XV-lea amintesc de existenţa pe valea Dobrovăţului, în satul Călugăreni, a unui schit a lui Giurgiu Călugărul cu hramul „Schimbarea la Faţă“ şi a unei mănăstiri de la obârşia Dobrovăţului.

Pisania domnească scrisă în slavonă pe lespede de piatră şi aşezată în dreapta uşii de intrare spune: Bine cinstitorul Domn Io Ştefan voievod cu mila Lui Dumnezeu domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înălţat acest hram cu numele «Pogorârea Sfântului Duh» care a început a se zidi la anul 7011 (1503) luna lui april în 27 zile şi s-a săvârşit în anul 7012 (1504) al domniei lui, anul patruzeci şi şapte şi o lună din al optulea curgător.

Biserica a fost ridicată numai în zidărie, restul lucrărilor fiind terminate de Bogdan al III-lea. Pictura bisericii s-a executat mai târziu, între anii 1527-1531, în timpul lui Petru Rareş.  A fost prădată de tătari în 1658, iar familia Racoviţeştilor a aşezat în naos şapte pietre funerare cu chenare şi inscripţii, între 1664-1685.

După luptele din septembrie 1739 dintre muscali, turci şi tătari, muscalii stabiliţi la sud-est de Dobrovăţ au prădat mănăstirea, luându-i toată averea şi lucrurile străine adăpostite aici. Prejudicii mari au fost aduse şi de mişcarea Eteriei din 1821-1822, pentru ca în 1864 să fie sărăcită complet, între 1865-1900 ajunge „vestita puşcărie de la Dubrovăţ“, apoi, după 1900, timp de trei ani, orfelinat de fete, după care şcoala de agricultură până în 1930.

A fost reînfiinţată prin decret regal de regele Carol I, la 14 mai 1913, dar din cauza existenţei şcolii de agricultură a putut să fie populată de călugări abia în 1930, când Ministerul Agriculturii a cedat clădirile şi 44 hectare de teren. Din 1930 până în 1948 a existat aici o obşte de călugări, după care este din nou folosită drept şcoală până în 1970 şi apoi până în 1990 ca biserică de mir. După 1990 îşi redobândeşte destinaţia iniţială de aşezământ monahal, obşte de maici până în 1991, iar din 1992 obşte de călugări.

Înfăţişarea de astăzi a bisericii mănăstirii Dobrovăț este rezultatul unui amplu proces de restaurare desfăşurat în 1970 sub conducerea arhitectei Ioana Grigorescu, proces prin care i s-a dat monumentului înfăţişarea sa originală din epoca ştefaniană. Ansamblul mănăstirii, aşa cum este astăzi, cuprinde: biserica ctitorită de Ştefan cel Mare, o bisericuţă mai mică construită pe ruinele unui paraclis realizat de domnul Simion Movilă în 1607 pentru înhumarea fiului său Pavel, turnul clopotniţă construit în 1743, zidul de incintă şi clădirea care adăposteşte în prezent chiliile călugărilor.

Sursa: doxologia.ro

Citește și: Probota, mănăstirea care a învins timpul

One thought on “Dobrovăț, ultima ctitorie a lui Ștefan

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *