Helicobacter pylori
Helicobacter pylori (H. pylori) este o bacterie Gram negativă, care se localizează în stratul de mucus gastric, are transmitere fecal-orala inter-umană, și determină gastrita la toți subiecții infectați. Infecția cu H. pylori este considerată o boală infecțioasă, indiferent dacă este simptomatică sau nu, indiferent dacă este complicată sau nu. Totodata, Helicobacter pylori este considerat a fi un oncogen de gradul I, fiind factor de risc pentru adenocarcinomul și limfomul gastric (MALT).
În România avem puține date epidemiologice privind infecția cu H. pylori, dar se cunoaște faptul că prevalența este ceva mai mare la bărbați decât la femei și crește odată cu vârsta. Rezervorul de infecție este populația generală, transmiterea fiind făcută în principal pe cale fecal-orală, dar și oral-orală, H. pylori fiind depistat și în placa dentară și în salivă. În condițiile socio-economice precare, lipsa unei surse de apă potabilă, persoane din familie infectate sunt factori favorizanți ai infecției. Infectarea se realizează mai ales în copilărie, mai ales în țările mai puțin dezvoltate economic.
Tablou clinic
Majoritatea pacienților infectați sunt asimptomatici. Infecția cu H. pylori determină la toți subiecții gastrita cronică, în momentul colonizării gastrice acute fiind prezente simptome de tip dispeptic (durere epigastrică sau disconfort de etaj abdominal superior, greață, eructații, meteorism postprandial localizat în etajul abdominal superior). De asemenea, pot fi prezente simptome ale complicațiilor ca ulcerul gastric (dureri epigastrice, vărsături, scădere ponderală ușoară, pirozis sau regurgitații acide la pacienții cu hiperaciditate gastrică) sau cancer gastric.
Cine trebuie testat și tratat?
Ținând cont de prevalența mare a infecției cu Helicobacter pylori (Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, CDC, estimează că aproximativ doua treimi din populația lumii găzduiește această bacterie), de faptul că mulți pacienți sunt asimptomatici, dar și de faptul că această bacterie este implicată în apariția ulcerului gastric și este oncogen de gradul I, se pune problema cine trebuie testat și, mai ales, cine trebuie tratat.
Astfel, ultimul consens de la Maastricht (V) trasează două strategii și anume: “test and treat” recomandată în zonele cu prevalență ridicată, la pacienții tineri, cu simptome de tip dispeptic și în absența semnelor de alarmă și “endoscope and treat” preferată în zonele cu prevalență scazută, la pacienții mai în vârstă și, obligatoriu, la cei cu simptome de alarmă.
Se recomandă, de asemenea, testarea si tratarea Helicobacter pylori la consumatorii cronici de AINS și aspirină, cu istoric de boală ulceroasă, la cei cu anemie feriprivă de cauze necunoscute, la cei cu purpură idiopatică trombocitopenică, la cei cu deficit de vitamina B12. Testarea și tratamentul infecției sunt obligatorii la cei cu metaplazie intestinală și limfom MALT.
Diagnosticul infecției cu H pylori
Pentru diagnosticul infecției cu H. pylori dispunem de metode directe și indirecte.
Metode directe:
- biopsia gastrică cu examen histopatologic, obținută prin endoscopie digestivă superioară care are avantajul de a diagnostica, pe lângă infecția cu H. pylori, și modificările produse de aceasta (gastrită, gastrită atrofică, metaplazie, ulcer, adenocarcinom). Pentru creșterea sensibilității metodei se recomandă prelevarea a cinci biopsii din zone diferite ale stomacului;
- testul ureazei (CLO test) presupune de asemenea prelevarea unei biopsii prin intermediul endoscopiei digestive superioare și introducerea fragmentului într-un mediu ce conține uree și un indicator de culoare, acesta schimbându-și culoarea în prezența H. pylori, diagnosticul fiind posibil în doar câteva minute.
Metode indirecte:
- testul serologic – determinarea anticorpilor anti H. pylori în sânge, util în realizarea primului diagnostic, dar nerecomandat însă pentru verificarea eficienței curei de eradicare datorită persistenței îndelungate în ser chiar și după eradicare;
- testul respirator cu uree marcată (UBT- ureea breath test) este indicat ca test de primă linie pentru strategia “test and treat” și pentru verificarea eradicării, cu condiția să fie efectuat la minim 4 săptămâni de la sfârșitul curei de eradicare însă este un test scump, nu poate fi folosit la copii și gravide;
- antigenul fecal H. pylori este un test simplu, ieftin ce presupune detectarea în scaun a Ag H pylori;
- teste din urină și salivă ce presupun detectarea Ac anti H. pylori din aceste lichide titlul scăzut al anticorpilor la acest nivel facându-le însă nerecomandabile;
- teste moleculare din scaun sau salivă recomandate în special pentru identificarea tulpinilor rezistente la diferite clase de antibiotic.
Citește și: Terapia durerii, metode minim-invazive ghidate imagistic
Tratamentul infectiei cu Helicobacter pylori
Tratamentul infecției cu Helicobacter pylori se face prin asocierea a cel puțin două antibiotice care pot fi selectate din clasele: nitroimidazole, macrolide, peniciline, tetracicline, fluorochinolone, rifamicine, nitrofurani (în funcție de rezistența locală la antibiotic) la care se adaugă obligatoriu inhibitori de pompa de protoni (doza standard x2) și, uneori, săruri de bismut și durează 10-14 zile.
Testarea eficacității curei de eradicare este obligatorie și se realizează, de regulă, prin teste neinvazive cum sunt prin UBT sau Ag fecal HP, la minim 4 săptămâni după terminarea terapiei.
Complicațiile infecției cu Helicobacter pylori
Infecția cu H. pylori determină întotdeauna gastrita cronică. Atunci când are localizare în regiunea corporeo-fundica a stomacului, gastrita cronica Helicobacter pylori crește riscul de apariție a ulcerului gastric, gastritei atrofice care poate progresa către metaplazie intestinală , adenocarcinoma gastric sau limfom MALT.
Prevenția infecției se realizează prin măsuri de igienă generală și nu se recomandă screeningul infecției cu Helicobacter pylori în populația generală. (Foto: Arek Socha – pixabay.com)
One thought on “Helicobacter pylori”