Alimente care ne fac mai fericiţi

Alimente care ne fac mai fericiţi

Autor: Mariana Chelariu, specialist în nutriţie şi dietetică

Unele alimente sau substanţe sunt recunoscute pentru capacitatea lor de a menţine o stare de bună dispoziţie. Ele nu aduc instant starea de fericire, ci ajută la echilibrarea hormonilor care reglează stările de bună sau proastă dispoziţie, favorizând fericirea, dacă sunt consumate în mod echilibrat în dietă.

1. Alimente bogate în triptofan

Triptofanul este un aminoacid esenţial din care se poate produce serotonina – hormonul fericirii, cel care răspunde de starea de bine, de calm şi de linişte din organismul nostru. Alimentele menite să crească nivelul triptofanului: cerealele integrale, ouăle, carnea de curcan, brânza de vaci, seminţele de susan, migdalele, bananele, cacaoua.

2. Alimente bogate în acid folic

Acidul folic reprezintă o substanţă necesară în reglarea producţiei de serotonină. Creşeterea nivelului acestui hormon are ca efect o îmbunătăţire a dispoziţiei. Alimente bogate în acid folic: spanacul, ficatul de pui, lintea, năutul, portocalele, broccoli şi sparanghelul.

3. Alimente bogate în calciu

Şvaiţerul, caşcavalul, telemeaua, mozzarella, brânza de vaci, iaurtul grecesc, îţi pot îmbunătăţi starea de spirit datorită conţinutului de calciu, mineral care are proprietatea de a regal neurotransmiţătorii şi de a accentua senzaţia de fericire. Mai poţi găsi calciu şi în lapte de migdale sau de soia, conservele de sardine cu oase, cacao, gălbenuşul de ou, apele minerale, legumele de culoare verde închis.

4. Vitamina D

Vitamina D este responsabilă de absorbţia rapidă a calciului în organism. Deficitul de vitamina D a fost corelat cu depresia, boala Parkinson, demenţa şi sindromul premenstrual. Aceasta poate fi produsă sub înfluenţa radiaţiior UV la nivelul pielii, în zilele de vară. O poţi lua din ton, macrou, gălbenuş, unt sau cereale fortificate cu vitamina D.

5. Alimente bogate în seleniu, zinc şi iod

Seleniul, zincul şi iodul sunt minerale asociate cu sănătatea glandei tiroide. Deficitele funcţionale tiroidiene provoacă depresie, lentoare în gândire, dar şi alte probleme de sănătate. Aceste minerale le găsim în scoici, fructe de mare, alge marine, ouă.

6. Alimente bogate în antocianine

Antocianinele sunt pigmenţi naturali care colorează fructele, frunzele, florile sau ramurile plantelor în roşu, mov, violet sau albastru. Antocianinele sunt antioxidanţi puternici care scad inflamaţia la nivel cerebral şi procesele de îmbătrânire ale creierului. Pentru un aport corespunzător de antocianine, consumă fructe de pădure (mure, afine, zmeură), vinete, ciocolată neagră, struguri negri şi vin roşu.

7. Alimente bogate în acizii graşi esenţiali

O multitudine de studii realizate de-a lungul timpului au făcut legătura între deficitele de acizi graşi esenţiali şi depresie sau tulburări cognitive. Sursele alimentare de acizi graşi omega-3 şi omega-6 sunt reprezentate de peşte, semniţe de in, floarea soarelui şi dovleac.

Pentru a fi mai fericiţi şi pentru a scădea pe cât posibil riscul depresiei şi bolilor cognitive este recomandat să includem aceste alimente în alimentaţia zilnică!

www.marianachelariu.ro

Citeşte şi: Alergiile de toamnă

One thought on “Alimente care ne fac mai fericiţi

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *