Casa Joseph Zoller

Sub emoția rămășițelor arhitecturii de odinioară, Iașul vibrează printr-o frumusețe aparte, deseori pierdută totuși printre clădirile lăsate în paragină fie din indolența proprietarilor care s-au văzut în incapacitatea de a întreține proprietăți de o valoare patrimonială incontestabilă, fie din cauza celor care, fără o cultură desăvârșită pentru artă și istorie, nu își închipuie că distrug povești.

Totuși, într-un peisaj dezolant, desprins parcă dintr-un scenariu prăfuit de doruri, pe vechea Uliță Albă sau a Făinii, cum era numită pe vremuri strada Elena Doamna, la numărul 39 A, se distinge casa industriașului evreu Joseph Zoller, astăzi, proprietatea avocatei ieșene, Gianina Vera Poroșnicu.

Supranumită și „palatul alb”, Casa Joseph Zoller, singurul monument de patrimoniu privat din Iași, te frapează de la prima vedere, fie că o zărești ziua, scăldată de lumina soarelui, fie că o vezi seara, târziu, pusă în valoare de lumina rece și sobră a reflectoarelor. Construită în stil neoclasic – linii geometrice clare și precise, putem observa elementele preluate din arhitectura antică precum coloanele corintice și fațada plană și lungă inspirată din stilul roman  – clădirea este o bijuterie, zugrăvită în cea mai pură nuanță de alb. Istoria acestui monument este una complicată.

La început a fost una dintre cele mai frumoase clădiri ale Belle Epoque-ului, făcută după planurile lui Joseph Zoller,  și terminată după trei ani, cu lucruri comandate din străinătate, cu uși din lemn masiv sculptate și cu pereți pictați. Casa se afla în mijlocul unui domeniu impozant, avea alipită de aceasta camerele slugilor și era înconjurată de fabrica de ciocolată a industriașului, de curtea cu pomi fructiferi, de grădină și de domeniul de viță de vie, iar fântâna, construită sub formă de cișmea, desăvârșea aspectul. Și fabrica era inspirată tot din arhitectura neoclasică.

Din păcate, aceasta nu mai există în zilele noastre, arhitectura inițială fiindu-i schimbată complet. Comuniștii au confiscat casa lui Joseph Zoller, fiind, evident, o casă de chiaburi și au transformat-o în patru apartamente de locuit, a câte două camere fiecare, structura sa fiind alcătuită din opt camere principale. Din lipsa posibilităților financiare, cele patru familii care au locuit spațiul nu au putut întreține și conserva arhitectura și designul somptuos al casei, ea intrând, încetul cu încetul, într-un proces de degradare.

Recuperată de actualul proprietar în anul 2013, Casa Joseph Zoller a trecut printr-un serios proces de restaurare ce a durat, coincidență sau nu, trei ani (atât cât a durat și construirea ei de industriașul evreu). Colaborând cu arhitecții specializați pe restaurarea monumentelor istorice – care au readus la viață și somptuozitatea Palatului Culturii, unul dintre monumentele istorice centrale ale orașului Iași -, a încercat să păstreze aerul boem al clădirii și să îi redea strălucirea din vremurile de demult.

Elementele care construiesc fațada clădirii au fost restaurate și recondiționate după planurile pe care le-a conceput Joseph Zoller. Gardul din fier forjat, lucrat manual, ce datează din anul 1912, a fost readus la viață, fiind unul dintre elemente care fac parte din structura originară a casei Zoller. În curte, pavajul este din piatră albă pentru a sublinia formele geometrice ale arhitecturii neoclasice: piatra cubică alternează parcă matematic cu piatra albă.

Ferestrele casei sunt mari, lăsând lumina naturală să pătrundă în fiecare ungher al casei. În interior, cromatica este unitară, în tonuri neutre, elegante, respectând duetul alcătuit din nuanțele alb-crem și oliv printre care se amestecă accentele de auriu aduse de accesorii.

Materialele folosite în construcția designului interior sunt cele naturale precum piatra, lemnul și bronzul. Ușile au fost concepute din eucalipt sculptat, încercând să imite modelul inițial, piatra din casă și dalele sunt din travertin, iar mâna curentă, care înnobilează scara ce duce spre etaj, este din bronz masiv, lucrat manual de către artizani din Ucraina. La intrarea în casă, avem o marchiză din fier forjat, lucrată manual, veche de la 1900, reprezentând și ea unul dintre elemente care au rămas intacte încă de pe vremea când familia Zoller locuia în imobil.

Calamitătile naturale ale ultimelor decenii și neglijența chiriașilor aduși în casa de comunism, au dus casa la o situație dramatică. Actualul proprietar a cumpărat-o degradată, dar cu o demnitate pe care și-a păstrat-o după cei mai bine de o sută de ani. Ornamentația exterioară găsită a fost cea originală și în opera de restaurare, ea a fost refăcută manual, prin sculptură. Restaurarea casei s-a făcut între anii 2013 – 2016 și a fost un proces anevoios care a ținut de birocraţia aprobărilor și complexitatea etapelor de reconstrucție și consolidare.

Cu o istorie bogată, vândută de Zoller unui alt evreu, rechiziţionata de comunişti, apoi dată chiriaşilor, casa a fost împărtțită în patru apartamente, așa cum a fost găsită de proprietar în 2013 când este cumpărată de la chiriaşii statului.

Revelaţia proprietarului, a constructorului și a arhitecţilor a fost că s-au conservat foarte bine din elementele autentice ale casei, tavanul casei păstra încă picturi foarte frumoase, uşile casei erau foarte înalte și sculptate în lemn masiv. Marchiza de la intrarea principală este cea originală iar o parte din gardul casei este original și a fost restaurat. Ferestrele casei au fost găsite și ele în formă originală cu sculptură manuală.

Arhitectul contemporan, reconstructorul casei a redat imobilului romantismul elegantului secol XIX, atmosfera în care a fost construită și probabil și amenajata casa, gândind în opera de refacere o curte pavată cu piatra (la epoca casei, pavajul se făcea din bolovani de râu, iar cișmeaua din curte, nuanța marmurei cu care s-au placat scările, geometria curbată a spatiilor care împart curtea, toate completează stilul neoclasic al casei, stil caracterizat prin simplitate, ordine, simetrie, eleganță și rafinament.

Operă de început de secol XX, în stil pur neoclasic, casa de pe strada  Elena Doamna 39, reprezintă una dintre capodoperele arhitecturale clasice ale Iașului. In memoria primului proprietar al casei, care a fost și ctitorul edificiului arhitectural, actualul proprietar i-a dat casei, așa cum se purta în moda epocii un nume: numele „Joseph Zoller”.

Imobilului vechi de mai bine de un secol i-a fost redat farmecul grație restaurării din perioada 2013- 2016, fiind,  potrivit site-ului de  prezentare :, un licăr de speranță (…) printre  biserici și restaurante, case vechi cu un singur nivel și construcții noi ce țintesc cerul, locuințe și instituții, parcuri și parcări, lumini și obscur, urme ale etniilor care au locuit și locuiesc această zonă…”

În toți acești ani, proprietarei i s-a spus în repetate rânduri că e o nebunie ceea ce și-a propus, că legislația e destul de întortocheată, însă aceste chestiuni nu i-au demotivat nicio clipă avocatei Gianina Vera Poroșnicu, visul pe care pornise.

Construită în 1912, Casa Joseph Zoller nu este singurul monument istoric din zonă. Dimpotrivă, în partea dreaptă, deși ponosită, se încăpățânează să stea încă în picioare Casa cu cerdac, cu ale sale grajduri boierești, „bijuterie” construită în stil boieresc tradițional, la final de secol XVIII, în care a locuit pentru o scurtă perioadă de timp Principesa Elena Cuza, în timp ce în partea stângă, însemnările atestă fosta garnizoană germană.

Trei clădiri își spun diferit istorisirile pe aceeași stradă, Elena Doamna, însă, din păcate, doar una reușește să arunce mândre priviri trecătorilor tentați să-și întoarcă capetele pentru a-i admira falnica înfățișare, Casa Joseph Zoller.

O simplă privire asupra fotografiilor vechi certifică remarca noastră și lasă multiple întrebări fără răspunsuri certe…  Când am achiziţionat casa, am luat-o cu sufletul. Mi-a plăcut şi … atât! Era foarte frumoasă, chiar şi aşa, „bombardată„ de intervenţiile fără gust ale chiriaşilor şi mutilată de atrocităţile comunismului. În Primărie, funcţionarii îi spuneau imobilului de pe strada Elena Doamna, nr. 39A, „Casa Versace”. Pentru mine, a fost dragoste la prima vedere! După ce am restaurat această casă, m–am simţit cea mai puternică femeie, puteam să merg şi pe … front! Chiar atât de greu a fost, aşa cum vă povestesc! Şi, totuşi, dacă ar fi să o iau de la capăt, sunt sigură că aş face–o! își aduce aminte Gianina Vera Poroșnicu, actualul proprietar al Casei Joseph Zoller.

Gianina Vera Poroșnicu mărturisește că în momentul în care a cumpărat casa știa doar că este monument istoric, flancat de alte două capodopere arhitecturale. Grație istoricului Sorin Iftimie a aflat că în casa fostului industriaş evreu a stat și un aristocrat adevărat, marchiz şi căpitan de vas, francezul Hubert de Belloy de Saint Lienard şi familia lui. Despre cât de anevoios avea să îi fie drumul, Gianina Vera Poroșnicu avea să afle încă din momentul în care a început demersurile pentru a intra în proprietatea clădirii. S-a ocupat singură de casă, de la acte până la alegerea echipei de arhitecți sau cea pentru supravegherea șantierului.

Totuși, avocata Poroșnicu nu uită să mulțumească fostului soţ pentru sfaturile „tehnice”, fratelui său, care a dus o dificilă muncă de lămurire cu chiriaşii casei, autorităților locale care i-au sprijinit eforturile depuse în procesul de restaurare și, în mod deosebit, arhitectului Ionuț Biciușcă şi inginerului Cristi Grîu, oameni pe care Gianina Poroșnicu îi consideră „parte a istoriei contemporane a casei”.

Vândută de industriașul Zoller în 1937, casa a fost naționalizată și transformată mai apoi de comuniști în sediu al Ministerului Muncii. În 2013 cuprindea patru apartamente care adăposteau mai multe familii: într-un apartament stătea o doamnă de 80 de ani, cu o pensie foarte mică şi cu un amant mult mai tânăr decât ea; în alt apartament stăteau o femeie de serviciu împreună cu fiul şi concubinul ei; în cel de-al treilea apartament stăteau o doamnă cu fiica ei, studentă, şi cu mai multe pisici, iar în cele două camere de la stradă (al patrulea apartament) era găzduit un magazin de haine de firmă.

N-a fost deloc ușor să-i convingă să renunțe la drepturi. Toţi au vândut greu şi scump. Nu neapărat pentru că ar fi fost atașați de istoria locului, ci pentru că locuiau în centrul Iaşului şi aveau cumva şi reprezentarea valorii caselor de felul acesta.

Locatara de 80 de ani mi-a spus o poveste foarte frumoasă: după Revoluţie a venit o evreică şi i–a cerut să o lase să viziteze casa. I–a spus că ea a copilărit în această casă şi i-a jurat că nu va revendica nimic. Voia doar să îşi revadă casa copilăriei! Poate ea era fiica lui Zoller, fără virgulă sau a lui Moise, cel de–al doilea proprietar evreu al casei, ori poate fiica marchizului Hubert de Belloy de Saint Lienard, sau a ministrului care a lucrat aici… Cine ştie?!, afirmă avocata Gianina Vera Poroșnicu.

Investiția n-a fost nici pe departe una minoră. Pragmatismul i-ar fi convins pe mulți alții, cu siguranță, că e de departe mai rentabil ca banii să fie investiți într-un complex imobiliar, în detrimentul unui „moft”, așa cum văd unii visul boem în care Gianina Vera Poroșnicu a vrut să își scrie și să își trăiască propria poveste. Poate e motivul pentru care nici nu admite faptul că ar putea vinde casa în viitor.

Achiziția n-a fost decât o investiție spirituală, ca pentru sufletul său, o moștenire la care nici măcar fiul ei nu va putea renunța decât după ce vor locui în ea măcar două generații. S-a implicat mult prea mult pentru a renunța în favoarea banilor la ceea ce a însemnat nopți nedormite, căutări, temeri, emoții. Casa Joseph Zoller e parte  a Iașului, o casă de patrimoniu, a cărei valoare monetară nu poate fi estimată pentru că aduce cu sine istoria unei civilizații.

Gianina Vera Poroșnicu s-a îmbolnăvit iremediabil de stilul clasic, de lucrurile care vin adânc din istorie, conservate și validate de secole, după cum ea însăși mărturisește, pe când avea 28 de ani și era avocat al familiei princiare Sturdza, calitate în care s-a ocupat de partea juridică a operei de restaurare a conacului de la Popești Iași, operă de sfârșit de secol XVIII, tot în stil neoclasic, ca și Casa „Joseph Zoller”.

Înainte de a se muta pe strada Elena Doamna, la numărul 39 A, locuia într-un apartament central, făcut după gustul modern. În adâncul sufletului său iubea, de fapt, clasicul, dorind să aibă o casă solemnă, clasică, cu pian și cu draperii înalte. Întâlnirea cu principii adevărați, cu arhivele istorice, cu blazoanele boierești au a întâlnirea sau scrii întâlnirile au cucerit-o definitiv, fiind al doilea factor, după educația de acasă, care a contribuit la această dragoste a sa.

De când mă ştiu, am trăit într–o casă plină cu cărţi. Cele mai multe dintre ele erau cărţi vechi. Nu îmi amintesc ca, la şcoală sau la bloc, printre colegi şi prieteni, să mai fi fost copii ai căror părinţi să colecţioneze „vechituri”. Noi am avut în casă cărţi şi icoane vechi, cutii, blazoane de epocă şi mai ales tot ce ţine de amintirea lui Mihai Eminescu (tablouri, plachete, ediţii Princeps etc.). Mult mai târziu, probabil când eram prin facultate, am înţeles, de fapt, că tatăl meu era un colecţionar şi că asta este o patimă. Sunt sigură că, de atunci, m–am „îmbolnăvit” de iubirea pătimaşă pentru istorie, pentru literatură şi pentru tot ceea ce are patina timpului.

Mama mea era, însă, disperată că, la noi, casa arăta ca şi prăfuită, precum un muzeu. Nu cred că e întâmplător că, înainte de a intra la Facultatea de Drept, în liceu, am vrut să mă fac profesoară de Limba şi literatura română sau de Istorie sau de Limba latină. Nu eram hotărâtă, dar tatăl meu era: şi–a dorit să devin avocat!

Casa Joseph Zoller, proprietate privată fiind, nu este inclusă în circuitul turistic al celor care și-ar dori să o viziteze pe interior. Totuși, la poarta casei există un infochioşc de unde cei interesați primesc informații despre istoria casei, a străzii şi a celorlalte două monumente istorice, iar în zilele naționale 1 Decembrie şi 24 Ianuarie se intonează imnul de stat şi „Hora unirii”, interpretate de către Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi şi de către Corul „Gavriil Musicescu”.

Casa Joseph Zoller adăpostește un veritabil tezaur ce cuprinde schițele originale ale imobilului, schițe ce i-au permis proprietarei o restaurare aproape identică. Din păcate, deși casa avea tavanul pictat, după moda epocii de la 1900, acele „mărturii” vechi n-au putut fi salvate. Făcute pe stufit, acele picturi în ulei ar fi fost greu şi costisitor de conservat. Ar fi trebuit aduşi specialişti din muzeele ţării, iar „conservarea” ar fi fost extrem de costisitoare. Nu lipsesc motivele tradiționale, dovada certă a faptului că aristocrații erau atașați de motivele tradiționale românești.

Sunt un om foarte norocos! Mă simt norocoasă că am găsit această casă ori că ea „m–a găsit” pe mine! Văd cu ochiul minţii crinolinele doamnelor, caleştile domnilor, penelul ministrului Muncii, bomboanele de ciocolată ale lui Zoller, care avea în spatele casei o fabrică de bomboane, iar, în faţa casei, prăvălia. Văd aievea totul, concluzionează, avocatul Gianina Vera Poroșnicu, actualul proprietar al Casei Joseph Zoller.

Vezi mai multe imagini pe: www.casaiosefzoller.porosnicugianina.ro

Material cules și redactat de Elena Motas

Te-ar putea interesa și: Un timp de căutare spre idealuri înalte