Strada „Elena Doamna” și evoluția sa istorică

Studiu istoric realizat de Dr. Sorin Iftimi, sub patronajul Asociației „Casa Joseph Zoller”, coordonată de doamna avocat Gianina Poroșnicu

Strada „Elena Doamna” de astăzi, care leagă Târgul Cucului de Cartierul „Tudor Vladimirescu” era cunoscută în secolele XVII-XVIII ca „Ulița Făinei” sau „Ulița Albă”. Aceste două denumiri cuprindeau în sine suficientă istorie urbană, după cum vom vedea mai jos.

În anul 1910, Primăria Municipiului Iași a dorit ca strada să poarte un nume de rezonanță istorică mai însemnată. Se știe că Edilitatea ieșeană a început să confere denumiri de personalități unor străzi după 1860, începând cu mandatul primarului Dimitrie Gusti. Momentul 1910 reflectă două evenimente importante. Municipalitatea comandase statuia lui Alexandru Ioan Cuza, pe care dorea să o amplaseze nu în actuala Piață a Unirii, ci în Piațeta Cuza Vodă din fața Primăriei de Atunci (între Hotelul „Continental” și Restaurantul „Select”). Cu acest prilej, chiar înainte de pregătirea soclului, Piațeta fără nume a căpătat denumirea de „Cuza Vodă”, iar vechea uliță a Goliei a fost numită „Cuza Vodă”, în 1910, chiar dacă statuia a fost inaugurată abia în 1912.

În anul 1909, încetase din viață Doamna Elena Cuza, cea care se îngrijise cu atâta devotament de memoria Domnitorului Unirii, încă din 1873. Cum nu se obișnuia să se dea străzilor numele unor persoane aflate încă în viață, la 1910 se ivise un bun prilej pentru a onora, în acest fel, figura memorabilei Doamne. A fost aleasă Strada Albă pentru simplul motiv că se afla în prelungirea străzii Cuza Vodă. Nicio clădire se pe această stradă nu era legată, în vreun fel, de biografia Doamnei. Era însă o arteră importantă, frumoasă, a fostei Capitale, potrivită pentru un asemenea titlu.

Astfel, din Piața Unirii, trecând prin Târgul Cucului și coborând spre Tătărași, se realiza un ax al memoriei dedicat familiei Domnitorului Unirii de la 1859. Această decizie a marcat viitorul orașului: în deceniile următoare, când s-a dorit marcarea unor străzi ieșene cu nume ale reprezentanților Casei Regale, traseul a fost făcut între Copou și Gară: Bd. „Carol I”, Esplanada „Regina Elisabeta”, stradela „Principesa Maria”, Bd. „Ferdinand I”.

Vederea Iașilor dinspre Tătărași. În stânga zona biserici Bărboi și a Străzii Albe (ante 1870)

De la Ulița Fânăriei la Uliță Albă (sec. XVII-XVIII)

Dar este bine să începem cu începutul. Pe la sfârșitul secolului al XIV-lea Iașul, așezarea de pe malul Bahluiului, făcea pasul de la rural la urban, dobândind trăsăturile unui târg medieval. „Drumul creează orașul” este o veche axiomă istorică. O întretăiere favorabilă de drumuri a contribuit la acest salt. Un asemenea drum ducea peste Prut, la Cetatea Albă; un altul spre Polonia, la Liov (Lemberg). Drumul ce trecea vadul Bahluiului, în zona Podului Roș, la sud-vest de oraș, putea fi ușor controlat de Curtea Domnească situată pe promontoriul înalt din apropiere, pe care se înalță astăzi Palatul Culturii. Pe acest platou se află „Punctul zero”, nucleul urban inițial. Lângă garnizoana reședinței domnești s-a instalat Vama Domnească.

Spre răsărit s-a întemeiat „târgul vechi” (lângă biserica Barnovschi) și ulița Trapezănească (a schimbătorilor de bani), strada Grigore Ghica Vodă de astăzi. Astfel, spre răsărit, s-a dezvoltat, treptat, axul comercial al orașului, denumit în documente și „dricul târgului”.

Orașul s-a întins până la următorul obstacol natural: marginea de est a platoului central, pe sub care curgea râul secundar al orașului. Marginea dinspre Tătărași era conturată în secolul al XVII-lea de o veche uliță, numită succesiv Ulița Făinii, Ulița Albă, Ulița Agenției Austriece, Ulița Zagură. În ea se opreau capetele mai multor străzi importante, adevărate artere comerciale ale orașului: Ulița Beilicului (str. Grigore Ghica), Ulița Sf. Vineri (Bd. Anastasie Panu), Ulița Goliei (str. Cuza Vodă) și Ulița Sf. Spiridon (Bd. Independenței).

Ulița Albă sau Ulița Agenției Austrice pe planul orașului Iași din 1844

„La întretăierea actualelor străzi Bucșinescu și Elena Doamna, sub biserica mănăstirii Sf. Ioan Zlataust, la începutul secolului al XVII-lea se afla marginea orașului.” (Istoria orașului Iași, vol. I, coord. Constantin Cihodaru, Gheorghe Platon, 1980, p. 95) .

Te-ar putea interesa și: Biserica „Zlataust” de pe Uliţa copilăriei

Ștefan Tomșa, în prima domnie (1611-1615), probabil, a pus să se prelungească Ulița Făinei spre podul de peste pârâul Cacaina. Dughenele de aici au fost dăruite apoi vistiernicului Boul, ginerele domnitorului. La 1657 era necesară reamenajarea podului și a dughenelor de aici. Nu este vorba despre un „Pod al lui Ștefan cel Mare”, așa cum s-a crezut, ci despre o uliță podită cu bârne de stejar și mărginită de două șiruri de dughene, care făceau trecerea spre mahalaua Tătărași. Acesta era „Podul de lemn al lui Ștefan Tomșa Vodă”. Planurile orașului Iași de la 1844 și 1857 ilustrau, încă, această realitate.

Privită dinspre Tătărași, această coastă oferea o priveliște destul de pitorească, imortalizată la 1791 de pictorul Mihail Mateevici Ivanov. Pe lângă așa numitul „Pod al lui Ștefan Vodă” – o uliță podită cu bârne și flancată de dughene din lemn – în desen poate fi văzut și apeductul din piatră, construcție masivă, făcută pentru aducerea apei potabile la Iași, din zona Șapte Oameni (Ciric). Astăzi această zidire este dispărută și doar o stradă din zonă îi mai păstrează amintirea: „Strada Apeduct”.

M.M. Ivanov, Vederea Iașilor dinspre Tătărași. Podul lui Ștefan Vodă și Apeductul (1791)

În veacul XVIII, această zonă din partea de est a orașului forma Mahalaua Cacainei, sau Mahalaua Fânăriei. Ulița Fânăriei, a primit frumoasa denumire de Ulița Albă, după construirea Bisericii Albe. Înainte de 1682, exista pe acest loc biserica „Nașterea Domnului”. Pe la 1750, biserica a fost refăcută, sub păstorirea preotului Veleșcu, primind hramul „Schimbarea la Față”. Ulița ce coboară din strada principală spre intrarea în biserică este cunoscută ca stradela Albă” sau „Ulița ce duce la biserica Albă”.

N.r. Continuarea studiului va putea fi citită în articolele viitoare dedicate evoluției istorice a acestei zone din Iași.