Sforăitul și apneea de somn
Autor: Dr. Ionuț Hănțăscu, Medic primar ORL, Arcadia
Sforăitul reprezintă sunetul răgușit sau dur ce apare în timpul somnului din cauza vibrației excesive a palatului moale, în special a luetei („omulețul”). Este o tulburare comună, ce afectează 30% din populația adultă. După vârsta de 45 de ani, procentul crește la 50% dintre bărbați și 30% dintre femei.
Sindromul de apnee de somn (OSA) face parte, împreună cu sforăitul, din categoria tulburărilor de respirație ale somnului și este caracterizată de episoade cu hipoxie, stres cardiovascular și întreruperi ale somnului.
Netratat, sindromul de apnee de somn, independent de alți factori, se manifestă prin somnolență diurnă excesivă și poate determina hipertensiune arterială cu incidente cardiovasculare și apariția unor accidente vasculare cerebrale.
Care sunt cauzele sforăitului și ale apneei de somn?
Sforăitul și apneea de somn pot să apară pe fondul unor factori multipli:
a) sexul masculin;
b) obstrucția nazală(hipertrofia cornetelor nazale, deviația de sept, vegetațiile adenoide);
c) alte boli rinosinusale (sinuzite, polipoze nazale, formațiuni tumorale sau diferite variante anatomice ale structurilor intranazale);
d) anatomia cavității bucale (colapsul palatului moale, amigdalele palatine etc);
e) excesul de greutate;
d) consumul de alcool înainte de somn.
Diagnosticul și tratamentul sforăitului și apneei de somn
Sforăitul ușor sau ocazional nu constituie o problemă medicală, acesta putând fi atenuat prin modificări ușoare ale stilului de viață și al obiceiurilor individuale: evitarea alcoolului sau fumatului înainte de culcare, reducerea greutății corporale prin sport și dietă, schimbarea poziției de somn.
Sforăitul habitual (regulat) sau cel asociat cu fenomene de apnee de somn impune prezentarea de urgență la medic.
Tratamentul apneei de somn medii și severe este reprezentat de ventilația cu presiune pozitivă continuă nocturnă (CPAP), sub îndrumarea medicului pneumolog specializat în patologie de somn. Pacienții care nu tolerează acest tratament, din diferite motive, au acum posibilitatea de a efectua un tratament chirurgical modern, personalizat, care poate ameliora și în unele cazuri chiar vindeca apneea de somn.
Abordări terapeutice ale sforăitului și apneei de somn:
a) dezobstrucția nazală prin tratament medical și/sau chirurgical;
b) tratamentulhipertrofiei țesutului de la nivelul amigdalelor palatine și de la nivelul bazei limbii, minim invaziv, prin radiofrecvență;
c) tratareaexcesului de greutate –în cadrul specialității de Diabet, Nutriție și Boli metabolice și a celei de Chirurgie bariatrică și metabolică de la Arcadia;
d) tratamentul colapsului de la nivelul faringelui,elementul de noutate în România, se realizează prin proceduri de palatoplastie anterioară și antero-laterală cu ajutorul unor fire de sutură speciale, autostatice (barbed suture – fir de sutură „ghimpat, zimțat”). Firul rămâne complet îngropat în țesuturile pe care trebuie să le fixeze. Resorbția lentă a firului, în 2 – 3 luni, creează, pe traiectul acestuia, zone de fibroză controlată care rigidizează vălul palatin și faringele în direcția dorită.Intervenția chirurgicală, abordată la Arcadia pentru prima oară în țară, asigură o stabilitate în timp a rezultatelor.
Un alt element de noutateeste reprezentat de posibilitatea realizării dezobstrucției nazale (tratamentul deviației de sept) fără a mai fi necesar acel pansament intranazal postoperator, atât de temut de toți pacienții.
Chirurgia sforăitului și a apneei de somn se realizează de către o echipă performantă de medici specializați în această patologie, în cadrul Centrului de Chirurgie Arcadia, echipat după cele mai înalte standarde medicale. Pacienții beneficiază de infrastructura medicală integrată (Spital, Policlinică, Centre de Imagistică) și de suportul multidisciplinar al întregii rețele medicale Arcadia .
Foto: pexels.com
Citeşte şi: Alergiile la copii
3 thoughts on “Sforăitul și apneea de somn”
Comments are closed.