Mănăstirea Nechit
Pe valea pârâului Nechit, la 35 km de Piatra Neamţ, în apropiere de Borleşti, într–un loc binecuvântat cu o privelişte pitorească, se ridică vechea aşezare monahală a Mănăstirii Nechit. Întemeierea sa ne trimite în trecutul îndepărtat al secolului al XIV-lea.
Un document din anii 1399-1418 menţioneazǎ numele lui Huba, stǎpân de pǎmânturi, precum şi existenţa Schitului Nechit, cu hramul „Sfântulului Nicolae”. În alt hrisov de danie domneascǎ al lui Alexandru cel Bun, din 1419, este pomenit Schitul Nechit, alǎturi de „Câmpul lui Dragos” şi curtea boiereascǎ a doi fraţi: Dragomir şi Ioans Borilovici.
Omul sfinţeşte locul, spune proverbul. Într-adevǎr, se pare cǎ pe aceste meleaguri s–ar fi nevoit un anume Nichita Sihastrul. Acesta a ridicat, dupǎ obiceiul vremii, o bisericuţǎ de lemn, dând naştere unei aşezǎri isihaste ce va fi apoi cunoscutǎ în istorie sub numele de „Sihastria lui Nechita” sau „Schitul Nechit”.
În primele decenii ale secolului al XIX-lea schitul a cunoscut o perioadǎ dificilǎ. Din 1864 viaţa monahalǎ şi-a reluat cursul firesc, construindu-se o bisericǎ de zid în jurul celei vechi din lemn, o clopotniţǎ de piatrǎ şi câteva chilii.
Citește și: Un timp de căutare spre idealuri înalte
O altǎ perioadǎ înfloritoare este strâns legatǎ de strǎdaniile pǎrintelui Zenovie Ghidescu, stareţ în 1948, al cǎrui destin se împleteşte cu cel al locului pe care l-a slujit cu credinţǎ.
Dupǎ o nouǎ perioadǎ de restrişte, în perioada comunistǎ a anilor ‘60, biserica mare este refǎcutǎ în întregime cu hramul „Schimbarea la Faţǎ”. De asemenea, se construieşte deasupra şi un paraclis închinat „Sfinţilor Mucenici Zenovie şi Zenovia”. Ceva mai târziu, încă unul cu hramul “Sfinţilor Împǎraţi Constantin şi Elena”.
Pelerinul obosit de drum, gǎseşte aici un moment de linişte, un izvor de speranţǎ şi noi începuturi.
Maria Luisa Țuculeanu
Site-ul oficial al mănăstirii poate fi vizualizat aici: nechit.mmb.ro
