Mănăstirea Bujoreni

                Documentele doveditoare existenței acestui așezământ monahal sunt următoarele:

– 27 martie 1602 – Act de vânzare pe moșia Zorleni unde se afla schitul, de catre Gheorghe Vornic domniei sale Crastii vel Vornic de Tara de Sus. Document emis de Siluan proegumenul schitului care semnează.

– Anul 1707 se emite alt act de vinzare, care are ca martor pe Ilie calugar din manastirea Magarului.

– 1730 – Alt document de vinzare scris de Pahomie din manastirea Magarului.

– In 1780 mănăstirea Bujoreni trece în proprietea Stolnicului Gavriil Konachi, mai tîrziu vornic, care văzînd starea avansată de degradare a locașului de închinăciune, o va reface din temelie folosind tot lemnul. Îngrijind mănăstirea pînă la sfîrșitul vieții sale, adică anul 1813.

– La 1804 Lupu Pomană emite un act de vînzare a unei vii de la mănăstirea Măgarului, întărită cu semnătura ieromonahului Efrem, din consiliul economic al mănăstirii. Mai sunt consemnați că martori monahii Antim și Pavel.

              Gavriil Konachi este tata a cinci copii din care se distinge spre cultură, învățătură aleasă și carte, Ion Konachi care va intră în monahism la mănăstirea Florești, va fi tuns sub numele de Ioanichie, va deveni slujitor al Domnului, va pleca fără încuviințare și dezlegare în 1814 la mănăstirea Măgarului pe moșia

rudeniilor sale.

               Egumenul Luca îl va chinui cu tot felul de pretenții timp de 23 de ani, pînă în anul 1837 cînd va înceta neînțelegerea.Un alt fapt minunat consemnat la mănăstirea Măgarului, ocrotită de Maica Domnului făcătoare de minuni, este și acesta. În vremea de demult știindu-se că la mânăstiri se pot găsi bani și avere, și mai ales că egumenul și intiistatatorul era fiu de mare boier, raufacatorii și jefuitorii s-au hotărît să între noaptea în ascuns în ceată înarmați, și călăuziți chiar de unul din călugării nemulțumiți ai mănăstirii, au intrat în chilia părintelui Ioanichie Konachi, l-au forțat să spună unde sunt banii și să-I pună în mîna tîlharilor.

               După ce i-a convins că trebuie să se îmbrace și să-i ia dintr-un loc tainic din biserică, părintele Ioanichie a îmbrăcat epitrahilul și felonul, a deschis ușile împărătești, a ridicat Sf Evanghelie spre cer și le-a zis: “Fraților, iată banii mei sunt în această Sfîntă Carte. De acum înainte puteți să mă omoriti.”

              Atît de mult s-au spăimîntat hoții, și atît de mult I-a impresionat privirea Maicii Domnului din sfîntă Icoană încît au căzut în genunchi și au cerut iertare, recunoscînd singuri că un călugăr a dezvăluit secretul mănăstirii că avea bani pentru cele necesare ascunși în loc tainic. Hoții au fost eliberați fără să primească pedeapsă, monahii care mai erau au fost trimiși la alte mânăstiri, iar personalul monahal a fost înlocuit cu monahii. Se consemna în datele istorice că au slujit în această mânăstire și calugărițe de origine rusă, chiar în limbă slavonească.

                Actuala mânăstire rectitorita integral din osirdia lui Ioanichie Konachi ce iubea acest loc foarte mult, a fost făcută la anul 1840, cînd acesta a ridicat o biserică nouă, din cărămidă și piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului la 15 august.

Despre stilul arhitectonic al acestui sfînt locaș, profesorul Gheorghe Clapa spune că este demn de reținut următorul lucru.

– Biserica este ridicată în ultima perioadă a stilului moldovenesc. Stilul ei arhitectonic este cel al bisericilor cu plan treflat caracteristic artei bizantine răspîndit în Athos, Serbia, Țara Românească și Moldova.

– Planul bisericii prezintă o treflă formată dintr-o navă unică și trei abside.

Catapeteasmă este construită din lemn de tei. Pereții bisericii au o grosime care variază de la 75 cm pînă la 90 de cm. Soclul bisericii este construit din piatră, iar pereții sunt din cărămidă cu mortar. Lungimea totală a bisericii este de 21,3 metri iar lățimea la abside este de 7,7 metri interior.

Absidele laterale sunt prevăzute cu ferestre lucrate în lemn de stejar, cu o înălțime de 2,65 m și o lățime de 1,25 metri. Pardoseală bisericii în vechime, s-a păstrat din scîndură de brad, iar în partea dreaptă a naosului se găsește mormintul lui schimonahul Ioanichie Konachi (ctitorul) fără inscripție, într-o nișă în zidul bisericii.

Catapeteasmă este din tei sculptat, cu modele în lemn și ajurate cu dantelărie. Sub icoane sunt panouri ce le înconjoară, sculptate din lemn avînd pe cele 4 colțuri rozete contiuate prin ramuri și frunze, și astfel fac legătură între ele. Icoanele sunt flancate cu colonete în spirală, iar pe aceștia sunt sculptate struguri și foi de vită. Ușile împărătești sunt bogate în sculpturi ce reprezintă flori și rinoceri. Împrejurul sfinților evangheliști, se află foi sculptate și bronzate, avînd din loc în loc cîte o rozetă în 6 petale. Stilpul ușilor împărătești, este sculptat cu frunze și flori. Stilpul se termină cu mitră arhierească sculptată în felii.

Arcul este împodobit cu sculpturi ce păr frînte din loc în loc. Deasupra ușilor diaconești se află un panou încadrat în sculpturi ce înfățișează struguri și foi de vită. Cele 12 praznice împărătești, așezate în cîte 3 zone, deoparte și de altă, sunt încadrate cu sculpturi și mici colonete.

Mai bogate în sculpturi sunt coloanele în formă de torsada, ce despart în cîte 3 panouri icoanele Sfinților Apostoli. Coloanele prezintă sculpturi din mici rozete cu ramuri și frunze, în partea superioară se termină cu capiteliuri. Zonă prorocilor prezintă sculpturi ce înconjura fiecare icoană în parte. Pictură la catapeteasmă este reprezenta în cîteva icoane.

Amintim încă o data, că multe obiecte și icoane au fost mutate de regimul comunist în direcții necunoscute, după anul 1960.

Vorbind de anul 1622 și anul 1700 cînd Ioan Sturză va cedă partea să lui Ioan Pallady, ca mai tîrziu în preajmă anului 1700 toate terenurile să fie incluse în proprietatea lui Ioan Pallady, iar în secolulul al XVIII a€“lea să între toate în stapinirea absolută a lui Gavriil Konachi.