Florești, mănăstirea cu flori

Mănăstirea cu flori este aşezată la marginea unei păduri, lȃngă izvorul pârâului Simila, în localitatea Floreşti din judeţul Vaslui. Legat de numele său, se spune că acesta vine de la o monahie Florentina (Floarea), care a ridicat o biserică de lemn cu hramul “Sfântul Nicolae”.

Altă ipoteză presupune că denumirea asociată acestui izvor semnifică, ȋn limba slavonă, floare. Mănăstirea Florești a purtat denumirile de Smila şi Florentina până pe la jumătatea secolului al XVII lea. Astăzi, ea se numeşte Floreşti şi are Hramul Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul.

În anul 1590 este construită o altă biserică, nu departe de prima (deşi ȋnceputurile ei datează din timpul domniei lui Ştefan cel Mare), ctitorii ei fiind Boierul Cȃrstea Ghenovici şi jupâneasa Anghelina, născută Crăciun, fata unui vornic de seamă din timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanul şi al fiului acestuia, Bogdan. Însuşi Cȃrstea Ghenovici a fost o figură de seamă pe vremea domitorului Eremia Movilă şi a lui Simeon Movilǎ.

Din păcate, lăcaşul nu a dăinuit decȃt 100 de ani aproximativ. După această perioadă, s-a reconstruit o altă biserică de către fiii lui Gavriliţă Costache, nepotul ctitorului. În cele din urmă, dat fiind că mănăstirea a ajuns să fie mult afectată de trecerea timpului, ea a fost ȋnchinată, spre o mai bună ȋngrijire, mănăstirii Esfigmenu din Muntele Athos.

Istoria consemnează că aici a fost adusă, de către Mitropolitul Veniamin (de la Mitropolia Moldovei din Iaşi), icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni cu Pruncul, un obiect de preţ care ȋnfrumuseţează cu multe cununi lăcaşul. Icoana, purtȃnd şi numele de “Sfȃnta de la Floreşti”, este ferecată ȋn argint şi poleită cu aur. Se ştie că pe vreme de secetă este un ajutor de nădejde.

În ceea ce priveşte latura exterioară, arhitectura este realizată în stil neogotic (avȃnd, la intrare, turle mici, ascuţite şi siluetă ȋnaltă), ceea ce e mai puţin obişnuit ȋn cazul bisericilor ortodoxe, iar aşezămȃntul egumenesc este în stil clasic. Ferestrele se termină ȋn partea de sus ȋntr-un arc frȃnt, sunt alungite şi se strecoară ȋn zidul dantelat, pe ici, pe colo, ȋntr-un medalion de piatră, ca o dȃră de lumină. E lumina oricărui lăcaş sfȃnt, aflată spre călăuză.

Maria Luisa Țuculeanu

Foto: episcopiahusilor.ro

Citește și: Mănăstirea Bujoreni