Ioniţă Sandu Sturdza

Ioniţă Sandu Sturdza s-a născut în anul 1762, într-o veche familie boierească. În 1799 ocupă dregătoria de paharnic al ţinutului Bacăului.

Deşi avea proprietăţi modeste în ţinutul Neamţ, iar la Iaşi mai deţinea o vie în Copou şi o casă, n-a făcut parte din categoria boierilor cu stare. Abia după căsătoria cu Ecaterina, fiica marelui logofăt Neculai Rosetti-Roznovanu, veniturile au crescut funcţie de zestrea soţiei şi achiziţionarea de alte

moşii.

Ioniţă Sandu Sturdza a domnit în Moldova în perioada septembrie 1822 – aprilie 1828. La cererea boierilor mici din ţară a fost numit domn de către turci, împotriva voinţei boierilor emigraţi în timpul ocupaţiei turcești și după revoluţia lui Tudor Vladimirescu, boieri care nu doreau împărţirea puterii. Modul de viaţă în cei 6 ani de domnie ai lui Sturdza a fost la fel de modest ca şi până atunci. De pe masa domnească nu lipsea tradiţionala mămăligă, făcută în spiritul obiceiurilor ţărăneşti, deoarece, spunea el, “de la masa domnului Moldovei nu trebuie să lipsească hrana de temei a moldoveanului”.

Primii ani ai domniei lui Ioniţă Sandu Sturdza s-au desfăşurat în împrejurări vitrege, întrucât marea boierime, refugiată în acel moment, a uneltit în permanenţă. Boierimea mică şi mijlocie şi-a formulat cererile într-unul din cele mai înaintate documente politice la acea vreme – “Constituţia cărvunarilor”. În document erau proclamate drepturile cetăţeneşti fundamentale – libertatea individuală, a presei, a

cuvîntului, a adunărilor, egalitatea în faţa legii, respectul proprietăţii, precum şi libertatea muncii şi a comerţului.

Era stipulat transferul de putere de la domn către un organ reprezentativ al întregii boierimi – şi anume Sfatul obştesc. Domnitorul n-a reuşit să-şi vadă realizat întregul program de reforme din cauza regimului politic absolutist oriental, menţinut şi după anihilarea regimului fanariot, dar şi din cauza marii boierimi, care avea încă o influenţă destul de puternică pe plan politic.

Cu toate acestea, au fost și îmbunătăţiri: de pildă, s-a deschis o școală superioară la Trei Ierarhi, iar numirea în funcţii a fost condiţionată de pregătire, iar nu de rang. În schimb, au fost sechestrate în folosul statului o parte din averile mănăstirești. Rușii au luat apărarea călugărilor și au impus retrocedarea averilor, dar ele au rămas, totuși, sub controlul domniei.

În 1828 armata rusă a trecut Prutul, iar Ioniţă Sandu Sturdza a fost dus în Basarabia, în exil, astfel încât următorii şase ani din viaţa sa domnul şi-i va petrece pe moşia Visterniceni, în preajma Chişinăului. Deşi s-a adresat ţarului cu rugămintea de a reveni în ţară, domnitorul nu a primit nici un răspuns, fiind condamnat să trăiască departe de cele ale sale. Perioada de restrişte a luat sfîrşit abia atunci cînd noul domn al Moldovei, Mihail Sturdza, a intrat în ţară, în iulie 1834.

Ioniţă Sandu Sturdza a murit în 1842, în Moldova, fără funcţie în stat și a fost înmormîntat la Biserica Bărboi din Iași.

…“atât de român, încât după neagra epocă fanariotă, a fost pentru moldovenii lui ca un balsam pe o rană…” (C. Gane)

Mai multe informaţii despre Biserica Barboi puteţi găsi aici.

Maria Luisa Ţuculeanu

Citeşte şi: Mănăstirea Ţeghea