Fecioara cu părul de grâu

În iulie se trăieşte din plin, cu sufletul deschis şi gata să zboare spre cele mai ȋnalte piscuri atinse de visare. Acolo se ȋntrece cu norii şi scrie pe file de albastru cele mai ȋndrăzneţe idei. Orice fărȃmă de viaţă din noi e ȋn floare, e la apogeu, zvȃcneşte de sub aripi protectoare şi se colorează din ce ȋn ce mai aprins, precum macii atinşi de văpaie, pentru ca, mai apoi, asemenea acestora, să¬-şi modeleze strălucirea ȋn dȃre de lumină ceva mai pale.

Fiecare-şi lasă visele la vatră, s-atingă pămȃntul cu picioarele, cȃnd clocotul amiezii nu mai este la fel de-nfuriat şi ploaia de Sȃnt Ilie spală gȃndurile abătute. De aceea e mȃndră şi frumoasă vara, ca o fecioară cu părul de grȃu şi rȃs nestăpȃnit, rochia de cȃmpuri verzi – stropite cu flori – şi ochi de toate culorile; e vȃntul cald sau cȃteodată chiar dogoritor, blȃnd şi răcoros sau rece, furtunos, cu alge ȋn barbă; e, ȋnainte de toate, viaţa ȋn splendoarea ei, ȋn fuga pentru orice clipă de bucurie care vrea să ȋnflorească ȋntr-o dimineaţă tăcută.    (foto: pixabay.com)                                                                                                         

Luisa Țuculeanu

Citește și: „Robește-mă Doamne, ca să fiu liber!”