Dischinezia biliară, tratamente naturiste
Dischinezia biliară constă în dereglarea funcțională a mecanismului de eliminare a bilei, prin modificarea motilității arborelui biliar extrahepatic și a canalului coledoc, care asigură circulația bilei de la veziculă spre duoden (prima porțiune a intestinului subțire).
Declanșarea bolii este cauzată de unele tulburări digestive complexe (intestinale, duodenale, pancreatice) și procese inflamatorii abdominale (leziuni gastro-duodenale, apendicite cronice, anexite, malformații morfologice, sarcini).
În astfel de afecțiuni sunt recomandate speciile de plante medicinale cu proprietăți coleretice (stimulează secrețiile celulei hepatice) și colagoge (stimulează contracția veziculei biliare și evacuarea bilei în intestinul subțire). La acestea se adaugă speciile cu proprietăți antispastice, stomahice și sedative.
- Codița șoricelului: la 500 ml apă clocotită se adaugă 2 linguri flori uscate; se lasă să infuzeze, acoperit, timp de 20 minute, se strecoară și se bea, calduță, toată cantitatea, în 4-5 reprize, în cursul unei zile. Are efecte antibiotice, analgezice, antispastice și dezinfectante în dischinezia hipertonică.
- Turița mare: din 1 linguriță herba uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 10 minute, se strecoară și se bea câte un ceai dimineața și seara, cu efecte în favorizarea eliminării secreției biliare.
- Pir: la 200 ml apă clocotită se adaugă o linguriță de rizom uscat; se lasă acoperit 15-20 minute, se strecoară și se beau 3-4 căni pe zi. Decoct: dintr-o linguriță pulbere din rizom uscat la 250 ml apă clocotită; se fierbe 5 minute, se strecoară și se beau 3-4 ceaiuri pe zi.Pulbere din rizom uscat: se ia câte un vârf de cuțit (1 gram), înainte de mesele principale.
- Talpa mâței: din 2 linguri cu vârfuri înflorite de plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se lasă vasul acoperit timp de 10-15 minute pentru infuzare, se strecoară și se bea un ceai pe zi.
- Arnica: la 200ml apă clocotită se adaugă 1 linguriță flori uscate; se lasă acoperit pentru infuzare 10 minute, se strecoară și se bea prin înghițituri rare.
- Lemnul Domnului: la 200 ml apă clocotită se adaugă 1 linguriță frunze și ramuri tinere; se lasă vasul acoperit 10-15 minute, se strecoăa și se beau 1-2 căni pe zi.
- Vinariță: 2 lingurițe de herba uscată la 250 ml apă rece; se fierbe 5-10 minute, se lasă să infuzeze 10 minute, se strecoară și se bea un ceai cald pe zi.
- Gălbenele: la 300 ml apa clocotită se adaugă 2 lingurițe flori uscate; se lasă să infuzeze acoperit 15-20 minute, se strecoară și se bea, fracționat, pe stomacul gol, înainte de mesele principale, având efecte coleretice și colagoge în dischinezia hipotonă și atonă, și în mărirea secreției de bilă.
- Țintaura: la 250 ml apă clocotită se adauga 1 linguriță pulbere de plantă uscată; se lasă să infuzeze acoperit 15-20 minute, se strecoară și se bea câte un sfert de cană, cu 30 minute înainte de fiecare masă, având efecte în mărirea contracției veziculei și în scăderea febrei. Tinctură: 20 g pulbere plantă uscată la 100 ml alcool 700; se lasă la macerat 7-8 zile, se strecoară și se iau câte 30-40 picături într-un pahar cu apă îndulcită, cu 30 minute înainte de mesele principale. Vin tonic: preparat din 60 g plantă mărunțită la 1 litru vin roșu; se lasă la macerat 8 zile, cu agitare zilnică pentru uniformizare. Se strecoară și se bea un păhărel (100 ml) înainte de mesele principale. Sirop: infuzie din 2 linguri de plantă uscată la 300 ml apă clocotită; se strecoară și se adaugă 500 g zahăr. Se fierbe până se obține o consistență siropoasă. Se administrează la copii câte un păhărel (50 ml), înainte de mesele principale, iar la adulți câte 100 ml.
- Rostopască: la 200 ml apă clocotită se adaugă ½ lingurițe herba uscată; se infuzează acoperit timp de 10 minute, se strecoară și se beau 1-2 linguri, la intervale de 3 ore, având efecte coleretice, colagoge, antispastice, antiseptice și sedative în dischinezia hipertonă. Se evită supradozarea, deoarece poate avea acțiune toxică.
- Cicoare: 2 lingurițe rădăcini uscate amestecate cu o linguriță flori de mușețel; se fierbe în 200 ml apă timp de 5 minute; se lasă să se limpezească și se strecoară. O treime din ceai se bea, neîndulcit, dimineața, pe stomacul gol, iar restul, se bea în doua reprize, înainte de cele două mese principale din cursul zilei. Are efecte coleretice, colagoge și de creștere a peristaltismului intestinal. Este contraindicat la persoane cu afecțiuni acute hepatobiliare.
- Volbura: la 200 ml apă clocotită se adaugă 2 lingurițe pulbere din plantă uscată; se lasă să infuzeze acoperit 15 minute, se strecoară și se bea dimineața, pe stomacul gol, pentru mărirea contracției vezicii. Pulbere din plantă uscată (o linguriță) se amestecă cu 2 lingurițe de miere de albine și se ia, dimineața, pe stomacul gol. Tinctură din 2 linguri plantă uscată la 100 ml alcool 700; se lasă la macerat 2 săptămâni, cu scuturare zilnică pentru uniformizarea extractului. Se strecoară și se iau 2-3 linguri tinctură, în amestec cu 2-3 linguri sirop sau miere de albine, prima dimineața, pe stomacul gol, iar celelalte în cursul zilei, având efecte coleretice și colagogeîin excitarea vezicii și în mărirea contracției.
- Coriandru: o linguriță cu fructe zdrobite la 250 ml apă clocotită; se lasă să infuzeze acoperit timp de 15 minute, se strecoară și se bea, fracționat, în cursul unei zile.
- Anghinare: la 500 ml apă clocotită se adauga 1 lingură frunze uscate; se lasă vasul acoperit pentru infuzare timp de 20 minute, se strecoară și se bea în 3 reprize pe zi, din care o cană dimineață, pe stomacul gol, când se stă culcat, pe partea dreaptă, timp de 30 minute. Restul de ceai se consumă cu 30 minute înainte de mesele principale. Cura dureaza 20-30 de zile, după care urmează o pauză de o lună. Tonifică celulele hepatice și le întărește funcția antitoxică.
- Floarea miresei: 1 linguriță amestec, în părți egale, din pulbere de rădăcină de ipcarige cu pulbere de rădăcină de săpunăriță la 250 ml apă rece; se fierbe 10-15 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară și se beau 2-3 linguri pe zi. Extract din 1 lingură amestec, în părți egale, din pulbere de rădăcină de ipcarige cu pulbere de rădăcină de săpunăriță la 250 ml apă rece; se lasă la macerat timp de 9 ore, se strecoară și se bea întreaga cantitate, prin înghițituri rare în cursul unei zile.
- Sunătoare: la 200 ml apă clocotită se adaugă 1 linguriță herba uscată; se lasă să infuzeze acoperit timp de 15-20 minute, se strecoară și se beau 2-3 căni pe zi, având efecte coleretice, antiseptice și descongestive. Infuzie concentrată: la 200 ml apă clocotită se adaugă 2 linguri planta uscată; se lasă vasul acoperit 15-20 minute, se strecoară și se bea câte o lingură după fiecare masă. Macerat din 20 g plantă uscată care se pune la macerat în 200 ml alcool 600 timp de 12 ore; se adaugă 200 ml ulei de floarea soarelui, se încălzește pe baia de apă timp de 3 ore, amestecând din când în când. Se lasă la macerat 2-3 zile, se strecoară printr-o pânză, prin presare, iar după sedimentare timp de 24 de ore, se filtrează în sticle brune. Se astupă cu dop, se pastrează la loc răcoros și la întuneric și se consumă câte o lingură după mese.
În dischinezia biliară se recomandă o alimentație dietetică, repartizată în 4-5 mese mici pe zi, complete cantitativ și calitativ cu alimente ce au acțiune coleretică și colecistochinetică, cu stimularea contracției veziculei. Se vor respecta orele de muncă, odihna și masa, păstrând permanent un climat liniștit, fără tensiuni nervoase. După mese, bolnavul trebuie să se odihnească la pat 30-60 minute. Zilnic se va face un duș cald la mijloc și de 3 ori pe săptămână câte o baie generală caldă. În cursul zilei sunt recomandate plimbări în aer liber, gimnastica și evitarea sedentarismului. (Foto: pixabay.com)
Autor: Ing. Drd. Daniela Troia
Citește și: Răcelile, 7 elixiruri la îndemână
One thought on “Dischinezia biliară, tratamente naturiste”