Dimensiunea primordială abstractă

Autor: Mihai Coțovanu, artis plastic

Pentru a înțelege dimensiunea primordială abstractă, e nevoie de nuanțe spiritual-culturale foarte fine, asemenea ca tonalitățile foarte subtile de culoare care ne fascinează prin marile capodopere de artă.

De multe ori când pictam în plein-air, copleșit de spectacolul luminilor și culorilor în splendoarea naturii, mă simțeam cuprins de energiile spirituale dincolo de realitatea obiectivă care au determinat creația. Artistul contemplă ceea ce vede, iar pătruns de misterul de dincolo de realitate, emoțiile sunt amprentate în materia picturală.

Aceste experiențe spiritual-culturale prin artă, mi-au deschis fereastra gândirii dincolo spațiul și timpul relativ. Nu este o abordare imaginară cu himere și fantasme, este o transcendere a gândirii spre timpul și spațiul absolut, în care se pătrunde cu simțurile spirituale ale gândirii și sufletului.

Iacob Bohme în lucrearea „Aurora sau răsăritul care se întrezărește” deseori atrage atenția „cititorule să fii cu mare luare aminte”. Din aceste considerații, pentru a înțelege dimensiunea primordială abstractă, e nevoie de nuanțe spiritual-culturale foarte fine, asemenea ca tonalitățile foarte subtile de culoare care ne fascinează prin marile capodopere de artă.

În cartea Geneza „Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”, cerurile sunt cuprinse în spațiul și timpul absolut. Se înțelege că sunt mai multe universuri. Pământul reprezintă Universul material cu toate constelațiile, înscris în spațiul și timpul relativ.

Gândirea filozofică a lui Platon ne introduce în spațiul și timpul absolut. „Demiurgul a luat tot ce era vizibil, lipsit de repaus aflat într-o mișcare discordantă și le-a condus din dezordine în ordine.” Mișcarea dezordonată și haotică a materie primordiale, lipsită de voință și înteligență pare a fi spațiul primordial abstract.

Prin voință și înțelepciune Demiurgul a transformat energia din mișcarea haotică a materiei primordiale în creația manifestată din ceruri (universurile paralele) și pământul ( timpul și spațiul relativ cosmic în care existăm).

După ce s-au făcut cerurile (sulurile timpului și spațiului relativ încă nu se desfăcuse), Luceafărul fiind nemulțumit de frumusețea și de tronul ceresc pe care l-a așezat Demiurgul, s-a lăsat pătruns de energiile primordiale abstracte și-a imaginat să stea deasupra Creatorului. În imaginația lui s-au trezit energiile negative de invidie, mândrie, gelozie, orgoliu, care au tras căderea lui în abis împreună cu ceata lui de îngeri, care poate fi asemănată cu stelele din cosmos.

Aceaste energii abstracte primordiale pătrund în gândirea lui Adam și Eva prin ispitirea șarpelui, care se perpetuează până în prezent. Aceaste energii primordiale abstracte, poartă în ele forța care ne îndepărtează de a veadea realitatea obiectivă, firească, dăruită omenirii pentru a exista în frumusețe, armonie și pare a fi vălul lui Isis care întunecă ochii minții de a vedea dincolo de realitate.

În Filozofia Naturală a lui Isaac Newton, prin legile fizice din timpul și spațiul relativ, iar prin analiza și observațiile legii gravitației analizează mecanica cerească a astrelor și demonstrează ștințific că forțele motoarea care au stabilit cu o precizie absolută distanța și viteza de rotație a planetelor în jurul soarelui că își are cauză în spațiul și timpul absolut. O dimensiune spiritual-culturală de care omenirea s-a îndepărtat. Readuc în atenție cugetarea lui „Oamenii sunt ca niște copii care se joacă pe țărmul mării culegând câte o scoică m-ai strălucitoare, pe când nemărginitul ocean al adevărului se întinde în fața lor neîncetat.”

După o îndelungată experiență artistică creatoare de a privi și înțelege natura, și îmi place să readuc în atenție ceea ce a spus Constantin Brâncuși, „Priviți până veți vedea.”  Arta picturii nu este de a imita natura, este magia luminii și culorilor din spectacolul magnific al creației care hrănește sufletul prin darurile ei. Formele abstracte de exprimare artistică împinge gândirea și sufletul artistului către energiile telurice, din dimensiunea primordială abstractă. Aceste aspecte din arta modernă le-a observat și criticul de artă Mircea Deac. Aceste afirmații ale lui îmi sunt vii în suflet, fiind privilegiat de a avea dialoguri în ultimii lui ani de viață.

www.mihaicotovanu.ro

Citește și: Libertatea religioasă între politică și politici