Casa lui Iorga

Casa lui Iorga

Nordul ţarii a avut privilegiul de a găzdui pe meleagurile sale nume mari ale culturii române: Mihai Eminescu, George Enescu, Ştefan Luchian, Nicolae Iorga.

Iorga s-a nǎscut la Botoşani şi a locuit între 1876-1880 într-o casǎ, care a învis timpul asemenea memoriei genialului istoric, pe o stradǎ care astǎzi îi poartǎ numele (Str. Nicolae Iorga, nr. 14). Regǎsim aici piese cu valoare de patrimoniu: fotografii originale ale familiei, diplome de Dr. Honoris Causa primite din partea unor celebre instituţii de învăţământ din Europa  (Sorbona, Cambridge, Roma) şi un număr important de cărţi scrise de acesta, multe în ediţii princeps, precum şi ziare şi reviste pe care le-a editat şi îndrumat.

Poliglot desǎvârşit, Nicolae Iorga a fost o figură centrală a Semănătorului, a fondat reviste conservatoare ca Neamul Românesc, Drum Drept, Cuget Clar și Floarea Darurilor şi a scris peste o mie de  volume, mii de articole, studii şi recenzii, culminând cu Istoria României, carte emblematicǎ a dǎinuirii noastre istorice.

O viaţă de om aşa cum a fost

În cele două încăperi ocupate de Zulnia Iorga şi de cei doi copii ai săi, Nicolae şi George, asistǎm la o reconstituire de epocă. Camera copiilor aminteşte de pasiunea pentru lecturǎ a fiului cel mare, sugeratǎ de elemente definitorii precum etajera cu cărţi, masa de scris, sfeşnicul cu lumânare, spaţiu privilegiat descris în cartea autobiografică intitulată „O viaţă de om aşa cum a fost”.

Salonul familiei  reflectǎ atmosfera cotidianǎ, obiceiurile, statutul unei familii cu venituri  modeste, dar cu un trecut prosper. Interiorul cuprinde bunuri proprii, alǎturi de o serie de obiecte moştenite de la familiile avute din care proveneau părinţii istoricului.

Viaţa de familie se împleteşte armonios cu preocupǎrile livreşti ale intelectualului Iorga, primele ediţii ale operei sale  fiind expuse într-o salǎ multifuncţionalǎ. Vizita se încheie cu expoziţia foto – documentară din hol care prezintǎ colecţia de manuscrise, în ordine cronologicǎ, începând cu primele documente şcolare, perioada studiilor liceale, universitare, din ţară şi în străinătate şi încheindu-se cu anii deplinei maturităţi.

O incursiune în viaţa unei personalitǎţi enciclopedice,  istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician, care a uimit lumea cu memoria sa extraordinarǎ, capacitatea de asimilare, un adevǎrat Voltaire al culturii noastre, aşa cum îl considera George Cǎlinescu.

Luisa Maria Țuculeanu

Site-ul muzeului poate fi vizualizat la adresa: muzeu.btlife.ro

Citește și: Lunca din Mirceşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *