Artă și identitate

Artă și identitate

Autor: Mihai Coțovanu, artis plastic

Identitatea astrală determină alegerea părinților și locul marcat de coordonatele geografice și stelare. Trecerea de la neființă la ființă a fost posibilă prin propria voință de a alege părinții, iar prin ei să devin ființă.

Spațiul în care m-am născut, hrănit din darurile mamei natură, într-o așezare rurală pe un vechi sit neolitic, este la o distanță de aproximati 30 de kilometrii de Cucuteni. Am fost privilegiat să cresc în vatra celei mai vechi civilizații a Europei, despre care Herodot a lăsat mărtuie: „Tracii sunt mai numeroși decât indienii, iar dacii sunt cei mai vestiți dintre neamuri”.

Siturile neolitice păstrează știința străveche a locurilor sănătoase pentru întemeierea de sate sau cetăți. Satul Avântu s-a format în anul 1920 prin așezarea veteranilor din primul război mondial, care au fost împroprietăriți. O binecuvântare pentru jertfa de întregirea neamului, a unui loc încărcat de istorie și spiritualitate.

Datorită sacrificiului, oamenii prețuiau fiecare petic de pământ și-l munceau cu toată dăruirea. Erau oameni veseli, cu rădăcini adânci în tradiția bucovineană, pentru că mulți dintre cei care au întemeiat satul se trag din acele locuri.

Moștenirea genetică culturală am descoperit-o după ce m-am consacrat ca artist. În urmă cu doi ani am refăcut legăturile rupte de destin cu verișorii mei, aflând detalii despre Constantin Vârtej, fratele bunicii Maria, din partea mamei. După această întâlnire am primit cartea „Probleme de stilistică literară” semnată de unchiul meu Constantin Vârtej și am aflat că în perioada interbelică a fost prezent în viața culturală ieșeană, fiind prieten cu G. Călinescu, G.D. Popa etc. și a publicat articole în presa ieșeană.

Moștenirea culturală rurală mi-a dezvoltat atașamentul față de natură, iar ființa lăuntrică păstrează splendoarea luminii, a culorilor și atmosfera de tihnă a locurilor pitorești. A rămas viu în suflet verdele crud al ierbii, aburul din lanul de grâu care urca prin energia verdelui din spice și care-mi îmbrățișau pieptul pur, de copil. Și acum îmi sună în suflet cântecele rândunelelor sub suflarea vacilor, cântecul mieilor în alergarea lor zbudradincă în armonie cu atmosfera primăverii.

Lumina vie a spațiului sătesc în care oamenii formau o familie cu valori naturale firești. Omenia, cinstea și înfăptuirea prin muncă sunt valori însușite care se reflectă în activitatea mea creatoare, familie, casă și aproximativ 90 de expoziții personale.

Aceste aspecte din primăvara tinereții au pus amprenta asupra expresiei artistice care definesc spațiul și timpul, o identitate obiectivă, fără himere, fantasme și abstractizări. Contemplarea naturii conduce în mod firesc ființa artistică și cugetarea dincolo de realitatea obiectivă, într-o lume metafizică în care izvorăsc idei și întrebări filozofice, din nevoia de a pătrunde sensul „a fi”.

Luchian când mergea la peisaj a înțeles că, „Artistul trebuie să se smerească în fața naturii”. Această aplecare a artistului în fața naturii atrage grația Demiurgului care își varsă darurile lui ca inspirație creatoare în înfăptuirea lucrărilor de artă. Astfel, spiritul Demiurgului pătrunde materia plastică în care el strălucește.

Artistul prin harul primit zidește ființa interioară, care se reflectă în lucrările de artă. Intuiția artistică se manifestă în organizarea a suprafeței plastice cu centru de interes, parcurge un drum firesc spre identitatea eului personal, care este strâns legat de centrul existenței primordiale cum la definit Eminescu: „Și pătruns de sine, însuși odihnea cel nepătruns”.

Artistul nu poate pătrunde în aceste dimensiuni culturale, spirituale fără a fi sincer în ceea ce înfăptuiește, pentru că sinceritatea determină originalitatea și identitatea în lucrările de artă.

www.mihaicotovanu.ro

De același autor: Ghiță Leonard, arta austerității și sacrificiului prin artă

2 thoughts on “Artă și identitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.