Toxocaroza la copii

Toxocaroza la copii

Ce este toxocaroza?

Toxocaroza este o afecțiune cauzată de doi paraziți care se găsesc în intestinele câinilor (Toxocara Canis) și pisicilor (Toxocara Cati). Deseori, această parazitoză este asimptomatică, iar diagnosticarea copilului  se face abia în urma unui control de rutină.

Cum se transmite toxocaroza?

Contaminarea se realizează prin ingestia ouălelor de Toxocara sp. De obicei, copii sunt mai vulnerabili din cauza lipsei de atenție la igienă. Aceștia se pot infecta dacă se joacă în nisipul în care s-au jucat câinii purtători, prin mângâierea blănii sau dacă au contact cu fecalele acestora și, ulterior, duc mâna la gură.

Infectarea se mai poate realiza și prin consumul de fructe, legume contaminate cu ouă embrionate, nespălate corespunzător. Odată ingerate, aceste larve penetrează mucoasa intestinală și ajung în fluxul sangvin, localizându-se în diferite zone ale corpului (ochi, ficat, plămâni, creier etc).

Care sunt manifestările clinice în Toxocaroză?

    Toxocaroza se prezintă sub trei forme clinice:

1. Larva migrans visceralis – apare cel mai des la copii și tineri. Majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, dar pot avea și o evoluție fulminantă. Principalele simptome sunt: febra inexplicabilă de lungă durată, tuse, hepatosplenomegalie, dificultăți de respirație, eozinofilie.

Alte simptome includ: malnutriție, tulburări digestive (dureri abdominale, tulburări de tranzit, greață, vărsături),bronșită acută sau cronică, penumonie, tulburări neurologice (cefalee, iritabilitate, tulburări de comportament, insomnie, defect motor în grade variabile, encefalită, meningită), manifestări cutanate (urticarie, prurit), adenopatie, edeme.

Toxocaroza este un factor de risc pentru copii astmatici. La copii, Toxocara cani poate cauza crize epileptice.

2. Larva migrans ocularis – în majoritatea cazurilor, doar un ochi este afectat. Principalele manifestări sunt: scăderea bruscă a acuității vizuale, imagine deformată, scotoame.

Afectarea polului posterior este cea mai întâlnită formă la copiii între 6 – 14 ani și poate determina endoftalmia cronică (asocierea de manifestări prin afectarea coroidei, a corpului vitros, a retinei). Aceasta apare preponderent la copiii între 2 – 9 ani și poate evolua cu decolarea retinei, cauzată de exsudatul coroidian. În cazul afectării polului anterior pot apărea iridociclita, cataracta sau cheratita.

3. Toxocaroza ascunsă – este o formă clinică asimptomatică de aceea, diagnosticul se face preponderent  prin examen indirect, serologic. Pot exista și manifestări nespecifice, precum: paloare, cefalee, greață, astenie, scădere ponderală, dureri abdominale recurente, dureri la nivelul membrelor, tuse, adenopatii.                                               

Cum se diagnostichează toxocaroza?

Medicul poate suspecta toxocaroza pe baza simptomelor pacientului, dar diagnosticul se confirmă doar cu ajutorul analizelor de sânge, care pot releva prezența anticorpilor Ig G pentru Toxocara.

Indirect, formula leucocitară poate evidenția leucocitoza și eozinofilie. Alte modificări ce pot apărea sunt creșterea transaminazelor, hipergamaglobulinemia, creșterea reactanților de fază acută (proteina C reactivă, VSH, fibrinogen). Examenul coproparazitologic nu este util în diagnostic, deoarece parazitul nu ajunge în stadiul adult, doar forma larvară este prezentă la om.

Cum se tratează toxocaroza?

Tratamentul se face individualizat, în funcție de forma clinică. Astfel, formele minore sau asimptomatice au durata tratamentului între 5 – 7 zile, iar formele cu localizare la nivel ocular sau al sistemului nervos central, pot avea o durată a tratamentului de până la 30 de zile.

Medicamentele antiparazitare chimioterapice folosite mai frecvent în tratamentul toxocarozei sunt:

• albendazol (10 – 15 mg / kilogram corp / zi, în două prize, timp de 2 – 4 săptămâni);

• dietil – carbamazina (3 – 4 mg / kilogram corp / zi, în două prize, timp de 3 săptămâni);

• ivermectina (200 µg / kilogram corp / zi, în priză unică, de două ori, cu un interval de 14 zile între cele două administrări);

• mebendazol (10 – 25 mg / kilogram corp / zi, timp de 21 de zile).

Pacienților cu localizări oculare sau la nivelul sistemului nervos central le este administrată și corticoterapie.

Te-ar putea interesa și: Tulpină misterioasă de hepatită la copii

Cum poate fi prevenită toxocaroza?

Pentru a preveni infecţia cu larvele de Toxocara, se recomandă:

• Deparazitarea internă periodică a animalelor.

• Spălarea mâinilor cu apă și săpun (după contactul cu animalul, activitățile  în aer liber, schimbarea așternutului igienic al animalelor – litiera, în cazul pisicilor, sau rumegușul, în cazul iepurilor).

• Evitarea consumului de pământ.

Când trebuie mers urgent la medic?

Dacă o persoană suspectează că a ingerat pământ, nisip sau fecale de animale, ar trebui să ajungă de urgentă la medic, dacă are următoarele simptome: febră, tuse, dureri abdominal, erupție cutanată, probleme de vedere. (Foto: Bruno Cervera)

Autor: Dr. Lavinia Rusu, medic specialist pediatrie la Policlinica Providența

www.providentamedical.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.