Arta, jerfa sau sacrificiu

Arta, jerfa sau sacrificiu

Autor: Mihai Coțovanu, artist plastic

Viața lui Paul Cezanne reprezintă în sine vocația pentru pictură, a fost ca o jertfă pe altarul creației. Stăruința acestuia pe lângă tatăl său, Louis Auguste Cezanne, de a se face pictor, s-a izbit de un refuz categoric.

„A dori să pictezi, fie că ești Veronese, fie că ești Gibert, este o absurditate în sine. Pictura nu poate fi o meserie pentru un om serios. Artiștii? Niște boemi păduchioși, ale căror merite au fost recunoscute după ce au fost îngropați”, susținea Louis Auguste Cezanne.

Paul Cezanne a fost lipsit de privilegiile vreunei instituții care să-i ofere o oază de singuranță și recunoaștere, afirma maestrul Liviu Suhar într-un interviu. „Artiștii care trăiesc doar din pictură sunt nebunii frumoși ai orașului”, mai spunea acesta.

Pictorul care se dedică total pentru a atinge absolutul prin și pentru artă, picture devenind pentru el o profesie, este privit de multe ori ca un nebun – un creator ce ar putea cădea victim propriilor idealuri artistice. Într-o lume zgomotoasă, fără repere valorice autentice, artistul se definește ca valoare prin cotația tablourilor sale. 

S-a ajuns ca semnătura unui tablou să reprezinte valoarea lucrării, astfel în cât publicul să nu mai distingă valoarea în sine a unei lucrări de artă.

Cred că un artist se așază cu adevărat pe simeze ca valoare autentică după două secole, cu condiția ca suportul pictural să reziste în timp, iar valoarea expresivă a tablourilor să străpungă mentalitățile schimbătoare în evoluția timpului.

Afirmația lui Louis Auguste Cezanne este depășită acum, iar unii artiștii trăiesc în iluzii deșarte că, după ce vor ieși din viață, operele lor vor fi recunoscute. Avem multe exemple de artiști contemporani care, după ce au fost înmormântați, nu le-a mai crescut valoarea tablourilor, ba chiar în multe cazuri a scăzut.

O analiză a vieții artiștilor care au transformat arta în profesie dedicându-se total artei lor arată că mulți au sfârșit dramatic și nu au fost prețuiți de contemporani. Din acest motiv să încercăm să privim obiectiv. Identitatea unei națiuni se legitimează prin oamenii de talent și prin geniile care au lăsat în urma lor tezaure culturale.

Savanții de geniu din toate domeniile ștințifice, poeții, muzicienii, scriitorii, sculptorii, arhitecții, pictorii, meșterii populari și ceicare au adus cerul pe pământ în sufletele oamenilor, toți împreună au țesut dimensiunea cultural și spirituală care definește o națiune. Putem spune că duhul unei națiuni se manifestă prin oamenii cu talent și geniu. Să încercăm să medităm la asta, pentru a înțelege ce spunea Lucian Blaga: „Să nu strivim corola de minuni a lumii.”

Tablou: Taina ostenelii, Mihai Coțovanu

www.mihaicotovanu.ro

Citeşte şi: Mănăstirea Coşula, cȃnd ȋngerii pictează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *