Reducerea colesterolului cu plante medicinale
Reducerea colesterolului se face cu o serie de plante medicinale care au dovedit o mare eficacitate. Amintim aici anghinarea, păpădia, pătlagina.
Dar, pănă la tratamente naturiste trebuie să avem atenție la alimentație și stilul de viață.
Colesterolul și regimul alimentar
Implică excluderea alimentelor bogate în grăsimi și colesterol (peste 100 mg la 100 g) sau care afectează aparatul cardiovascular: creier, ficat, grăsimi animale, gălbenuș de ou, carne (de porc, vânat, rață, gâscă), sardele, conserve, mezeluri grase, cașcavaluri, smântâna, brânzeturi grase, sare (maxim 5 g/zi), pateuri, maioneze, frișcă, zahăr alb, prăjituri cu creme, nuga, marțipan, ciocolată, înghețată, alcooluri, băuturi îndulcite cu zahăr.
Sunt admise cure de durată cu crudități, sucuri de legume și fructe bogate în vitamine și minerale, uleiuri vegetale (de floarea soarelui, porumb și, mai ales, de măsline cu acizi grași mononesaturați), carne slabă (de pasăre, vițel, pește) preparată prin fierbere, lapte degresat cu maxim 1,5% grăsime, iaurt, caș, urdă, brânză dietetică de vaci, paste făinoase, cereale (fulgi de ovăz, grâu germinat, orez nedecorticat), oțet de mere cu miere de albine, condimente proaspete și 2-3 bulbi de usturoi, seara, care conțin cantități mari de alicină, eficientă în scăderea colesterolului și a tensiunii arteriale. Dintre fructe sunt preferate coacazele negre, afinele, zmeura, lămâile, grapefruituri.
O mare eficiență în reducerea colesterolului o au acizii grași esențiali de tip omega-3 din surse marine (heringi, somon, macrou) care corectează profilul lipidic, prin reducerea nivelului de colesterol total și, mai ales, a LDL-(lipoproteide rele). În schimb, crește concentrația de HDL (lipoproteide bune) cu rol deosebit în protecția cardiovasculară.
Citește și: Castravetele – beneficii mari, calorii puține
Regimul de viață ajută la reducerea colesterolului
Regimul de viață prevede o intensificare a activității fizice pentru a spori arderile surplusului de colesterol și a combate excesul ponderal la persoanele obeze. Se recomandă multă mișcare fizică, plimbări și sport în aer liber (jogging, înot, jocuri ușoare cu mingea) și excluderea totală a fumatului.
Tratamentele fitoterapeutice pentru reducerea colesterolului
- Anghinare (frunze uscate) din care se prepară o infuzie care se bea ½ dimineața, pe stomacul gol, iar restul cu 30 minute înainte de mese, după care urmează repaus la pat, culcat pe partea dreaptă.
- Mesteacăn (frunze uscate) pentru infuzie concentrată (2 linguri la 250 ml apă) la care se adaugă un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu.
- Păpădie (frunze) pentru infuzie din care se beau 2-3 căni pe zi într-o cură de 2-3 săptămâni.
- Patlagină (frunze) pentru infuzie din care se bea câte o lingură la 2 ore.
Rețeta autorului: anghinare (frunze), brusture (rădăcini), fasole (teci), gălbenele (flori), mesteacăn (frunze), păpădie (herba), pătlagină (frunze), rostopască (herba).
Apiterapia și reducerea colesterolului
Recomandă toate formele de produse apicole: miere de albine, lăptișor de matcă, polen, tinctură de propolis.
Sursa: herbalrom.ro / Foto: Annette Meyer
One thought on “Reducerea colesterolului cu plante medicinale”