Elastografia, diagnosticul neinvaziv al nodulilor tiroidieni
Prin aprecierea durității nodulului, elastografia tiroidiană face posibil diagnosticul diferențial complex.
Nodulul tiroidian reprezintă o patologie frecventă, afectând până la 50% din populație, cu precădere de sex feminin.
Nodulii sunt descoperiți, în general, la palpare sau cu ocazia unui examen ecografic. Un diagnostic diferențial complex, care să distingă nodulii benigni de cei maligni, poate fi realizat prin efectuarea puncției tiroidiene sau neinvaziv, printr-o examinare asociată ecografiei în modul B/Doppler – elastografia tiroidiană.
Ce este elastografia tiroidiană?
Ecografia tiroidiană este primul examen medical care poate confirma sau infirma prezența unui nodul la nivelul acestei glande. Ecografia oferă informații despre un posibil risc de malignitate, prin vizualizarea unor anumite caracteristici ale nodului. Prin aprecierea durității nodulului, elastografia tiroidiană face posibil diagnosticul diferențial complex. Această tehnică are la bază faptul că un nodul tiroidian malign are, în general, o consistență crescută, dură, informație dovedită de practica clinică. Cu alte cuvinte, atunci când se aplică vibraţii sau o compresiune mecanică, tumora se deformează mai puţin în comparaţie cu ţesutul din jur.
Prin elastografie, folosindu-se un echipament ecografic de ultimă generaţie care analizează transmiterea și recepția ultrasunetelor reflectate de țesuturi, rezultă o imagine specifică. Aceasta poartă numele de elastogramă. Ea permite calculul raportului între formațiunea nodulară și țesutul înconjurător, sugestiv pentru un diagnostic diferențial.
Elastograma este o hartă color care permite împărțirea leziunilor în:
- leziuni moi și elastice (scor 1);
- leziuni parțial moi (scor 2);
- leziuni semi-dure – periferia nodulului este elastică, dar centrul este rigid (scor 3);
- leziuni dure – întregul nodul este rigid (scor 4);
- leziuni foarte dure – rigiditate la nivelul întregului nodul și a unei părți din țesutul adiacent (scor 5).
Citeşte şi Nodulul tiroidian – o afecțiune frecventă
Cum se desfășoară examenul medical?
Elastografia tiroidiană se realizează în cabinetul medicului endocrinolog, după o procedură foarte asemănătoare ecografiei. Această metodă este nedureroasă – se exercită o presiune minimă cu ajutorul transductorului –, durează puțin, în funcție de numărul nodulilor. Rezultatul este disponibil pe loc. Realizarea elastografiei tioidiene nu necesită nicio pregătire prealabilă a pacientului.
2 thoughts on “Elastografia, diagnosticul neinvaziv al nodulilor tiroidieni”