24 ianuarie
24 ianuarie 1859 – 164 de ani de la acea zi de vibrantă excepție a neamului nostru. Alexandru Ioan Cuza, alături de înaintașii înlăuntrul cărora ”sentimentul românesc al ființei” a lucrat, curat și asiduu, întru voia Celui de Sus. Împreună, aveau să rostogolească înspre un roșu, galben și albastru, piatra de hotar a neamului nostru.
Nu este puțin lucru nici a înfășura grandoare împrejurul inimilor românești, nici a muta, mai aproape de lumină, conștiința de neam a unui popor pregătit pentru toate acestea, sesizând perfect oportunitățile oferite de potrivnicele, până atunci, condiții istorice.
Pentru că suntem, din fericire, urmași ai unor asemenea personalități de excepție, în fiecare dintre ani, de atunci încoace și pentru eternitate, la 24 ianuarie, ne adunăm pentru a celebra și a ne reaminti, cu bucurie, înfăptuirile excepționale ale acestora.
Grație glorioșilor noștri înaintași, pietrele de hotar ale istoriei românești au fost așezate într-o zidire mai vastă. Domniile lor, ai noștri de la 1859, au reușit să transforme șerpuirea Milcovului în bătăi de inimă românească, dând la o parte din cale orice s-ar fi putut opune curgerii lui unificatoare.
Te-ar putea interesa și: Acționat în judecată, B.P. Hașdeu se apără singur și câștigă
Ar trebui, așadar, să fim cu toții recunoscători pentru că ne putem bucura, acum și-mpreună. Oamenii providențiali ai trecutului au reușit a ne dărui un prezent cu și între ai noștri.
Un prezent vascularizat cu artere în care pulsează tocmai acel viitor. Inimile noastre vor înțelege a-l modela și transmite, prin sângele nostru, inimilor celor ce ne urmează și ale celor ce le vor urma.