Somnul. Cum să dormim corect

Somnul. Cum să dormim corect

Somnul este o stare fiziologică de repaus total, în care tot organismul se reface pentru a-şi putea relua activitatea în fieare zi, fiind absolut esenţial oricărei fiinţe umane.

În timpul somnului, organismul eliberează hormoni importanţi pentru ca celulele şi creierul să se poată regenera, iar întreg corpul să elimine toxinele acumulate peste zi.

Medicul Hooman Melamed, ortoped la un spital din Los Angeles, precizează că aproximativ 80% dintre oameni vor suferi de dureri de spate din cauza ca nu au somnul bun, iar poziţia în care dorm este neconfortabilă.

Dormitul pe spate previne durerile de spate şi de ceafă şi permite coloanei vertebrale să fie aliniată corect. Experţii consideră că dormitul pe spate este cea mai sănătoasă poziţie.

Dormitul pe o parte este ideal pentru cei care sforăie, suferă de apnee în somn, pentru gravide, dar şi pentru cei care au dureri de spate. Contează foarte mult şi partea pe care dormiţi. Persoanele care dorm pe partea dreaptă vor suferi de arsuri la stomac, iar cele care preferă partea stângă nu au probleme cu acidul gastric, dar presează astfel organele interne, respectiv ficatul şi plămânii.

Dormitul pe burtă conform experţilor este cea mai incorectă poziție pentru somn deoarece duce la arcuirea anormală a coloanei vertebrale. În plus, obligă gâtul să stea într-o poziţie forţată, îndoit, ceea ce afectează circulaţia şi respiraţia.

Totuşi, dacă din alte motivele trebuie să dormi pe burtă (sau nu poţi altfel), asigură-te că ai o pernă sub burtă şi zona pelvină: reduci stresul asupra coloanei lombare. Şi preferabil este să renunţi la perna de sub cap, deoarece ar suprasolicita coloana cervicală.

La WorkTape Medical Botoșani pacienților li se explică care este cea mai corectă poziție de adoptat în timpul somnului în funcție de afecțiunea fiecăruia. Dacă aveți probleme și nu vă odihniți cum trebuie din cauza durerilor sunați acum pentru programare la  0758 959 677 sau completați formularul de pe site.

https://www.worktape.ro

Citeşte şi: Otita medie acută la copil

One thought on “Somnul. Cum să dormim corect

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *