Măgura Ocnei, mănăstirea din cer

Măgura Ocnei este aşezatăpe culmea Măgurei, în vecinătatea oraşului Târgu-Ocna, într-un loc solitar şi pitoresc, unde se ajunge parcurgând o cărăruie şerpuitoare şi îngustă, care urcă din ce în ce mai sus şi înconjoară muntele ca o cingătoare de preţ.

Schitul cel vechi al Măgurei a fost distrus în perioada comunismului, pentru ca în anii ’90 să renască şi să redevină oaza de linişte şi împăcare de care aveau nevoie credincioşii. Prin urmare, arhimandritul Epifanie Bulancea avea să aducă aici, din nou, cântecul îngerilor preamăritori, prin multă râvnă şi dăruire. Pornind de la un paraclis improvizat, căci mănăstirea avusese în anii trecuţi o cu totul altă destinaţie – turistică – preotul a reuşit să atragă ajutorul de care era nevoie, aşa încât vechiul lăcaş s-a transformat într-o nestemată strălucind sub bolta ocrotitoare, care, aşa cum parcă insinuează şi denumirea hramului, “Înălţarea Domnului”, s-a ridicat mai aproape de tăriile cereşti, să prindă putere.

Mărturii despre vechiul aşezământ

Mărturii despre vechiul aşezământ au dat scriitori sau istorici, precum Sadoveanu, Negruzzi, Nicolae Iorga. Costache Negruzzi remarcă încântătoarea priveală ce se întinde de pe vârful muntecelului acestui (Costache Negruzzi, 1852), pe când agerimea istoricului Iorga accentuează că într’un singur punct, vârful are locuitori statornici: la măgura de-asupra Ocnei e un adăpost de câţiva călugări uitaţi (Nicolae Iorga, 1904).

Marele istoric a prevăzut ceea ce era, poate, esenţial pentru aşezământul de pe munte – şi anume că dăinuirea, trăinicia locului avea să fie o însuşire intrinsecă, în pofida încercărilor grele prin care a trecut mănăstirea. Căci Măgura a trebuit să treacă prin luptele din timpul Primului Război Mondial, adăpostind aici sute de răniţi, fiind bombardată, dar nu şi distrusă. Cu acest prilej s-a construit, de altfel, în 1917, Monumentul Eroilor, în interiorul căruia se află un mic muzeu cu exponate de epocă.

Biserica “Înălţarea Domnului” e construită conform planului laborios al unei catedrale, din cărămidă şi piatră, ceea ce sugerează, încă o dată, tăria şi trăinicia locului. Uşile de la intrare sunt din lemn de stejar, la fel de durabile, aflându-se în contrast cu eleganţa şi delicateţea vitraliilor de la ferestre (există şapte astfel de ferestre), cu teme diferite: “Buna Vestire”, “Naşterea Domnului”, “Sfântul Gheorghe”, “Sfântul Dumitru” etc. Frumuseţea mănăstirii este în ton cu frumuseţea peisajului, cu păduri de pin şi fagi seculari, în mijlocul unei rezervaţii naturale care a “trăit” fragmente de istorie şi trăire duhovnicească înaltă.

Maria Luisa Ţuculeanu

Site-ul mănăstirii poate fi vizualizat la adresa: manastireamagura.ro

Citește și: Meşteşugul bucuriei