Procesul lui Nicolae Bălcescu, un nesfârșit șir de abuzuri
În 1841, cu opt ani înainte de arestarea lui F.M. Dostoievski pentru uneltire împotriva regimului țarist, în Țara Românească avea loc procesul politic al unor personalități de excepție ale culturii românești.
Europa era, încă de la începutul secolului al XIX-lea, traversată de un puternic curent de gândire contestatar la adresa vechilor structuri politice și sociale. Revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821 și războiul pentru independența Greciei, izbucnite concomitent, răscoala de opt ani a sârbilor împotriva otomanilor, revoluția de la 1830 a francezilor, premergătoare a sângeroaselor evenimente de la 1848, lupta polonezilor pentru reapariția lor pe harta lumii ș.a.
Erau suficiente motive pentru domnitorul de atunci al Țării Românești, Alexandru Ghica, pentru a lua în serios orice amenințare la adresa tronului pe care îl ocupa, prin bunăvoința celor două mari puteri sub autoritatea cărora se afla Țara Românească: Imperiul Țarist, ca putere protectoare și Imperiul Otoman, ca putere suzerană.
Nicolae Bălcescu, care la cei doar de 19 ani ai săi, este cel mai tânăr ”conspiraționist”
Așadar, când, în octombrie 1840, Alexandru Vodă Ghica primește de la ”Departamentul din Lăuntru” (ministerul de interne de acum) informarea potrivit căreia fusese descoperită o ”alcătuire tainică de câțiva rău cugetători împotriva liniștii obștești”, el ia toate măsurile posibile pentru a-și apăra tronul și privilegiile.
Din gruparea menționată face parte și Nicolae Bălcescu, care la cei doar de 19 ani ai săi, este cel mai tânăr ”conspiraționist”. Alți doi ”complotiști” erau doctori în drept: Mitică Filipescu, cu doctoratul obținut la Paris și considerat de către domnitorul Ghica însuși liderul revoluționarilor, și Eftimie Murgu, fost profesor particular al lui Bălcescu, pe care îl inițiase în filosofie, logică, istorie, drept roman și drept civil.
Bunicul marelui Alexadru Macedonski, Dimitrie Macedonski, care fusese căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, a făcut și el parte din grupul ”uneltitorilor”. Alți membri ai acestuia au fost: Martin Serghiescu și Sotir Gheran, mărunți slujbași ai Departamentului Vistieriei, Constantin Telegescu, inginer hotarnic, Constantin Baronescu, avocat, precum și profesorul francez J.A. Vaillant, alt dascăl particular al lui Bălcescu.
Bănuit, fără probe concrete, de apartenență la această grupare, a fost și poetul Cezar Bolliac, autorul unei ”marseilleze” descoperite ulterior, mult timp după ce avea să fie surghiunit la schitul Poiana Mărului, probele de până atunci nefiind îndestulătoare pentru trimiterea lui în judecată. Manuscrisul acestei poezii a lui Cezar Bolliac se află, azi, la Biblioteca Academiei. În perioada anchetei, Bolliac avea să fie ”uitat”, vreme de câteva luni, într-o celulă ”strâmtă ca un sicriu și plină de igrasie”.
Iuncăr de cavalerie
Nicolae Bălcescu era, la acea vreme, ”iuncăr de cavalerie” (elev de școală militară) în garnizoana București. Intrase în armată în 1838, motivat de dorințe unioniste, eliberatoare și de emancipare a claselor împilate. Vasta sa cultură, precum și talentul didactic, îl propulsaseră în postura de profesor al școlilor ostășești din Dudești și Dealul Spirei, unde predase istorie, citire și scriere.
”…În zadar veți îngenunchea și vă veți ruga pe la porțile împăraților, pe la ușile miniștrilor lor,”, avea să-și ”denunțe” el crezurile, câțiva ani mai târziu, ”ei nu vă vor da nimic, căci nu vor, nici pot. Fiți gata, dar, a o lua voi, fiindcă împărații, domnii și boierii pământului nu dau fără numai ce le smulg popoarele.”
Arestările încep imediat după descoperirea acestui embrion revoluționar
Complotiștii sunt ținuți în condiții inumane. Sunt torturați și lipsiți de cele mai elementare drepturi cetățenești stipulate de Regulamentul Organic (lege ce ținea loc de Constituție la acea vreme, despre care N. Bălcescu avea să scrie, în 1850, în Question Economique des Principautes danubiennes, că ”a împărțit țara în țărani muncitori, poducători, contribuabili, și boieri leneși, consumatori, privilegiați; în țărani care au datorii fără a avea nici un drept; în boieri care au drepturi fără nici o datorie”, și că ”a dezmoștenit un întreg popor și a organizat statul ciocoiesc”).
Bălcescu însuși, s-a afirmat la un moment dat, ar fi fost pălmuit de către Constantin Ghica, frate al domnitorului, care ocupa funcția de mare spătar (comandant suprem al oastei domnești, în lipsa domnitorului). Într-o scrisoare adresată, ulterior, ”Gazetei de Transilvania” N. Bălcescu avea să nege acest episod. Există opinia că Bălcescu ar fi recurs la acest procedeu pentru că ar fi fost mai interesat de a-și apăra demnitatea ultragiată, decât de restabilirea adevărului.
Domnitorul pornește o vastă campanie de dezinformare a opiniei publice
Domnitorul numește o comisie de anchetă formată din rude și oameni fideli, pe care o îndrumă personal. În paralel, pentru a justifica represiunea nemiloasă dezlănțuită în apărarea regimului său, pornește o vastă campanie de dezinformare a opiniei publice din țară și străinătate. În corespondența cu marele vizir Reșid Pașa, cu țarul Rusiei, prin consulul general rus de la București și alte consulate ale puterilor din Europa, îi prezintă pe complotiști ca pe niște deținuți de drept comun care și-au propus să asasineze pe domnitor și familia sa, alături de toți înalții dregători ai țării, pentru a-i jefui și a face o mare vărsare de sânge.
În presa de peste hotare, preluată și tradusă la noi, apar articole plătite generos care instaurează o atmosferă de teroare și nesiguranță în rândul bucureștenilor, înspăimântați cum că, trei zile și trei nopți, Bucureștiul va fi fost călcat în picioare de bande de răufăcători care vor incendia și vor jefui fără milă proprietățile și averile oamenilor de bună credință.
Confiscarea averilor în ciuda reglementărilor Regulamentului Organic
Încă din noaptea arestării, învinuiților li s-a confiscat întreg avutul, în ciuda reglementărilor Regulamentului Organic, care stipula că acestă măsură ”nu se va putea urma niciodată”. Și, cu toate că, potrivit art. 298 din același regulament, ”pedepsele cu tăierea mâinilor sau cu moartea, precum și cazna sau muncile, să strică și să desputernicează, fără a să mai putea urma de acum înainte”, din întunericul celulei sale Cezar Bolliac a putut auzi ”răcnirile grozave” ale schingiuiților, care străpungeau adesea liniștea sinistră a închisorii și pe care le-a descris într-una dintre poeziile sale ulterioare. Nu este de mirare că, în asemenea condiții, unii dintre cei arestați aveau să înnebunească.
Te-ar putea interesa și: Falsa condamnare la moarte a lui Dostoievski
După cercetări desfășurate între octombrie și decembrie 1840, comisia de anchetă trimite domnitorului un raport de o minuțiozitate fantezistă, cu elemente trucate deliberat și în măsură a agrava, pe cât posibil, vinovăția complotiștilor.
Demersul acestora ar fi vizat ca ”…în vreo seară fără veste, sau la vreun bal, sau la teatru, (complotiștii, n.a.) să năvălească asupra stăpânitorului și a tuturor celor mari, să răstoarne oblăduirea de astăzi, să desființeze cea de astăzi politicească organizație a țării, să înființeze îndată o vremelnică oblăduire revoluționară supt numele dă un directoar alcătuit din șease mădulari și un prezident…”, toate acestea ducând la ”o obștească dărăpănare a tuturor clasurilor locuitorilor țării, o ginărală sfîșiere și hrăpire a stării tuturora, o grozavă vărsare de sânge a multor nevinovați și poate și o amenințare a pierderii drepturilor dă care să bucură astăzi această țară…”
Bălcescu este învinuit de tăinuire și ascundere față de autorități a intențiilor criminale ale conspiratorilor
Pentru judecarea cauzelor, domnitorul a instituit o instanță extraordinară, necunoscută în legea de organizare judecătorească de atunci a Țării Românești. A fost format un fel de hibrid jurisdicțional, compus din secțiile unor instanțe de grad diferit. Primul termen de judecată a fost stabilit la 21 februarie 1841, după două luni de la terminarea anchetei. În acest timp, domnitorul a pregătit în culise înscenarea menită condamnării inculpaților.
Departe de a fi preocupată în stabilirea adevărului, instanța de judecată, arată documentele vremii, s-a străduit să confirme, în cadrul unor proceduri expeditive, raportul comisiei de anchetă. Simulacrul de judecată avea să violeze în multe ocazii dreptul la apărare al inculpaților precum și principiile referitoare la publicitatea și contradictorialitatea procesului penal. În aceste condiții, doar cinci dintre cei nouă judecători au susținut vinovăția și condamnarea conspiratorilor.
Bălcescu este condamnat la 3 ani de închisoare
N. Bălcescu, care a contestat învinuirea, avea să fie condamnat, printr-o sentință din 9 aprilie 1941, la 3 ani de închisoare, în incinta Mănăstirii Mărgineni.
Alți patru inculpați au primit câte zece ani de ocnă (Marin Serghiescu, Sotir Gheran, C-tin Telegescu și Grigore Radoșanu). Serdarul Macedonski, decedat în timpul detenției, C. Baronescu și Mitică Filipescu au fost condamnați la câte opt ani de închisoare.
Nicolae Bălcescu avea să fie eliberat din arest în 18 aprilie 1842, printr-un act de clemență al aceluiași Alexandru Vodă Ghica, într-o încercare disperată și inutilă de a se menține la putere prin recâștigarea simpatiei compatrioților, pierdută masiv cu ocazia abuzurilor din timpul procesului revoluționarilor de la 1840 – 1841.
Autor: Avocat Gianina Vera Poroșnicu
Bibliografie:
- Neagoe, Stelian – Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007
- Boia, Lucian – Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997
- Doru Cosma – De la Dante la Zola, Editura Sport-Turism, București, 1978
- Scurtu, Ioan, Curculescu, Marian, Dincă, Constantin, Soare, Aurel Constantin – Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, Manual pentru clasa a XII-a, ediţia a II-a, Editura Petrion, Bucureşti, 2000
- Dumitrescu, Nicoleta, Manea, Mihai, Niţă, Cristian, Pascu, Adrian, Trandafir, Aurel, Trandafir, Mădălina – Istoria Românilor, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004.