Casa memorială Eusebiu Camilar

Inaugurată în anul 1984, Casa Memorială Eusebiu Camilar de la Udeşti este amplasată pe una din uliţele din centrul satului, în locuinţa moştenită de scriitor de la părinţi şi „completată” de el cu încă o încăpere şi o verandă.

          Expoziţia de bază şi spaţiile memorialistice, distribuite în trei încăperi, conţin un important fond de obiecte cu o impresionantă forţă evocatoare, sugestive pentru universul dur al operei de un realism crud, pe care Eusebiu Camilar (1910-1965) a lăsat-o posterităţii în pagini de proză, de poezie şi dramaturgie.

          Exponatele etalate sunt edificatoare şi în ceea ce priveşte relaţiile scriitorului cu o serie de confraţi sau, mai ales, cu lumea satului natal, din care şi-a extras în esenţă aproape întreaga sa creaţie literară.

Eusebiu Camilar s-a născut la Udeşti, fiind al cincilea copil dintre cei şapte ai familiei Ioan şi Natalia (n. Motrici), ţărani foarte săraci. „Eu am apucat vremea opaiţului. Lumina în casele săracilor. Pe al nostru îl păstrase mama de la bunica; bunica – de la maică-sa. Era fundul unui ceaun de schijă, aflat de strămoşul nostru prin nişte gunoaie de la marginea târgului. Aşa s-a păstrat” (E. Camilar, Vulcan).    

În 1914 tatăl său emigrează în America, de unde se întoarce la fel de sărac, după mai mulţi ani: „Tata n-a adus bani din America. Unii spuneau că tata bea prea mult. […] Mama îl sfădea câteodată: Ai pierdut opt ani de pomană. […] Pe noi ne-a crescut mama. Şi o iubeam pe mama. Ea ne ocrotea.” (Eusebiu Camilar, Cordun).    

Din 1918 până în 1923 Eusebiu Camilar învaţă la Şcoala poporală din satul natal, apoi trei ani la Liceul Ştefan cel Mare din Suceava, după care renunţă din cauza sărăciei; „era un elev de o rară modestie şi îl văd parcă şi acum, îmbrăcat în portul nostru de la ţară: cămaşă albă de fuior, iţari, bondiţă de miel, brâu ales cu tricolor …” (prof. Ştefan Pavelescu).

În perioada 1928-1930, extrem de sărac, Eusebiu Camilar îşi câştigă existenţa muncind ca ajutor de funcţionar în sat, lucrător agricol sezonier, ajutor de brutar în Iaşi, spălător de rufe, uşier, băiat „de alergătură” prin Bucureşti.

Debutează în „Moldova literară”, în 1929, cu poezia Cetatea mea. În anii 1931-1932 este redactor la revista „Ţara Fagilor”, scoasă de Constantin Milici la Soloneţ – Suceava, iar din 1932 până în 1933 este încorporat la Comisariatul militar Suceava, arma Infanterie, puşcaş. În 1935 se stabileşte la Iaşi, unde publică în diverse reviste şi ziare: „Chemarea”, „Iaşul”, „Voinţa”, „Cetatea Moldovei”, „Lumea”, „Avântul” ş.a.; „În multe privinţi, acest scriitor aduce aminte de Gorki; prin 1938 – când l-am cunoscut – era un vagabond aproape, în orice caz un out-law. Trăia nu se ştie din ce, citea pe Jack London (Martin Eden) şi se sufoca de admiraţie pentru Spovedania mea” (Al. Piru). În 1937 debutează editorial cu placheta de versuri Chemarea cumpenelor.

Se căsătoreşte în 1938 cu poeta, prozatoarea şi publicista Magda Isanos (1916-1944), trăind foarte modest, în lipsuri materiale, iar în 1941 i se naşte unicul copil, Elisabeta (Zuţa), viitoarea poetă, prozatoare şi traducătoare Elisabeta Isanos. Publică primul său roman în 1942, considerat capodoperă, Cordun. În 1944, soţia scriitorului, Magda Isanos, se stinge din viaţă, la numai 28 de ani.

Eusebiu Camilar a fost membru al Uniunii Scriitorilor (1954) şi membru corespondent al Academiei Române (1955), a publicat poezie şi proză, reportaje, fragmente de roman şi pagini de dramaturgie în versuri, evocări istorice şi literare, însemnări de călătorie şi jurnal etc., a repovestit celebrele 1001 nopţi în patru volume, a tradus din literatura rusă, chineză, persană, sanscrită, a călătorit peste hotare, devenind o personalitate literară oficială, fiind inclus în manuale. S-a stins din viaţă la vârsta de 55 de ani, după o boală necruţătoare, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti.

Opera literară: Chemarea cumpenelor (1937), Cordun (1942), Prăpădul Solobodei (1943), Avizuha (1945), Răfuiala (1945), Focurile, în colaborare cu Magda Isanos (1945), Turmele (1946), Cartea de cântece (1946), Valea hoţilor (1948), Negura, I-II (1949-1950), Temelia (1951), Prin Ţara de Sus (1954), Livezile tinere (1954), Poarta furtunilor (1955), Împărăţia soarelui (1955), Inimi fierbinţi (1956), Valea Albă (1957), Cartea poreclelor (1957), Cărţile săgetătorului (1957), Cel din urmă apostol (1957), Nopţi udeştene (1960), Pământul zimbrului (1962), Poezii (1964); Vrancea (1964), Povestiri eroice (1965) ş.a. Ediţii postume: Viforul (1966), Farmecul depărtărilor (1966), Clopote în amurg (1969), Turmele. Cordun. Avizuha. Valea hoţilor (1971), Satul uitat (1974), Călăreţul orb (1975), Cartea de piatră (1981), Stejarul din Borzeşti. Povestiri eroice (2006) ş.a. (dr. Aura Brădăţan)

Sursa: muzeulbucovinei.ro

Citește și: Calea ucenicului – trepte spre Lumină