Mănăstirea Copou

Mănăstirea Copou

Având hramul Sfinților Atanasie și Chiril, Mănăstirea Copou a fost ctitorită în anul 1638, de către domnitorul Vasile Lupu (1634-1653).

Pe vremuri, ȋn locul de astăzi era o moșie domnească, unde existase deja o biserică de lemn. Legenda spune că în timpul unei invazii a tătarilor Doamna Teodosia, soția voievodului, s-a ascuns în pădure, într-o scorbură de copac. Domnitorul și-a căutat soția pe aceste dealuri și a găsit-o cu ajutorul câinelui său de vânătoare, Copou. A tăiat copacul și, în semn de mulțumire și cinstire că și-a găsit soția nevătămată, a purces la zidirea unei mănăstiri de piatră, închinată Mănăstirii Caracalu de la Muntele Athos.

După detronarea lui Vasile Lupu, biserica a fost arsă și distrusă, după care s-a reconstruit de mai multe ori de-a lungul timpului, astfel încât nu a rămas nimic din stilul vechii biserici. Lăcașul a fost refăcut în anul 1702 și de domnitorul Constantin Duca, fapt cunoscut nouă printr-o pisanie de marmură albă, ȋmpodobită cu stema țării, aflată pe un perete exterior. O a treia pisanie ne ȋnștiințează că ȋn anul 1809 egumenul Mănăstirii „Trei Ierarhi” a restaurat din nou această biserică.

Între anii 1983-1986, prin grija preotului paroh s-au efectuat  alte  lucrări de restaurare, atȃt în interior, cȃt și la exterior. A fost împodobită cu fresce, policandre și mobilier, schimbări ce s-au realizat cu ajutorul credincioșilor și al Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Pictura bisericii a fost realizată de către doi pictori din București. Ulterior, s-a facilitat și accesul la biserică, astfel construindu-se o alee betonată.

Biserica a redevenit mănăstire de călugărițe după aproape 150 de ani, de sărbătoarea Duminicii Mironosițelor, prilej cu care a și primit un al doilea hram, Duminica mironosițelor. Ȋn prezent, maicile din Copou se ocupă cu lucrul de mȃnă în atelierele de broderie, croitorie și pictură bisericească, țesȃnd adevărate bijuterii realizate cu pacea și liniștea naturii ȋnconjurătoare, ȋn mijlocul căreia se află mănăstirea. E un loc binecuvȃntat, aflat departe de graba zilelor citadine și ȋnmiresmat de florile Grădinii.

Maria Luisa Ţuculeanu

Site-ul oficial al mănăstirii Copou poate fi vizitat aici.

Citește și: Sfinţii Trei Ierarhi, o bijuterie în piatră

One thought on “Mănăstirea Copou

Comments are closed.