Alimentaţia pentru sănătatea pielii

Alimentaţia pentru sănătatea pielii

Autor: Mariana Chelariu, Nutriţie & Dietetică

Prevenţia este cheia şi atunci când vorbim de sănătatea pielii. Nu există un moment optim pentru a începe să avem grijă de pielea noastră. Cu cât mai devreme acţionăm, cu atât vom întârzia, pe cât posibil, efectele îmbătrânirii.

Poluarea, fumatul, somnul insuficient sau neodihnitor, stresul, expunerea prelungită la soare, stilul de viata haotic, alimentaţia hipercalorică, consumul exagerat de zahar, alcoolul în exces, hidratarea insuficientă, ne conduc încet, dar sigur, către o piele lipsită de vitalitate, fără elasticitate, ternă, ridată, iar sănătatea pielii are de suferit.

Alimentele pentru sănătatea pielii:

  • Alimente bogate în vitamina C

După vârsta de 35 de ani, producţia de colagen scade considerabil. Este vârsta apariţiei primelor riduri profunde. Vitamina C stimulează producţia de colagen şi ajută la păstrarea elasticităţii pielii.

Spanacul, fructele de pădure, citricele, ardeiul roşu, varza roşie, kale, cartof dulce şi broccoli sunt doar câteva dintre alimentele bogate în vitamina C pe care le putem introduce cu uşurinţă în dieta zilnică.

  • Alimente bogate în colagen

Supa de oase este concentrată în colagen, putând fi folosită la prepararea supelor şi ciorbelor, adăugată legumelor sau sosurilor fierte.

Alimentele bogate în vitamina C, licopen (roşiile) şi zinc (carnea roşie, fasolea, năutul, nucile) stimulează producţia de colagen.

  • Alimente bogate în acizii graşi omega-3

Peştele gras, fructele de mare, fructele avocado, nucile, seminţele de in, seminţele de chia sunt sprijin pentru sănătatea pielii. Vei obtine o piele catifelată şi luminoasă.

  • Alimente bogate in vitamina A şi E

Migdale, nuci, alune de pădure crude, avocado, seminţe de floarea-soarelui, morcovi, dovleac, suc de roşii consumate în cadrul unui stil de viaţă echilibrat, ajută pielea să devină mai luminoasă, să îşi păstreze elasticitatea.

  •  Apa

Fără hidratare, pielea noastră îşi pierde fermitatea, elasticitatea şi aspectul sănătos. Vitaminele şi mineralele din alimentele pe care le mâncăm nu mai sunt absorbite la capacitate optimă, iar pielea, ca şi întreg organismul de altfel, nu vor mai primi ceea ce au nevoie. Asta face hidratarea să fie un pas vital absolut, peste care nu putem sări dacă ne dorim o piele frumoasă.

O piele sănătoasă, catifelată şi strălucitoare, trebuie să o îngrijeşti zilnic. Numai că, alături de produsele cosmetice de calitate, pielea nu îşi poate păstra însuşirile fără o nutriţie optimă.

Foto: pexels.com

Citeşte şi: Cum să asimilăm 260 mg de calciu pe zi?

One thought on “Alimentaţia pentru sănătatea pielii

Comments are closed.