Neurochirurgia portretului
Domnul Leon Dănăilă, prin arta neurochirurgiei pusă în slujba aproapelui, prin dăruire și iubire, pășește în taină pe treptele sfințeniei.
Corneliu Baba nu a refuzat să-i facă portretul lui Nicolae Ceaușescu. Dar, ca să-l realizeze, i-a solicitat președintelui să vină în atelier. Mi s-a propus să fac portretul domnului Leon Dănăilă după fotografii și înregistrări video. Refuzând această propunere, am explicat de ce trebuie să am un contact personal cu domnul doctor.
În atelier, când modelul este pictat, după un timp, obosește. Astfel, se reflectă personalitatea autentică. Am simulat cu domnul Leon Dănăilă atmosfera din atelier, ca să surprind elemente esențiale în atitudinea corporală și a privirii. Așa am reușit să-i surprind aspectele care îi definesc personalitate, cu mâinile în care se simte harul când operează. De altfel, atitudinea gestuală a mâinilor reflectă poziția din timpul intervențiilor chirurgicale. Simbolic, mâinile țin instrumentele chirurgicale pentru a opera. O atitudine care definește propria existență de a salva oameni. În trup se simte durerea de la articulația coxofemurală, a oasele care se rod între ele. Verticalitatea coloanei, prin energia demnității și a austerității, este piedestalul unei vieți trăită în adevărul pentru muncă și dăruire pe aproapele.
Când apostolii l-au văzut pe Iisus, în slavă, pe muntele Tabor, l-au întrebat: „Ce loc vom avea în împărăția cerurilor”. Iisus le-a răspuns „Cine vrea să fie mare în împărăția cerurilor, să-l slujească pe aproapele lui.” Domnul Leon Dănăilă, prin arta neurochirurgiei pusă în slujba aproapelui, prin dăruire și iubire, pășește în taină pe treptele sfințeniei.
Harul și personalitatea dumnealui au acționat asupra mea, în realizarea portretului. Energia profundă a personalității, se reflectă în lumina ochilor, inspirându-mă să pătrund unele secrete folosite de maeștrii ai portretului. Am dat atenție organizării suprafeței plastice, ca să pot aduce în lumină profunzimea personalității, pentru a pune în evidență aspectele esențiale ale Profesorului. Am fost pătruns de o privire, care depășește timpul și spațiul relativ.
Lumina ochilor poartă în sine taine adânci. Este privirea care se transfigurează în „Marele ocean al adevărului” spre dimensiunea absolută. Nu este furat de iluzia efemeră a vieții, cum a observat Isaac Newton, „că omenii sunt ca niște copii, care se joacă pe țărmul mării, culegând câte o scoică, mai strălucitoare, mai frumoasă, pe când nemărginitul ocean al adevărului se întinde în fața lor”.
Doctorul Leon Dănăilă are privirea omului de geniu, în care se reflectă calitățile naturale, firești ale omeniei. Este considerat al doilea neurochirurg, ca valoare din lume. Este inclus în cartea 500 de Genii ale lumii.
Există o lege naturală, în care valorile se atrag și recunosc. Probabil, nu întâmplător am fost solicitat să realizez acest portret, pentru că sunt alături de N. Grigorescu, Luchian, Andreescu, printre cei mai reprezentativi pictori români în albumele semnate de criticul de artă Mircea Deac „Nudul în pictura românească” și „Pictorii portretului”. În realizarea portretului, esențial este de a transpune spiritul în materia plastică. Astfel, știința picturii atinge un nivel profund, fiind „neurochirurgia în artă”.
Autor: Coțovanu Mihai, artist plastic
De același autor: Mircea Eugen, nostalgia timpului în fluiditatea culorilor
One thought on “Neurochirurgia portretului”