Mănăstirea Hlincea

Mănăstirea Hlincea, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost întemeiată după anul 1574 şi înainte de 1591, de Maria, fiica lui Petru Şchiopul, şi de soţul acesteia, Zotu spătarul.

Petru Şchiopul închină mănăstirea Hlincea ca metoh mănăstirii Dionisiu de la Sfântul Munte Athos. La aceasta se adaugă şi un mertic de 6000 de aspri.

În legătura cu data exactă a construcţiei bisericii se poate afirma că două momente ar fi putut favoriza începerea construcţiei de la Hlincea: 15 august 1586 – Petru Şchiopul îl întâlneşte la Bogdăneşti pe nepotul său Mihnea, pe râul Prut, sau la 10 iunie 1587 – la nunta lui „Vladu Vodă” a fost iarăşi chemat domnul Ţării Româneşti, Mihnea Turcitul.

Deci, lucrările de construcţie de la mănăstirea Hlincea s-ar putea fixa, aproximativ, între anii 1586 – 1587. Hramul Sf. Gheorghe a fost atribuit, probabil, în cinstea victoriei împotriva cazacilor, din 23 noiembrie 1587. Luând în considerare aceste evenimente şi stilul arhitectonic cu influenţe muntene, se poate presupune că meşterul care a construit Hlincea făcea parte din curtea care însoţea pe Mihnea în Moldova. Alături de ctitorii fondatori ai mănăstirii trebuie să menţionăm şi ceilalţi ctitori: Miron Barnovschi şi Vasile Lupu.

După ce Petru Şchiopul şi familia sa au părăsit ţara la 8 septembrie 1591, mănăstirea a fost lăsată în paragină cu ,,toate satele răsfirate şi pustiite căci de la mănăstire de la Dionisiate călugării n-au mai venit, nici au mai purtat de grijă de metoh şi de sate, ci au lăsat tot de s-au pustiit”.

Biserica Mănăstirii Hlincea

Biserica Mănăstirii Hlincea impresionează prin proporțiile sale armonioase. Ea se înalță în mijlocul unei incinte spațioase, în formă de patrulater (cu laturi de câte 60 m), înconjurată de ziduri înalte, sprijinite în partea de vest de contraforturi puternice. În incinta mănăstirii se pătrundea inițial printr-o intrare boltită, aflată pe latura de vest, peste care se ridică o construcție de cărămidă, și pe sub turnul clopotniță, amplasat pe latura nordică. Astăzi intrarea la Mănăstirea Hlincea se face numai prin partea de vest, turnul clopotniță făcând legătura cu un cimitir.

Biserica Mănăstirii Hlincea este construită în plan triconc, cu turlă pe naos, cu pereții sprijiniți de patru contraforturi în trepte, dispuși, doi câte doi, la o oarecare distanță de absidele laterale. Există în această privință asemănări cu planul bisericii de la Aroneanu. Zidurile bisericii au 1 metru grosime. Pridvorul bisericii este deschis, fiind format din trei arcade largi, susținute de coloane rotunde în față și de secțiune pătrată la colțuri. El a fost închis cu geamuri. Din pridvor se trece în pronaos, care este despărțit de naos prin trei arcade sprijinite pe două coloane.

Pictura Mănăstirii Hlincea

Pictura Mănăstirii Hlincea a fost lucrată în frescă între anii 1659-1661, în timpul domniei lui Ștefăniță Lupu, de către pictorul Ioan Matei. Ea are o deosebită valoare istorică și artistică. În tabloul votiv de pe peretele de sud al naosului sunt pictați noii ctitori: Vasile Lupu, Ștefăniță Lupu și Doamna Ecaterina, îmbrăcați în costumele de ceremonie. Domnitorul ține în mână un pergament și o biserică în miniatură. Ștefăniță are în mâna dreaptă o fâșie de pergament cu o inscripție în limba greacă, iar în stânga o pungă. La fel și Doamna Ecaterina, semn al ctitorului.

Din pictura interioară se remarcă în mod deosebit figura arhanghelului Gavriil. Dar și seria de sfinți militari: Mercurie, Nichita, Gheorghe, Dimitrie și Teodor, care indică realele calități portretistice ale pictorului.

De asemenea, este de remarcat prezența emblemei imperiale bizantine – vulturul bicefal încoronat, zugrăvită într-o nișă de sub fereastra altarului. Simbolul trebuie pus în legătură cu visurile de mărire ale lui Vasile Lupu, cel „cu fire împărătească, mai mult decât domnească”.

Se remarcă, de asemenea, motivele populare originale cu care sunt împodobite chenarele și arcurile pronaosului. Pictura din biserică este o operă de artă care se impune prin realismul scenelor și calitatea desenului. Predomină tonurile culorilor verde-pal, roșu-brun și roșu de minium. Prezintă, totuși, urme de retușări de mai târziu.

Sursa: hlincea.mmb.ro

Citește și: Casa memorială Eusebiu Camilar