Cum să-ţi motivezi copilul să-şi facă temele
Autor: Monica Bolocan, psiholog clinician pentru copii şi adolescenţi
Nu de puţine ori, copiii – şi nu neapărat doar cei cu probleme reale de atenţie sau dificultăţi de învăţare – pur şi simplu nu vor să-şi facă temele singuri.
În cel mai bun caz, reuşesc să le ducă la bun sfârşit după ameninţări, presiuni şi condiţionări, sau sub supravegherea permanentă a unuia dintre părinţi. Totuşi, este de aşteptat ca un copil de 9-10 ani să fie deja capabil să îşi facă temele singur, deci părinţii au la dispoziţie cel mult 3 ani pentru a-şi ajuta copiii să fie independenţi şi automotivaţi.
Unii copii nu au nevoie de niciun sprijin de la bun început. Ei nu sunt neapărat mai inteligenţi decât ceilalţi, ci fac parte din categoria celor care au manifestat devreme foarte bune abilităţi de inhibiţie şi autocontrol şi pe care părinţii i-au susţinut – printr-un stil de parenting corect – să îşi dezvolte autonomia personală şi motivaţia internă. Sunt acei copii care au fost responsabilizaţi. Auto-disciplina este una din abilităţile cheie ale reuşitei şcolare.
Copiii trebuie să înveţe cum să-şi gestioneze singuri timpul, cum să-şi seteze obiective şi să le îndeplinească nu numai în ce priveşte temele pentru acasă, ci în toate aspectele vieţii lor. Este foarte clar: dacă un copil nu devine capabil să-şi gestioneze singur făcutul temelor pentru acasă, va avea probleme şi în a-şi organiza, mai târziu, viaţa de adult!
Cercetările arată că acele comportamente care sunt motivate intrinsec (ex: învăţ pentru a fi mândru de mine) sunt mult mai puternice şi durează mai mult decât cele motivate extrinsec (ex: învăţ pentru a primi o recompensă). Dar cum ajungi aici?
Defineşte clar aşteptările pe care le ai de la copilul tău în privinţa temelor. Implică-l în definirea acestor obiective şi renegociază-le cu el periodic. Dacă un copil nu înţelege ce aştepti de la el, ai şanse maxime să nu obţii nimic. Nu începe cu obiective măreţe, ca de exemplu, să-şi facă singur toate temele în fiecare zi. Începe cu paşi mici.
Spre exemplu, îl laşi să aleagă un exerciţiu pe care să îl facă singur, şi apoi unul pe care să îl faceţi împreună. Pe măsură ce obţii rezultate, poţi “ridica ştacheta” („faci tu două exerciţii singur şi te ajut eu la unul”; sau „întâi încerci să le faci tu şi, dacă nu reuşeşti, le facem împreună; sunt aici lângă tine să te ajut”). Oferă-i cantitatea minimă de sprijin de care are nevoie pentru a rezolva singur exerciţiile. Evită să faci temele tu în locul lui – vei constata în curând că va aştepta cuminte (şi cu mintea în altă parte) să îi faci tu toată tema, mimând neajutorarea. Lasă-l pe el să gândească punându-i întrebări ajutătoare şi atât.
Poţi utiliza doar la început un sistem de acumulare de smiley-face, pe care le poate câştiga atunci când îşi atinge obiectivele sau le poate pierde când eşuează. Acest sistem ar trebui însă eliminat după ce copilul demonstrează că se poate organiza singur, pentru a lăsa loc motivaţiei interne să se formeze. Aşa că recompensează-l cu laude, îmbrăţişări şi atenţia ta (puteţi face împreună un joc interesant după ce îşi termină temele). În niciun caz nu promite recompense materiale sau timp pe tabletă pentru făcutul temelor. Va fi greu să scapi de această condiţionare ulterior!
Când îşi face temele, stai lângă el, supraveghează-l şi fii gata să-l ajuţi atunci când are nevoie! În plus, ai ocazia să observi ce dificultăţi are sau ce tipuri de erori face, şi astfel îl poţi corecta. Surprinde momentele când reuşeşte şi laudă-l imediat. Fii cât se poate de specific în formularea laudelor. Arată-te implicat şi interesat de ceea ce face.
De exemplu, îi poţi spune “Mă bucur că ai reuşit să rezolvi singur acest exerciţiu, sunt foarte mândru de tine! Arată-mi şi mie cum ai făcut.” Sau, poţi aprecia efortul pe care l-a depus, chiar dacă nu a a reuşit să facă singur tema şi să-ţi oferi suportul fără a-l critica. Cere-i să-ţi explice unde s-a blocat şi căutaţi împreună soluţia. Fă-l să simtă că eşti alături de el când are nevoie şi că apreciezi eforturile lui, chiar dacă nu reuşeşte.
Pe măsură ce se descurcă din ce în ce mai bine, te poţi retrage treptat: fie îţi iei ceva de lucru lângă el, în aceeaşi cameră şi intervii doar când are nevoie, fie îi spui că lipseşti puţin ca să îţi rezolvi din treburi şi te întorci din când în când pentru a vedea dacă are nevoie de ajutor.
Când nu reuşeşte să-şi termine temele la timp sau când ia o notă proastă, nu exagera cu criticile. Nu-i ţine predici interminabile. Nu face comparaţie cu alţi fraţi sau chiar cu tine însuţi, când erai ca el. Discută cu el pentru a înţelege ce anume l-a făcut să nu-şi atingă obiectivul şi cum ar fi putut face altfel. Ajută-l să înţeleagă unde a greşit şi ce aştepţi de la el. Revizuieşte-ţi aşteptările dacă sunt prea înalte. Paşii mici sunt mai siguri!
Concentrează-te pe sentimente: mulţumirea ta, mândria lui etc. Ajută-l să-şi construiască acel sistem intern de motivaţie de care am vorbit mai sus şi să nu “depindă” de recompense gen “o jumătate de oră în plus la tabletă”. Evită să utilizezi ca şi recompensă comportamentele pe care nu ţi le doreşti (ca de exemplu, timpul excesiv petrecut la calculator)! Recompensele de acest tip pot fi folosite doar la început (dacă nimic altceva nu funcţionează!), dar este vital să fie înlocuite treptat cu sentimente.
Nu în ultimul rând, nu uita: atunci când pregăteşte temele, cheia succesului este să fii calm, suportiv, pozitiv şi să nu te abaţi de la regulile stabilite. Fără critici şi crize de nervi! Dacă în ciuda tuturor eforturilor tale copilul nu reuşeşte să îşi facă singur temele nici măcar parţial, încearcă să faci o listă cu dificultăţile observate şi tipurile de greşeli pe care le face şi cere ajutorul unui psiholog specializat în dificultăţi de învăţare. Este posibil să vorbim, totuşi, despre o dificultate reală de atenţie, memorie şi învăţare. Succes!
Sursa foto: pixabay.com
Citeşte şi: Cistoscopia la copii
