File de gânduri răsfoite
Paginile vieții se întorc în fiecare zi cu amintiri, vise, dorințe, aspirații într-o lume a necesităților. Cărțile păstrează gânduri în frunze roase de timp.
Lecturile m-au călăuzit prin Saloanele internaționale de la Paris, grație lui Émile Zola în care se suprapun frânturi din acele timpuri despre artă și pictori.
La lumina lumânărilor și a lămpilor s-au realizat capodopere care în prezent sunt vii, reflectând gândirea creatorilor. E un timp în care existau idealuri culturale și recunoașterea valorilor artistice. În acea perioadă un artist premiat devenea celebru.
Astfel, artiștii aveau motivații să-și desăvârșească măiestria de a picta. Cu aceste gânduri am pornit pe cărarea artelor, într-o perioadă prore cultistă, în care existau ideologiile despre omul nou în epoca socialistă.
În perioadă respectivă exista un interes al publicului pentru cultură, artă, era o formă de evadare din monotonia vieții, o rezistență prin cultură. La vernisaje, publicul venea neinvitat, studenții vizitau galeriile, pentru că nu erau baruri, calculatoare. Seara, în cele două ore de emisiune la TV, se difuza doar propaganda comunistă.
La expozițiile anuale ale artiștilor profesioniști exista interes din partea oamenilor de cultură și a colecționarilor. Gazetarii erau prezenți la evenimente și era sarcină de partid, pentru articole care trebuia să apară obligatoriu. În acele vremuri, cine reușea să devină membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România avea recunoaștere și susținere. Primea comenzi la fiecare salon, se făceau achiziții de către muzee, sindicate etc. Cu toate că artiștii blamau cârmuirea socialistă, ei erau susținuți de partidul comunist.
Ca artist fac parte din „generația 90”
Ca artist fac parte din „generația 90”, o promoție importantă pentru că aspiranții spre consacrare erau foarte bine pregătiți, datorită faptului că în acei ani erau șapte locuri la pictură din doi în doi ani. După examene foarte mulți artiști buni rămâneau în afara zidurilor Facultății de artă „George Enescu” din Iași, iar cei care intrau erau pregătiți cu bani grei. După revoluție, ca student în anii 1990-1995, am fost martor la transformările ideologice în artă prin direcțiile moderne europene, care erau foarte apreciate.
Te-ar putea interesa și: Procesul lui Nicolae Bălcescu, un nesfârșit șir de abuzuri
Alexoaie, profesorul de istorie al artelor, când mă întorceam de la facultate cu trusa în spate și cu pânza în mână, pe care era un peisaj lucrat în aer liber, mi-a spus că ceea ce fac nu are valoare. Eu mi-am păstrat crezul, care și acum este același, diferența este că acum am ajuns la o înțelegere obiectivă. După ce am terminat facultatea m-am întâlnit cu domnul profesor Alexoaie, și după ce am intrat în discuții a spus că s-a săturat de arta modernă.
Anul trecut, la Salonul Artis, la decernarea premiilor, în afară de artiștii participanți, dintre care mulți absenți, am observat un total dezinteres al oamenilor de cultură, a colecționarilor și a presei. Au fost prezenți critici de artă, reporteri de la T.V.R. Iași și Radio Iași.
După treizeci și trei de ani
După treizeci și trei de ani de educație culturală progresistă, s-a creat o prăpastie între publicul și artiștii care se simt bine în turnul lor de fildeș. În acest turn de fildeș, idealurile artistice s-au atrofiat, iar pictorii care nu au o catedră sunt nevoiți să ia drumul pribegiei sau să se reprofileze.
Graficianul Grigore Bejenaru a fost profesor universitar la Academia „George Enescu”. După ce și-a pierdut postul și a devenit liber profesionist, s-a ruinat ca artist. A ajuns uitat de toți și Dumnezeu, iar după ce sufletul a ieșit din lumea asta, trupul a stat abandonat două săptămâni. Am adus în atenție acest caz dramatic, și pot spune ca am fost martor la multe vieți dramatice ale artiștilor contemporani. Între spectacolul cultural și viața reală a artiștilor sunt dezacorduri multiple, care netezesc drumul către o atrofiere culturală globală.
Autor: Coțovanu Mihai, artist plastic
Tabloul, Brumă în plai de rai, este creația autorului.
