Interferențe culturale
Autor: Mihai Coțovanu, artist plastic
Interferențe culturale, religioase și politice în evoluția artelor plastice
Marele capodopere de artă (pictură, literatură, muzică) s-au realizat la lumânare și lampă. Arderea lentă a lumânării și lumina molcomă a lămpii dilatau percepția timpului. Lumina electrică, evoluția tehnologică a accelerat și trecerea timpului care pare a se fi comprimat în raport cu evoluția științifică.
De la Grecia clasică, la imperiul piramidal a lui Deoclețian
În perioada de aur, 479-332 î.e.n., în Grecia clasică, s-a atins apogeul cultural al artelor. Cele mai importante opere s-au păstrat în arhitectură și sculptură, filosofia lui Platon fiind un punct de referință și în prezent. În scrierile lui avem referiri care definesc aspectele ideologice de transformare a societății – de la vechea ordine teocratică( aristrocatică) spre cea democratică.
Istoria esteticii începe cu observații descrise în dialoguri. Din acea perioadă, puține lucrări din artele plastice au rezistat în timp, dar avem consemnări în filosofia lui Platon despre transformările ideologice ale picturii în antiteză formele culturii teocratică. Singurile scrieri în care avem mărturii despre forme moderne în pictură din acea perioadă amintesc de pictura fantasmagorică, o artă care aduce elemente inovatoare de originalitate. Există o interferență a artelor cu context social, politic, economic, religios și evoluția științei.
Din această perspectivă, voi încerca o sinteză a aspectelor de transformare a artelor plastice. Grecia clasică este începutul unui ciclu cultural care a determinat orientarea gândirii filosofice, democratice și a definit orientarea culturală, politică, socială a Imperiului Roman, fiind aspectele esențiale a dezvoltării acestei civilizații.
Acest ciclu social politic și cultural al civilizației antice se încheie sub dictatura lui Deoclețian. Războaiele care au urmat în acea perioadă și împăratul Constantin cel Mare au deschis o nouă etapă în determinarea civilizației europene. Pe cenușa vechii orânduiri sociale se așează noua direcție religioasă creștină care influențează organizarea statală și culturală și păstrează organizarea statului piramidal realizat de Deoclețian. Diferența este că împăratul auto-divinizat Deoclețian este înlocuit cu împăratul teocratic, care devine slujitorul lui Dumnezeu pe pământ.
Prin crearea Imperiului Bizantin, artele sunt subordonate Bisericii și capătă o dimensiune sacră, vechea ordine culturală fiind distrusă. Ceea ce s-a păstrat până în prezent, din artele plastice din perioada antică, sunt frescele de la Pompei, care au fost acoperite după erupția Vulcanului Vezuviu din anul 79.
Schisma și căderea Imperiului Constantinopolului
Orientarea cultural-religioasă a Imperiului Bizantin și operele de artă antice au fost lăsate în mâna zeiței Kaly ( zeița timpului), care a distrus vechea ordine. Pictura bizantină a îndepărtat subiectele efemere și lumești, iar imaginile plastice s-au îndepărtat de redarea obiectivă a realității, introducându-se elemente stilistice și canonice. Astfel, formele de expresie plastică se îndreaptă către sacralitate, transcendență, prin eliminarea spațiului tridimensional din pictură.
De asemenea, zugravii de subțire trebuiau să aibă o viață ascetică pentru a realiza arta sacră. Cultura antică continuă să influențeze orientarea religioasă din spațiul Imperiului Roman de Apus și apar dispute religioase și politice, care duc la Schisma din anul 1054.
În artele plastice, trecerea de la arta sacră( bidimensională) se definește prin artistul Giotto di Bordone, considerat inovatorul picturii italiene și predecesorul artei moderne prin reprezentarea spațiului tridimensional. Conflictele dintre Imperiul Bizantin și țările catolice, precum și expansiunea religiei musulmane, au determinat o migrare a oamenilor de pictură, negustorilor spre apus și a călugărilor către voievodatele românești. În contextul acestor transformări politice, religioase și sociale, apar elementele cauzale care duc către renașterea culturală din spațiul Imperiului de Apus.
Reforma Luterană, gândirea naționalistă, arta barocă
Ordinea politică și religioasă a Europei sub influența Papei este dezmembrată de ideile reformiste a lui Martin Luther(1483-1546). Încercarea lui de a îndrepta Biserica Catolică ia o altă direcție pe care nu a reușit să o controleze. În aceste condiții, apar bisericile reformate, provăduind o gândire religioasă care se eliberează de canoanele cataolicismului, îndepărtându-se de influențele mistice religioase, orientându-se spre o gândire rațională.
Aceste aspecte au determinat o nouă abordare în artele plastice: compozițiile religioase sunt îndepărtate, de asemenea și portretele de sfinți, fiind privilegiată o nouă viziune artistică, cu subiecte din lumea reală, peisaje cu personaje, compoziții cu activități cotidiene, peisaje rurale citadine, naturi statice și flori.
Reforma luterană prinde rădăcini în spațiul țărilor germane, care determină o nouă abordare a gândirii filosofice, dintre artiștii cei mai reprezentativi în această direcție, amintim pe Rembrandt Harmenszoon(1606-1669), Johannes Vermeer(1632-1675), reprezentanți ai Epocii de aur, ai artei Baroce. În spațiul latin, cei mai reprezentativi pictori sunt Michelangelo Merisi da Caravaggio(1571-1610) și Diego Velázquez(1599-1660).
Rembrand desăvârșește organizarea suprafețelor plastice, cu centru de interes. Definește plasticitatea cromatică prin bogăția tentelor de griuri colorate care nu se repetă prin egalități. Cel mai bun ucenic a lui Rembrand, devine maestrul lui Vermeer, în pictura căruia se reunesc toate elementele esențiale ale picturii, încât privitorul nu poate avea vreo observație critică, doar admirație și contemplare. Spațiul, lumina și culoarea din tablourile lui conduce pe privitor într-o dimensiune culturală plastică profund de expresive, de vibrații înalte.
Un motiv în plus pentru a vorbi despre transfigurarea spiritului în materia plastică. Aceleași caracteristici le găsim și în pictura lui Jean-Baptiste-Siméon Chardin(1699-1779). Consider că Rembrand, Vermeer și Chardin sunt deschizători de drumuri și premergătorii picturii moderne. Opera lor configurând elementele esențiale artelor plastice idealiste.
Citește și: Când fluturii scriu versuri…
