„Robește-mă Doamne, ca să fiu liber!”

Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor

„Robește-mă Doamne, ca să fiu liber!”, aceasta era rugăciunea unui gânditor creștin în filosofia medievală.

Când venim la biserică, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, căutăm să Îl întâlnim pe Hristos, căutăm să ne înălțăm din punct de vedere duhovnicesc. Auzim, în timpul Liturghiei, îndemnul «Sus să avem inimile!», adică nimic din cele ale lumii acesteia, frământările și grijile ei, să nu ne deturneze de la trăirea autentică, în tihnă a credinței. Inima noastră să devină ca un cer.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel ne prilejuiește o reflecție mai adâncă asupra vieții noastre și asupra contextului social în care trăim. Două cuvinte din scrierile acestor doi Apostoli se pliază foarte bine pe bulversările valorice, culturale și sociale pe care le trăim.

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc.

Sfântul Apostol Pavel ne spune: «Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc» (I Corinteni 10, 23).

Dumnezeu nu ne îngrădește, în niciun fel, libertatea. Depinde de noi ce alegem să facem. Dispunem de un evantai de posibilități în a ne trăi viața. Conștiința și înțelepciunea noastră vor decanta variantele care, cu adevărat, ne folosesc și ne zidesc, chiar dacă toate ne sunt îngăduite.

Citește și: Tâlcuiri la Psalmi

Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă: «Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu» (I Petru 2, 16).

Observăm, fără niciun efort, în jurul nostru, că oamenii însetează după libertate. Fiecare își concepe, conform cu mentalitatea lui și cu structura lui sufletească, propria libertate. Din nefericire, de multe ori folosim libertatea ca pretext al răutăților noastre, al deficiențelor și carențelor noastre sufletești. De aceea Sfântul Apostol Petru ne dă îndemnul de a trăi ca oameni liberi, adică ca cei care Îl avem pe Hristos în inima noastră, căci El este adevărata libertate.

Tot ceea ce ține de lumea aceasta, care este afectată de păcat, înseamnă renunțare la libertate. Un om pătimaș nu este liber, ci este captiv propriilor lupte lăuntrice. Suntem liberi când Hristos este centrul vieții noastre, când El este Cel care dă lumină și bucurie minții și inimii noastre. Aici este paradoxul: cu cât vom trăi mai plenar starea de „robi” ai lui Hristos, cu atât vom fi mai liberi.

www.arhiepiscopiahusilor.ro