Constantin Brâncuși, dezamăgirea și gloria absolută

Autor: Mihai Coțovanu, artist plastic

Constantin Brâncuși a fost apreciat și valorizat la Paris și pus la zid de vârfurile culturii la București de către membrii comisiei care s-au adresat lui Gheorghiu-Dej spunându-i că „Operele lui Brâncuși sunt niște lucrări (sculpturi) pe care le-ar putea face orice țăran neinstruit“.

În artă emoția este exprimată în diferite formule sau forme și reprezintă portretul cultural, sufletesc, ființa interioară, eul artistic, într-un cuvânt „arta ține de suflet“.

Sufletul nu poate fi pipăit, măsurat sau cântărit, din acest motiv o evaluare obiectivă a unui artist și a operelor lui este subiectivă și necesită un timp pentru o consacrare reală, iar acest aspect se întâmplă de cele mai multe ori după moartea artistului. Contextul social, politic, economic și religios determină o dominantă culturală, care impune anumite criterii valorice în cotația artiștilor.

În timpul vieţii, Constantin Brâncuși a fost apreciat și valorizat la Paris și pus la zid de vârfurile culturii la București de către membrii comisiei care s-au adresat lui Gheorghiu-Dej spunându-i că „Operele lui Brâncuși sunt niște lucrări (sculpturi) pe care le-ar putea face orice țăran neinstruit“. Concluzia finală: „Operele lui Brâncuși nu ajută la edificarea socialismului în România. Refuzăm.“

Acest refuz s-a făcut după două dezbateri, ultima a fost pe 7 martie 1951, care a avut loc la ședința Secțiunii de Știința Limbii, Literatură și Artă, din cadrul Academiei Republicii Populare Române. Ședința a fost prezidată de dr. acad. Mihail Sadoveanu, unde au participat Alexandru Toma, George Călinescu și G. Oprescu (mare critic de artă) care au refuzat categoric propunerea lui Constantin Brâncuși, de a dona statului român lucrările aflate în atelierul din Paris, că nu poate fi considerat un creator în sculptură, acuzându-l de faptul că este un „dușman al regimului“.

De cealaltă parte a baricadei s-au aflat Camil Petrescu, Geo Bogza și Victor Eftimiu, care au considerat că Brâncuși reprezintă un adevărat simbol pentru români confirmat în prezent. Trebuie să menționez că în delegația care a fost la Paris în anul 1951, printre membrii de investigație s-au regăsit fosta țesătoare Constanța Crăciun (Ministrul Culturii) și fostul tipograf cu patru clase Teohari Georgescu (Ministrul de Interne).

După decizia autorităților române de a refuza donația, Constantin Brâncuși renunță la cetățenia română și în următorul an, donează atelierul din Paris cu 230 de sculpturi, 41 de desene, 1600 de fotografii, unelte și piese de mobilier statului francez, care îi dă și cetățenia. O dramă sufletească trăită de Constantin Brâncuși, numai de el știută, avea să se transforme în gloria absolută, devenind cel mai mare sculptor modern al lumii. Sistemul de promovare și marketingul cultural, al instituțiilor și al personalităților culturale franceze, au oferit această șansă, pe care nu ar fi avut-o în România, luând în considerare că în prezent ansamblulsculptural de la Târgu Jiu nu se află sub protecția UNESCO.

Toate acestea duc la silogismul, că artistul Constantin Brâncuși nu ar fi ajuns cel mai mare sculptor modern al lumii, dacă operele lui de artă ar fi fost acceptate de statul român în anul 1951. Acesta putea avea aceeași soartă cu a lui Nicolae Grigorescu și a lui Ion Andreescu, fiind absenți în marile muzee ale lumii. În prezent, profesorul Ghiță Leonard, căruia în anul 1969 la expoziția județeană a pictorilor ieșeni de la Galeria Dalles, directorul muzeului Guggenheim i-a cumpărat lucrarea „Pauza albă“, oferindu-i și un atelier pe malul Tamisei, în perioada expoziției, pe care i-a propus-o la Londra, a avut aceeași soartă din partea statului român, interzicându-i plecarea.

„Istoria se repetă în lumea culturală cu precizia ceasului elvețian“. Această greșeală istorică făcută de vârfurile culturii românești față de Constantin Brâncuși pare a se perpetua și în prezent mai mult ca oricând, unde confuzia în cultura contemporană tinde să întărească construcția turnului de fildeș al artiștilor.

www.mihaicotovanu.ro

Citește și: Mănăstirea Agafton, comoara din pădure