Biserica Bărboi

Biserica Bărboi

Biserica Bărboi poartă numele boierului Ursu Bărboi, mare vornic al Țării de Jos în timpul primei domnii a lui Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615), cel care a construit lăcașul la începutul secolului al XVII-lea.

Vornicul Bărboi provenea din familia Sturdzeștilor și a luat parte, în 1615, la un complot împotriva domnitorului, împreună cu alți dregători.

Singura descriere a bisericii, pe care o avem pȃnă ȋn zilele noastre, este cea a episcopului Melchisedec Ștefănescu. Aflăm din spusele sale că biserica era construită în stilul obișnuit al bisericilor moldovenești, cu două turle. După moartea vornicului Bărboi, biserica a rămas în grija urmașilor săi din familia Sturdza. Aceștia au hotărât să fie mănăstire și să o ȋnchine Vatopedului, în Sfântul Munte al Athonului. De aceea, multă vreme Biserica Bărboi a fost metoh închinat lăcașului din Muntele Athos.

Ȋn urma cutremurului din 1821 și mai ales al aceluia din 1829, ctitoria vornicului Bărboi a ajuns aproape de ruină, astfel ȋncȃt s-a impus construirea, între anii1841-1844, unei biserici noi, cu ajutorul marelui logofăt Dimitrie Sturdza. Lucrările au fost coordonate de arhitectul grec Andrei Karidis și de colegii săi, din provincia Sisanion.

În 1863, când s-a elaborat Legea privind secularizarea averilor, mănăstirea a fost desființată, iar Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” a devenit biserică parohială. În perioada 1863-1865 a slujit ca diacon la această biserică și scriitorul Ion Creangă.

Cutremurul din 1977 a produs din nou avarii bisericii. În anii următori, prin grija fostului mitropolit al Moldovei și Sucevei, s-au efectuat lucrări de consolidare și restaurare a lăcașului de cult.

Ȋn incinta bisericii se află mormântul domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza. De altfel, aici există mausoleul din marmură albă al familiei Sturdza, construit pe cheltuiala marelui logofăt Constantin Sturdza și ȋnsemnat cu leul sturdzesc, stemele Moldovei și Țării Românești. În nişă au fost depuse osemintele poetului Alecu Russo.

Biserica Bărboi este construită din blocuri de piatră, alternând cu straturi de cărămidă. Planul în cruce greacă este conform bisericilor atonite, cu mici abside semicirculare, flancate de pilaștri prismatici. Lăcașul de cult e luminat prin ferestre conturate simplu, terminate cu o boltă în semicerc. Deasupra bisericii se află o turlă sprijinită pe o bază pătrată, străjuită de patru turle mici. Turla centrală are opt ferestre încheiate în semicerc, iar turlele laterale au câte patru ferestre, ochiuri de lumină către cer. Pe timpul nopții, aceste mici deschideri sunt aprinse și creează o feerie de luciri.

Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis, la care se ajunge prin urcarea a cinci trepte largi, semicirculare. Pridvorul are cinci arcade maiestuoase, sprijinite pe patru coloane, arcada centrală fiind mai largă și mai înaltă decât celelalte patru. Deasupra pridvorului se află o încăpere dreptunghiulară, luminată prin cinci ferestre, prevăzute deasupra cu un fronton triunghiular (în care este reprezentat „Ochiul lui Dumnezeu”), avȃnd o cruce în vârf. În inventarul bisericii se află mai multe obiecte cu valoare de patrimoniu, printre care o Evanghelie ferecată în argint, din 1807, un Potir donat de domnitorul Ioniță Sandu Sturdza, Icoana Brâului Maicii Domnului, ferecată în argint în 1843și… inestimabila valoare de suflet pe care o reprezintă orice lăcaș bisericesc.

barboi.mmb.ro

Citește și: Pietrele Doamnei

One thought on “Biserica Bărboi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *