Hiperglicemia la copii
Autor: Dr. Grama Alina Corina, medic primar pediatru Nova Vita Hospital
Hiperglicemia la copii reprezintă creșterea glucozei sangvine peste 110 mg% (ajunge și peste 140 mg%) la două ore după alimentație.
Când ne alimentăm, substanțele nutritive conținute în alimente, printre care și glucoza, sunt eliberate în urma digestiei în intestine și absorbite în sânge. Nivelul glucozei este reglat cu ajutorul unui hormon produs de pancreas (insulina) care ajută celulele să preia glucoza din sânge și să o transforme pentru producerea energiei. Secreția de insulină este controlată de nivelul glicemiei. Când nivelul glicemiei crește, secreția de insulină va fi stimulată, ceea ce va determina ulterior normalizarea glicemiei. Atunci când nu mâncăm, scade glicemia, respective scade secreția de insulină. În această situație, substanțele nutritive sunt eliberate din depozite în sânge și astfel este menținut nivelul lor constant, asigurând nevoile organismului chiar și în situațiile în care aportul alimentar a încetat.
Hiperglicemia la copii. Indicațiile explorării metabolismului glucidic
- Copii supraponderali sau obezi (*IMC ≥ 25 Kg/m2)
– Pacienți care asociază cel puțin unul dintre următorii factori de risc: istoric familial de diabet, istoric maternal de diabet (preexistent sau gestațional), condiție asociată cu rezistență la insulină (hipertensiune arterială, dislipidemie, sindrom de ovar polichistic etc.)
- Toate persoanele supraponderale trebuie testate pentru diabet dacă au unul sau mai mulți dintre următorii factori de risc: prediabet (glicemie, rude de gradul 1 cu diabet, femei care au născut copii cu greutate peste 4 kg, obezitate, HTA, hiperlipoproteinemie, istoric de boală cardiovasculară, stil de viață sedentar, hepatită acută şi cronică, pancreatopatii, stări postinfecţioase, endocrinopatii: femei cu sindromul ovarului polichistic slăbire nemotivată, polifagie, postmedicamentos: cortizol, tiroxină, anticoncepționale orale.
Hiperglicemia la copii. Evaluarea :
- Anamneza :
- Antecedente heredo-colaterale: DZ, alte boli endocrine, ateroscleroză
- Antecedente personale fiziologice: dezvoltarea staturo-ponderală, maturarea sexuală
- Antecedente personale patologice: boli endocrine, tulburări de comportament alimentar, infecții recente/recurente
- Istoric : manifestări clinice de hiperglicemie; manifestări gastro-intestinale (celiachie); manifestări de boli endocrine: hipotiroidism, boala Addison; medicație curentă sau recentă care poate afecta glicemia (corticoterapie, chimioterapie, etc); tratamente anterioare (dietă, insulină, etc)
- Examen obiectiv:
- Greutate, talie, indice ponderal/masă corporală, tenisune arterială
- Manifestări clasice de hiperglicemie: poliurie, polidipsie, polifagie, scădere ponderală, vedere încețoșată
- Manifestări de cetoacidoză: halenă acetonemică, greață, vărsături, anorexie, dureri abdominale, polipnee, deshidratare
- Tegumente
- Cavitate bucală
- Cord, vase (puls)
- Tiroidă -palpare
- Abdomen– hepatosplenomegalie
- Organe genitale externe
- Examinări paraclinice: Glicemia valori normale: pe stomacul gol 80-110 mg%
Erori de tehnică:
- locul de recoltare: glicemia din sângele venos < glicemia din sânge arterial
- glicemia din ser sau plasmă > glicemia din sânge integral
- momentul recoltării (pre-, intra-, postprandial)
- metoda de dozare (la metoda enzimatică valorile normale sunt mai mici decât în cazul celorlalte metode)
Hiperglicemia la copii – Examinări utile:
●Sânge: glicemie, Hb A1c, lipide, lipopproteine, TSH, FT4, anticorpi pentru boala celiacă, autoanticorpi insulari, insulinici Peptid C (în DZ tip 1)
●Urină: glicozurie, cetonurie, microalbuminurie
●Altele: examen fund de ochi, examen neurologic, examen psihiatric
Citeşte şi: Rinosinuzita la copii: cauze, simptome, tratament
Hiperglicemia la copii – cauze :
● Fiziologică: postprandial, exercițiu fizic energic, expunere excesivă la frig, emoții puternice
● Patologică:
– De cauză exogenă hipotermie majoră, arsuri severe, dializa peritoneală, intoxicații, medicamente (corticoterapie, diuretice tiazidice, L-asparaginaza, adrenalină, aport excesiv de glucoză intravenos)
– De cauză endogenă
a. Tranzitorie: diabet tranzitor al nou-născutului, hemoragie meningocerebrală, meningite, encefalite, pancreatită acută, deshidratarea acută
b. De durată (Diabet zaharat și categorii conexe de Intoleranță la glucoză): DZinsulino-dependent, DZ neinsulino-dependent, DZ legat de malnutriție, Diabet asociat altor stări sau sindroame:
– afecțiuni hormonale: feocromocitom (adrenalină, nonadrenalină), acromegalie, gigantism (STH), sindrom Cushing (cortizol), hipertiroidism
– afecțiuni pancreatice: pancreatită acută şi cronică, fibroză chistică, tumori pancreatice
– alte afecţiuni: IRC, afecţiuni hepatice
– afecţiuni nervoase, psihice
– sindroame genetice: sindrom Prader-Willi,etc
Indicațiile Testului de toleranță la glucoză per os (TTGO) :
- glicemia pe stomacul gol: 110-126 mg/dl
- antecedente de diabet
- obezitate + HTA esenţială
- dislipidemii (HDL<35 mg/dL sau TG >250 mg/dL)
- afecţiuni pancreatice cronice
- glicozurie persistentă
- gravide cu antecedente heredocolaterale de DZ, feţi macrosomi, avort spontan, glicozurie
Contraindicațiile TTGO: glicemie pe stomacul gol normală, DZ diagnosticat
Cum se masoara hiperglicemia la copii: Se efectuează valoarea glicemiei pe stomacul gol, apoi se administrează glucoză în 250 ml apă (1,75g/kgc, maxim 75 g); se determină glicemia pe stomacul gol și la 2 ore după administrarea glucozei; interpretările se fac după criteriile din tabelul următor:
Interpretare TTGO | Criterii diagnostice – Glicemie (mg%) | |
Pe stomacul gol | la 2 ore | |
Valori normale | < 110 | < 140 |
Scăderea toleranței la Glucoză | 110-126 | 140-200 |
Diabet zaharat | ≥ 126 | ≥ 200 |