Tendințe în estetica și dermatologia corectivă în 2024
Autor: Dr Mirela Cherciu, medic primar dermato-venerologie CENTRUL ATOPYX
În 2024, interesul pentru tratamente estetice va continua să crească și acesta va fi dublat de dorința unui regim sănătos de îngrijire a pielii și produse de skincare de înaltă calitate.
Indiferent de performanța tehnologiei utilizate, rezultatele așteptate vor fi impresionante, doar cu un program medical complementar și susținut. Gamele de produse vor evolua din dermato-cosmetice, în formule medicale, cu ingrediente active, pentru a susține cu adevărat niște rezultate uimitoare.
Tendințe 2024, tehnologia dronelor cosmetice
Tehnologia dronelor cosmetice, cel mai avansat sistem de livrare a ingredientelor active, deja disponibil pe piață, are potențialul de a va deveni popular și accesibil. Această abordare avangardistă îmbină diferite tehnologii pentru a ghida ingredientele active direct către celula țintă și a le elibera acolo unde sunt necesare. Selectivitatea produsului îl face mai eficient astfel decât alte sisteme de eliberare, crescând eficacitatea ingredientelor active de îngrijire a pielii, pentru a oferi rezultatele așteptate.
Procedurile non-invazive vor fi în creștere in 2024
Popularitatea procedurilor non-invazive va continua să crească, oferind o alternativă atrăgătoare la intervențiile chirurgicale tradiționale. Printre aceste proceduri, dispozitivele bazate pe energie, cum ar fi tehnologiile laser și radiofrecvența, sunt în prim-plan. Ceea ce face aceste tehnici dezirabile este evoluția lor remarcabilă, care nu numai că promite rezultate uimitoare, ci și acordă prioritate confortului și siguranței pacientului.
Te-ar putea interesa și: Atopyx – dermatologie și alergologie
De asemenea, anul viitor se va observa o creștere a numărului de bărbați care devin interesati de tratamentele estetice, „Brotox” ( botox pentru barbati) și alte tratamente devenind deja populare. Bărbații preferă, în general, tratamente cu impact evident, efect rapid și care să nu fie vizibile. De exemplu, toxina botulinică pentru atenuarea ridurilor sau tratamentul Morpheus, pentru tonus și calitatea pielii.
Intinerirea facială sau tratamente redensifiante pentru păr, atenuarea depozitelor de grăsime facială sau corporală, atenuarea roșeții sau a pigmentațiilor, estomparea semnelor post-acneice, sunt printre cele mai solicitate proceduri de către bărbați.
Transformările estetice naturale și graduale vor fi printre cele mai solicitate tratamente
Din ce în ce mai mulți pacienți vor evita tratamentele cu trăsături faciale exagerate și cu aspect nenatural. În 2024, din ce în ce mai mulți oameni vor acorda prioritate tratamentelor care asigură un chip luminos, odihnit și întinerit și vor fi dispuși la tratamente periodice pentru a menține efectele.
Te-ar putea interesa și: Dermatita alergică de contact
O gamă largă de proceduri – EXOSOMI, POLINUCLEOTIDE, ACID HIALURONIC ȘI AMINOACIZI, combinații cu MICROACE și PRP – sunt tratamente care abordează defectele și sporesc frumusețea, păstrând, în același timp, aspectul natural.
Tratamentele care stimulează colagenul și injectabile cu aminoacizi
Tratamentele care stimulează colagenul și dau fermitate pielii câștigă popularitate datorită efectelor lor treptate și susținute, ducând la transformări cu aspect natural. Procedurile de stimulare a colagenului, precum radiofrecvența de tip MORPHEUS și stimulatoarele injectabile de colagen, vor continua să fie solicitate tot mai mult. Aceste tratamente încurajează producția naturală de colagen a organismului. Vor rezulta îmbunătățiri progresive și naturale, creând o piele mai fermă, mai suplă, mai tânără, cu imperfecțiuni atenuate.
Injectabilele cu aminoacizi sunt un trend de câțiva ani, fiind tratamentele preferate ale persoanelor care nu își doresc efecte dramatice și care optează pentru prevenție sau pre-juvenare Pe acest val de „injectabile nedetectabile” se află formule ce combină acidul hialuronic cu greutate moleculară mică cu aminoacizii hidrofobi. Procedura ajutăd la regenerarea (mai degrabă decât înlocuirea) colagenului și elastinei din piele. Sunt produse versatile, care pot fi administrare la nivelul feței, pentru zona cearcănelor, pentru hidratarea buzelor sau ridurile frontale. Practic, orice zonă de la față, gât, mâini, decolteu, poate fi abordată cu aceste tratamente de biorevitalizare.
Anul 2024 va inaugura, fără îndoială, o nouă eră a posibilităților în domeniul esteticii medicale. De la tratamente personalizate, până la aplicații AI bazate pe date. Totul este pregătit pentru inovare și transformare, prioritare fiind obiectivul estetic al pacientului, dar și starea de bine a acestuia.