Faptele milei trupești și sufletești

Autor: Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț

În conformitate cu noul testament, noi suntem lucrătorii cărora stăpânul ne-a dat via și, teoretic ar trebui să aducem roade foarte bune. Din păcate, nu întotdeauna le aducem.

Vedeți, Sfântul Apostol Pavel, în epistola către romani, în capitolul 11, zice așa: Dumnezeu a tăiat ramurile, cele vechi, legate de poporul lui Israel, și v-a altoit pe voi creștinii. Dar să nu credeți că dacă nu veți aduce roadă, nu veți păți și voi ca ei. Adică, trebuie să aducem roadă, să fim vie roditoare.

Acum, am zis că unii ne-ar putea judeca de simplicitate atunci când afirmăm un lucru, care zic eu că-i esențial. Dacă suntem în piept cu via lui Hristos, trebuie să dăm și roade bune. Și în multe locuri în sfânta scriptură este vorba de roadele cele bune. Da, în Evanghelia după Matei, în capitolul 25, ni se relatează modul cum ne va judeca Domnul Isus Hristos după faptele noastre, atunci când va reveni pe norii cerului. Chiar dacă vă este textul foarte cunoscut, vi-l mai citesc o dată.

„Când va veni Fiul Omului, întru slava Sa, și toți sfinții îngeri cu el, atunci va ședea pe tronul slavei Sale și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui:

Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.

Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând:

Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?

Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.

Atunci va zice şi celor de-a stânga:

Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau. Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.

Atunci vor răspunde şi ei, zicând:

Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.

Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică . ”

Acum, părinții preocupați de viața duhovnicească au sistematizat cele spuse de Mântuitorul Isus Hristos. Și spun părinții sau citim în catehism că o vie roditoare sau creștinul care are fapte bune, fapte roditoare, are fapte ale milei sufletești și fapte ale milei trupești. Șapte sunt faptele milei sufletești și șapte sunt faptele milei trupești. Le vom lua pe rând în duminicile ce vor urma.

Dar, acum le citesc. Faptele milei sufletești: a îndrepta pe cei păcătoși, a învăța pe cei neștiutori, a sfătui pe cei îndoielnici, a mângâia pe cei întristați, a suferi cu răbdare nedreptățile, a ierta pe cei ce te-au necăjit, a te ruga pentru vii și pentru morți. Iar faptele milei trupești sunt și ele șapte, și ele sunt și pomenite de Mântuitorul în Evanghelia după Matei, capitolul 25. Și ele sunt acestea: a hrăni pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetați, a îmbrăca pe cei goi, a primi pe cei străini, a cerceta pe cei bolnavi, a vizita pe cei închiși și a îngropa pe cei morți.

Acum, meditând la aceste fapte ale milei trupești și ale milei sufletești, Ioan Alexandru, Dumnezeu să îl odihnească, că a fost un poet preocupat de cele duhovnicești, Ioan Alexandru a scris un epitaf. Epitaful este o inscripție de pe un mormânt. Epitaful lui Ioan Alexandru este inscripția de pe mormântul unui om bun, care cât a fost în viață, a făcut fapte bune. A făcut parte din via roditoare. Și Ioan Alexandru zice așa:

„Pentru că s-a uitat cu milă

La un căluţ snopit în bătăi

Pentru că unei bătrâne ce se

Aruncase în lac fugind din azil

I-a întins un cuvânt de salvare

Pentru că-n sanctuarul inimii sale

L-a iertat pe cel mai aprig vrăjmaş

Pentru toate acestea şi mult mai mari

Decât acestea pe care nimeni nu le-a ştiut

Pentru că le făptuise la nevedere

El n-a murit, ci numai doarme

Până la înviere.”

Aceasta este realitatea.

Și acum, înainte de vă citi un eseu, pe care ni l-a lăsat Ernest Bernea, referitor la mărinimia sufletului, referitor la faptul cât de important este să dăruiești, zice Bernea așa, în eseul lui: Ești cât dăruiești!

„Bucuriile sunt năzuințe firești ale făpturii noastre. Oamenii cred că le pot avea prin ceea ce pot lua, prin ceea ce pot câștiga de la alții. Astăzi se crede, îndeobște, în binefacerile materiale aduse de această atitudine de viață. De aceea aleargă, se zbuciumă, se vând pentru o fărâmă de avere. E o mare rătăcire. Omul care vrea și cere pentru sine, poate avea plăceri, dar nu bucurii. nimic din ce caută el nu poate aduce bucurii. Egoistul, hrăpărețul nu cunosc aceste stări de lumină și plinătate.

Năzuințele lor nesățioase arată cu prisosință cât de mult sunt în lipsă. Adevărata bucurie vine din prisos de omenie. Vine din bogăție interioară. Nu te bucuri cu adevărat decât prin dăruire. Ești mare și puternic prin ceea ce poți dărui altora, nu prin ceea ce poți lua de la ei. Ești câtă putere de depășire, câtă putere de jertfă ai. Numai cel ce dă, dovedește că este cu adevărat bogat. ” Amin!