Mănăstirea Jitianu

Părerile și opiniile istoricilor sunt diferite în privința ctitorilor de la Mănăstirea Jitianu din cauza faptului că documentele și hrisoavele mănăstirii din cele mai vechi timpuri au fost pierdute sau, odată cu închinarea acestui locaș la Mănăstirea Sfântul Pavel din muntele Athos, au fost luate de egumenii greci la 1864. O mențiune documentară datată din 22 februarie 1779, atestă distrugerea documentelor de la Mănăstirea Bistrița, unde erau și cele ale mănăstiri Jitianu.

O altă atestare documentară a celor întâmplate, o prezintă cererea egumenului Dionisie al Jitianului, de la 7 octombrie1782 care afirma „și în vremea răzmeriții, s-au întâmplat de s-au luat cărțile de turci”, fiind vorba de conflictele armate între imperiul otoman, habsburgic și țarist, finalizate prin pacea de la Belgrad.

Numele de Mănăstirea Jitianu pare a fi dat de ctitori în cinstea celui ce deținea pământul pe care se afla propriu-zis biserica, și anume stolnicul Jitianu care făcea parte din sfatul Domnitorului Neagoe Basarab între 8 mai 1514-14 iulie 1521.

Pentru urmașii domnitorilor și a familiilor de boieri, testamentul lăsat de înaintași, de a avea grijă în continuare de ctitoriile lor, avea un caracter sacru, păstrând cu sfințenie dorințele înaintașilor. Așa se explică cum urmașii domnitorului Matei Basarab, care conform unui hrisov domnesc face și el parte din rândul ctitorilor, caută să reînfrumusețeze acest locaș cu o nouă biserică, de această dată mai mare, mai impunătoare, anume cea actuală.

Datorită mediului umed unde era situată poziţia mănăstirii, biserica ca și întreg complexul mănăstiresc vor trece printr-o succesiune de renovări, de-a lungul secolelor, dar cu toate acestea spre finele secolului al XVIII-lea, biserica se deteriorează.

Ocazia reabilitarii se ivește mult mai târziu, odată cu trecerea Reginei Elena, mama regelui Mihai, spre una din domeniile regale de la Segarcea. Calea ferată se află la o distanță de 1 km de mănăstire, iar Regina Elena rămâne impresionată la vederea ei. Însoțită fiind de renumitul om istoric și politic Nicolae Iorga (Președintele Comisiei Monumentelor Istorice), la cererea ei, acesta descrie cu de-amănuntul istoricul mănăstirii. La întoarcere, se deplasează cu mașinile trecând și pe la acest locaș și prin pronia și ajutorul lui Dumnezeu, se hotărăște ca prioritate, renovarea acestei mănăstiri.

Uitată de vremuri și de oameni, locașul se ruinase aproape complet, păsările cerului fiind singurele ființe ce sălășluiau aici. Pe acea vreme se afla preot al satului Titus Locusteanu, fiu de preot, care s-a implicat și el în lucrările de renovare, fiind inițial paroh al acestei biserici. La 13 noiembrie 1932, se redeschide în mod oficial sfântul locaș, pentru slujire și primire a credincioșilor.

Mănăstirea Jitianu, după decenii de suferință,uitare și ruină, devine un nou complex mănăstiresc, înzestrat cu zece viețuitoare, care prin osteneala lor și prin rugăciune, reinstalează spiritul monahicesc pierdut în aceste locuri.

Mănăstirea Jitianu, ca multe altele, va fi un liman de rugăciune și ușurare pentru suferințele oamenilor, mai ales în următoare perioadă care va urma, a comunismului ateist și a regimului de opresiune.

manastireajitianu.ro

Citeşte şi: Istoria Mănăstirii Agapia