Tulburarea de atașament la copiii cu autism

Tulburarea de atașament la copiii cu autism

Autor: Iren IONIȚĂ – Manager General Papillon Clinique, specialist în terapia de recuperare a copilului cu TSA

Copilul cu autism are afectate diferite domenii de dezvoltare: comunicativ, cognitiv, social, motric, emoțional și adaptativ. 

 Este solitar, se izolează şi este incapabil să stabilească relaţii emoţionale cu oamenii. Nu răspunde la comportamentul afectuos al oamenilor,  pare să nu îi facă plăcere să fie luat în braţe, evită privirea celorlalţi, iar tulburarea de vorbire şi limbaj este manifestarea deficitului cognitiv.

Abilitatea copilului de a se atașa de cineva se dezvoltă de timpuriu în interacțiunea  dintre el și mamă, în condiții normale, prin afecțiune, atingere, contact vizual, joacă. Lipsa atașamentului influențează dezvoltarea creierului deoarece unii centri nervoși  vor fi incomplet dezvoltați. Despărțirea timpurie de mama, parțială sau totală,  poate afecta copilul și poate inhiba această abilitate. Dacă despărțirea se face brusc, fără să fie anunțată/pregătită,  copilul se va manifesta distant la revenirea mamei și își va exprima frustrarea pedepsind-o, mai ales dacă despărțirea urmează după o perioada în care au fost permanent împreună.

Copilul cu autism, ca și ceilalți copii, se naște pregătit să primească îngrijire și protecție. Dar nu reușește, decât extrem de rar, să exploreze mediul înconjurător prin intermediul oamenilor din jur și dezvoltă comportamente bizare, acele stereotipii, mecanisme de adaptare necesare lui, pentru a gestiona diverse situații. Comportamentele bizare pe care le observăm la un copil cu autism sunt rezultatul unui atașament nefinalizat/incomplet. Datorită tulburării de atașament, copilul cu autism nu are dezvoltat propriul Eu și rămâne într-o stare  deașteptare.

Tulburarea de atașament duce la lipsa motivației, la nesiguranță pentru achizițiile cognitive și nesiguranță pentru propriile trăiri. Mulți copii cu probleme de comunicare dezvoltă și tulburări de anxietate sau mentale, ori probleme vizuale.

Papillon Clinique oferă în cadrul protocolului de intervenție,  copilului și familiei acestuia,  terapie multidisciplinară în care beneficiază  și de terapia atașamentului, cu scopul de a recupera încrederea în sine și în cei din jur, de a împărtăși emoții, să restaureze respectul de sine al copilului prin aprecieri și încurajări pentru a putea dezvolta motivația, premisă a dezvoltării personale. 

www.papilloneclinique.ro

Citeşte şi: Logopedia şi întârzierea în dezvoltare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *