Timpul și spațiul simfonic

Timpul și spațiul simfonic

Autor: Mihai Coțovanu, artis plastic

Demiurgul a luat tot ce era vizibil, lipsit de repaus și aflat într-o mișcare discordantă și haotică și le-a condus din dezordine în ordine… a zidit universul punând spiritul în suflet și sufletul în trup, pentru ca ceea ce va fi făcut să fie prin natura sa, cât mai frumos și mai bun. Platon definește creația ca singura operă de artă din care facem parte.

               În toată creația vizibilă și nevăzută, Demiurgul, a stabilit regulile și legile eterne și imuabile într-o perfectă armonie. Doar omul ființă cugetătoare și rațională a ieșit din armonia naturală a creației, iar toate viețuitoarele își păstrează firea lor naturală. „O, cel iubește spiritul și cunoașterea năzuie în mod necesar să ajungă întâi la cauzele naturii înzestrate cu inteligența” ( Platon). Arta picturii apropie gândirea de natură și pătrunde în tainele ei.          

               „Muzele care slujesc auzirii sunetelor și care ne-a fost hotărâte în vederea armoniei. Iar armonia, având mișcări înrudite cu cele circulare ale sufletului care sălășluiește în noi, a fost dată de către Muze celui care practică artele lor călăuzit de inteligența și nu de plăcerea irațională… celor mai mulți dintre noi este lipsit de măsură interioară și săracă în haruri frumoase.”( Platon Opere, vol VII).

               Natura poartă în sine spațiul și timpul simfonic, iar prin aspectele telurice de a gândi și înfăptui ne-am înstrăinat de timpul și spațiul sacru, prin instinctul prepoderent de conservare.

               Am făcut aceste trimiteri la filozofia lui Platon, pentru a pune în evidență că arta picturii nu este un scop în sine, teluric de a atinge gloria, prin care scopul scuză mijloacele. Prin arta se crează acea dimensiune cultural-spirituală de a transcede trăsăturile telurice sufletești( invidia, orgoliul, mândria, gelozia, ura, lăcomia, etc.) spre elemente de armonie, bine, adevăr, echilibru, ritm, proporție care ne introduce în timpul și spațiul simfonic. Apropierea și aprofundarea artelor determină trezirea simțirilor spirituale.

În sciptura Indiană este consemnat că una dintre marile taine de a trece la întuneric la lumină este hrana. „Omul nu trăiește pentru a mânca, ci mănâncă pentru a trăi.” În artă este importantă devenirea artistică și dobândirea harului și a inspirației creatoare care definește o dimensiune cultural-spirituală cu aspecte de vibrație înălțătoare spre armonie, frumos și adevăr. Îndepărtarea față de aceste aspecte artistul poate cădea în dorințe telurice, îndepărtându-se de artă, devenind un meșteșugar cu scopuri și țeluri efemere. Arta prin tainele ei adânci, ne introduce firesc în spațiul și timpul simfonic. Este arta de a privi natura în care trebuie să fim pătrunși de orice miracol mărunt.

               Spațiul simfonic este în strălucirea razelor de soare în bobul de rouă pe firul ierbii, în adierea vântului printre ramuri, crânguri și copaci, în curgere cristalină a apelor, în culorile și parfumul florilor, în cântecul păsărilor, în mișcarea grațioasă a căprioarelor, în vigoarea plantelor, care ne dau darul lor să putem viețui. Spațiul și timpul simfonic este prezența spiritului treaz, starea de contemplare, este omul în starea naturală de a simți și a trăi. Frumusețea prin ochiul privitorului este oglinda sufletului său.

               Aplecarea artistului față de natură așa cum a observat Ștefan Luchian, pictorul trebuie să se smerească în fața peisajului, sunt pași pentru igiena culturală. Aceste aspecte determină o deschidere a spațiului simfonic din propria ființă a regăsirii de sine.

În primul an de studiu la Școala Populară de artă din Iași, impactul emoțional a fost atât de puternic când am realizat prima natură statică. De fiecare dată când plecam spre atelier, aveam sentimentul întâlnirii ca la prima dragoste. Am lucrat cu atâta plăcere fiind total lipsit de gânduri egoiste și așteptam cu nerăbdare să revin în atelier a doua zi.

Pasiunea și plăcerea de a aprofunda pictura, prin studiul a mii de ore, printr-un efort susținut între opt și zece ore în fiecare zi. După o perioadă intensă de studiu, prin efort de concentrare și atenție, epuizat, în drum spre casă pe scaunul din autobuz îmi trăgeam sufletul. În acele momente un glas din interior s-a trezit în mine și căuta răspunsuri despre existență și regăsirea de sine, prima mișcarea sufletului care căuta să se exprime, prin frumosul artistic.

După intrarea la facultate, zidirea artistică s-a modificat într-o formă inedită. Când Soția era la maternitate aducându-l de la neființă la ființă pe Andrei. În acea perioadă mergeam și la facultate, trebuia să am grijă și de primul copil, să o menajez și pe soția la spital și lucram acasă la o natură statică. Treceam de la o activitate la o altă fără a pierde puterea de concentrare.

Fiind constrâns de timp, când lucram a fost un moment unic, în care am perceput mintea transpusă pe forma obiectelor încât percepția vizuală dispăruse. O stare de omniprezență a realității al spațiului mental.

Mișcarea sufletului și a mentalului prin artă au valențe spirituale inedite, care conferă acele plăceri spirituale cu emoții spre sublim. La un concert de muzică simfonică în partea a doua s-a interpretat o lucrare a lui Mozzart. Interpretarea virtuoasă a simfoniei a determinat să nu mai percep corpul fizic. Gândirea s-a dilatat în spațiul sonor și am perceput fiecare instrument distinct în acorduri clare, iar la un moment când au intrat vioarele am simțit că muzica izvorăște din mine.

Arta în sine este nevoia sufletului de a exprima frumusețea spirituală ascunsă în noi. Este drumul minții spre inimă, o minte care trebuie să se curețe de imaginile efemere, telurice de rațiunile care întunecă gândirea. Mintea clară, calmă, descătușată de aspectele telurice, poate să deschidă cămările sufletului de unde să se înalțe partea luminoasă, frumoasă a naturii umane.

Spațiul și timpul relativ în formele de manifestare, care sunt într-o perfectă armonie, doar omul căzut din starea naturală desprins de mama natură, cade în propriile capcane ale fantasmelor și himerelor minții.

Orientarea artistică spre dimensiunile armonioase prin care se manifestă natura, interpretarea naturii prin arta picturii, artistul își mărește spațiul și timpul simfonic din propria ființă, care se revarsă în lucrările de artă. Spațiul și timpul simfonic este fereastra către „Timpul și spațiul absolut”. Dimensiuni cultural spirituale care își trag seva din armonia primordială a locul nemișcat prin care toate sunt puse în mișcare.

Tablou: Timpul amintirilor

www.mihaicotovanu.ro

Citește și: Mănăstirea Văratec, popas sufletesc

One thought on “Timpul și spațiul simfonic

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *