Rușinea

Rușinea

Rușinea, așa cum remarcă John Bradshaw, cuvântul în sine produce disconfort, oamenii fiind mult mai dispuși să recunoască vinovăția, durerea, teama. Multora ne este greu să recunoaștem, chiar și față de noi înșine, că simțim rușine.

Ființele umane de pretutindeni, de pe orice contient, din orice cultură, experimentează rușinea în același fel: evitarea privirii, scurtă confuxie mentală și dorința de a dispărea, însoțite, de obicei, de înroșirea feței, a gâtului sau a pieptului.

Potrivit multor cercetători din zona teoriei afectivității, rușinea reprezintă, de fapt, o familie de emoții, de la o ușoară jenă, până la umilință profundă.

Familia de emoții din gama rușinii cuprinde două spectre: de la ușor, la intens și de la specific, la universal.

Oamenii reacționează diferit în fața rușinii, influențați de modul în care au fost socializați în copilărie, și de metodele pe care le-au învățat pentru a face față suferinței. Reacțiile noastre depind și de gradul de încredere în valoare propriei personae. Pentru cei care au crescut într-un mediu nu tocmai propice și care nu au o imagine de sine bună, a spune o glumă nereușită poate fi un motiv de rușine, în timp de pentru alții, asta ar produce doar o ușoară stânjeneală.

Sylvan Tomkins, psiholog și teoretician al psihologiei afectului, face distincția între ,,rușinea toxică” sau RUȘINE ca forță distructivă și rușine, mai puțin dramatică, care este neplăcută și care include o varietate de emoții specifice.

Ca o emoție conștientă de sine, rușinea ne informează despre o stare internă de inadecvare, nedemnitate, dezonoare, regret sau deconectare. Rușinea este un semnal clar că sentimentele noastre pozitive au fost întrerupte. O altă persoană sau o circumstanță pot declanșa rușine în noi, dar la fel poate și nerespectarea propriilor noastre idealuri sau standarde.   

Este adesea confundată cu vinovăția – o emoție negativă pe care o trăim  referitoare la lucrul făcut sau nefăcut, pe când experiență rușinii este direct legată de sine. Vinovăția se referă la un act realizat sau nerealizat (,,am uitat de întâlnirea noastră”), în timp ce rușinea acaparează și definește percepția de sine (,,nimeni nu mă place”).

Nu numai că rușinea apare zi de zi în viață oamenilor, dar ea joacă un rol, în mare parte, neconstientizat în suferința psihică. Aproape întotdeauna ea apare deghizată pentru a se proteja de suferință. Oamenii maschează rușinea pe care o simt, ascunzând-o de ei înșiși, dar și de alte persoane.

Rușinea este o emoție, dar are legături fiziologice mai semnificative decât multe alte emoții. De fapt, rușinea declanșează același răspuns nervos simpatic ca și frica, punând individul într-o stare de fugă, luptă sau îngheț.

Te-ar putea interesa și: Deficitul de somn afectează greutatea corporală

Uneori, oamenii spun că au o stimă de sine scăzută. Alteori, că se confruntă cu anxietatea socială, tulburări de alimentație, depresii recurente.

Evită, neagă și controlează! Acestea sunt strategiile esențiale  pe care oamenii le folosesc pentru a masca și a atenua expunerea la suferința rușinii. În moduri asemănătoare, indiferența, perfecționismul, procrastinarea, autocompătimirea și promiscuitatea servesc aceluiași scop. (Foto: pixabay.com)

Autor: Grigore Elena Alina, psiholog și psihoterapeut integrativ Policlinica Providența

www.providentamedical.ro

De acelați autor: Adolescența -,,furtuna identității’’

2 thoughts on “Rușinea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.